Moştenirea lui Draghi este creşterea exponenţială a preţurilor pentru totdeauna

Forumul monetar din 2019 organizat anual de BCE la Sintra, în Portugalia, a fost ultimul pentru Mario Draghi în calitatea sa de preşedinte al instituţiei monetare a zonei euro. Tema conferinţei a fost "Douăzeci de ani de uniune economică şi monetară europeană".

Oricât ar părea de ciudat pentru ţările bananiere unde nu există limite ale mandatelor în fruntea băncilor centrale, conducătorul Băncii Centrale Europene are un singur mandat de 8 ani.

Chiar dacă nu se măsoară în decade, un singur mandat este suficient, după cum a demonstrat fostul bancher de la Goldman Sachs şi fost oficial al Trezoreriei italiene, pentru a schimba fundamental cadrul de politică monetară şi a-l transforma într-o capcană din care nu se poate ieşi. Dezastrul unor mandate mai lungi nu poate fi evaluat, probabil, decât de istorici din secolele viitoare.

Mario Draghi a amintit că stabilitatea preţurilor reprezintă mandatul BCE, conform tratatelor europene, iar în 1998 Consiliul Guvernatorilor a anunţat că stabilitatea preţurilor este echivalentă cu o inflaţie anuală situată între 0% şi 2% pe termen mediu.

În 2003 a fost "clarificată" definiţia, prin stabilirea explicită a unei ţinte aflate sub 2%, dar foarte aproape de acest prag.

"Dacă criza a arătat ceva, aceasta este că vom folosi toată flexibilitate mandatului nostru pentru a ne îndeplini mandatul, şi vom face acest lucru din nou pentru a răspunde oricăror provocări legate de stabilitatea preţurilor în viitor", a subliniat Mario Draghi în discursul de la deschiderea conferinţei.

Tot aici, preşedintele BCE a simţit nevoia să îşi arate sieşi, dar şi lumii întregi, că "flexibilitatea mandatului nostru a fost confirmată de decizia recentă a Curţii Europene de Justiţie".

De unde vine această nevoie? De la înţelegerea faptului că multe dintre acţiunile BCE din ultimii ani, în special lansarea programului de relaxare cantitativă, reprezintă, nici mai mult nici mai puţin, încălcări flagrante ale tratatelor europene.

"Decizia Curţii nu numai că a confirmat legalitatea cumpărării de active financiare în calitate de instrument al politicii monetare, dar a subliniat şi discreţia largă a BCE în utilizarea tuturor instrumentelor pentru atingerea obiectivului nostru", a mai declarat Mario Draghi.

În aceste condiţii, Curtea Europeană de Justiţie ar trebui să declare ilegală şi legea gravitaţiei, deoarece astfel se va ajunge la economisirea unor cantităţi uriaşe de combustibili fosili, iar efectul direct va fi stoparea încălzirii globale antropice.

Preşedintele BCE a mai subliniat că există tot mai multe motive pentru lansarea unor măsuri suplimentare de stimulare a economiei din zona euro, inclusiv reluarea programului de achiziţionare a titlurilor financiare cu ajutorul tiparniţei. Din păcate, Draghi nu a explicat de ce este nevoie de aşa ceva, în condiţiile în care oficialii BCE au lăsat să se înţeleagă de nenumărate ori în ultimii ani că "tiparniţa" va reprezenta un impuls suficient pentru amorsarea unei noi ere a creşterii economice sustenabile.

La două săptămâni după încheierea mandatului său la BCE, Peter Praet, fostul economist-şef al instituţiei, a avut o prezentare elogioasă a măreţelor realizări din ultimii 20 de ani în cadrul forumului de la Sintra.

Întreg discursul său nu a inclus însă decât o singură afirmaţie care merită amintită, respectiv aceea în care utilizează noţiunea de "buclă feedback adversă".

Chiar dacă întreg discursul nu a fost decât o apărare agresivă a acţiunilor BCE, de care nu ar fi fost nevoie în condiţiile în care tot ceea ce a făcut instituţia monetară a zonei euro ar fi avut o minimă eficienţă şi consistenţă din punct de vedere al teoriilor economice acceptate, Peter Praet a dovedit că ştie diferenţa dintre o "buclă feedback pozitivă" şi o "buclă feedback negativă".

Primul caz reprezintă amplificarea tendinţei de evoluţie a unui sistem dinamic, indiferent de caracterul pozitiv sau negativ al efectelor, în timp ce bucla feedback negativă caracterizează sistemele dinamice care au proprietatea de autoreglare şi temperare a unor posibile evoluţii explozive.

În ceea ce priveşte declaraţiile lui Mario Draghi, referitoare la reacţia BCE în faţa "oricăror provocări legate de stabilitatea preţurilor în viitor", acestea par să asigure o creştere exponenţială a preţurilor pentru totdeauna.

Cu mult înainte să se "transfere" la Goldman Sachs, Jose Manuel Barroso, adept al lui Mao în tinereţe şi fost preşedinte al Comisiei Europene, declara că Uniunea Europeană este "primul imperiu neimperial din istorie".

Cum toate ţările membre, cu câteva excepţii, sunt obligate să adopte şi moneda unică, o paralelă între Imperiul Roman, care nu avea pretenţii de "neimperialitate", şi UE este deosebit de interesantă.

Imperiul Roman a existat circa 500 de ani, conform definiţiei general acceptate, între anul 27 î.Hr şi 476 d.Hr. Prăbuşirea sa a fost accelerată de împăraţii care au devalorizat puternic moneda, prin reducerea drastică a conţinutului de argint. Fenomenul deprecierii a cunoscut o evoluţie exponenţială în ultimele decade de existenţă ale imperiului, pe fondul problemei tot mai acute a lipsei de fonduri pentru plata soldelor şi pensiilor soldaţilor.

Cum ar arăta un "imperiu neimperial" în următoarea jumătate de mileniu? Deloc bine. De fapt, s-ar dezintegra probabil după circa trei secole, pe fondul unei explozii a preţurilor generate de "stabilitatea" promisă de o inflaţie anuală apropiată de 2%, dar nu mai mare de acest prag.

"Stabilitatea" preţurilor caracterizată printr-o inflaţie anuală de aproape 2% în următorii 480 de ani face absolut sigur, din punct de vedere matematic, un nivel al preţurilor de circa 2 ori mai mare în 36 de ani, de aproape 7 ori mai mare într-un secol şi de peste 10.000 de ori mai mare în 480 de ani (vezi graficul).

Aşa arată funcţia exponenţială a cărei rată anuală de creştere este de 1,95%, iar orice instituţie a Uniunii Europene, indiferent de natura acesteia, nu poate decât să asiste neputincioasă la "dezastrul" pe care îl produce.

Cu toate acestea, Mario Draghi nu are motive pentru a renunţa la optimism. O jumătate de mileniu s-ar putea dovedi un interval de timp suficient de lung pentru obţinerea unei "soluţii" care să facă posibilă bunăstarea infinită prin tipărire infinită.