Multe acţiuni, imobile şi alte active vor pierde în anii următori în faţa inflaţiei

De câteva luni, pieţele financiare au intrat într-un teritoriu nemaiîntâlnit. Este un mediu economico-financiar în care inflaţia este mult mai mare decât nivelul dobânzilor. Inflaţia din SUA din ultimele două luni a depăşit 7%, în timp ce dobânda de politică monetară este zero. O astfel de situaţie este fără precedent, iar participanţii nu ştiu ce se va întâmpla în lumea financiară modernă dominată de moneda stâlp a lumii, dolarul American.

Din 2000 până în 2020 diferenţa dintre inflaţie şi dobânzi n-a fost, în medie, mai mare de două puncte procentuale, însă în ultima jumătate de an inflaţia în SUA a fost peste 5% anualizat. O situaţie similară s-a mai înregistrat la începutul anilor 1970, iar anii 1970 au fost foarte duri pentru toate activele importante: acţiuni, obligaţiuni, chiar imobiliare. Singurii care au câştigat atunci, fără să facă nimic, au fost cei care au ţinut banii la bancă, asta deoarece dobânzile au urmărit inflaţia şi au urcat. În anii 1970, dobânzile au fost mari, la acelaşi nivel sau chiar peste nivelul inflaţiei, iar nivelul ridicat al dobânzilor a prăbuşit preţurile activelor. Două ipoteze ar putea să explice de ce dobânzile au putut creşte atunci, iar acum nu mai pot. Pe de o parte, în anii 1970 populaţia Americii era mult mai tânără, deci mult mai dornică să consume, iar pe de alta, datoriile nu erau atât de mari ca acum, raportat la PIB (Produs Intern Brut).

Aşa cum a anunţat banca centrală a Statelor Unite, Federal Reserve, în următoarele trimestre sunt prevăzute creşteri treptate ale dobânzii de politică monetară de la zero, cât este în prezent, la 1 punct procentual. Acum pieţele financiare se tem şi de ce va face Fed-ul după ce dobânda va ajunge la 1%. Va continua să o mai crească sau se va opri?! Cu toate că 1% nu este mult, depăşirea acestui prag (având în vedere cât de îndatorată este toată lumea) are şanse mari să arunce economia lumii în recesiune. Oare Fed-ul nu ştie acest lucru? Eu cred că ştie foarte bine şi, prin urmare, va acţiona cu precauţie.

Dobânzi la un nivel scăzut în timp ce inflaţia este mare, înseamnă practic subvenţionarea datornicilor prin reducerea nivelului real al creditelor. Cu alte cuvinte, este un transfer în privinţa puterii de cumpărare de la creditori la debitori care sunt guverne, gospodării sau companii. Nu vreau să intru în discuţii despre moralitatea acestei politici. Ceea ce pot să spun este că nu prea există o alternativă. Având în vedere că debitorii sunt preponderent cei care muncesc şi produc, iar creditorii sunt în principal fie bogaţi, fie neproductivi pentru economie (precum pensionarii), este mai raţional din punct de vedere socio-economic să-i ajuţi pe cei productivi, adică pe debitori. Subvenţionarea acestora ajută economia prin menţinerea locurilor de muncă.

Va fi interesant de văzut cum vor arăta pieţele financiare într-un mediu inflaţionist unde dobânzile se vor menţine exagerat de mici. De pildă, în cazul unei inflaţii de 5% şi o dobândă de 1%, înseamnă că, în termeni reali, dobânda va fi de minus 4%. În aceste condiţii, ţinând banii la bancă eşti pedepsit anual cu 4% din puterea de cumpărare. Creditorul pierde sigur. Cine câştigă? Aşa cum am scris mai înainte, datornicul. Se face un transfer de la creditor la debitor, cu ajutorul băncii centrale. Statul subvenţionează masiv debitorii prin forţarea acestui transfer de 4% pe an de la cei, în mare măsură, neproductivi la cei productivi. N-o fi tocmai corect sau moral, dar în mod sigur este o politică mai raţională economic decât alternativa.

Cum se vor descurca activele într-un astfel de mediu economico-financiar? Dacă inflaţia se menţine peste 4% pentru câţiva ani, ceea ce mi se pare scenariul cel mai plauzibil, acest lucru va fi devastator nu numai pentru deţinătorii de obligaţiuni şi depozite bancare, dar şi pentru deţinătorii de active speculative care nu pot ţine pasul cu inflaţia. Un mediu inflaţionist este foarte dur cu afacerile, proiectele sau activele care au nevoie de răbdare. În fiecare an în care rabzi, şi nu obţii un randament cel puţin egal cu inflaţia, de fapt pierzi din puterea de cumpărare. Răbdarea poate să te pună în poziţie de creditor şi, aşa acum am descris mai înainte, într-un mediu inflaţionist creditorii pierd. Într-un astfel de mediu, activele ar trebui să fie evaluate mult mai dur decât au fost în ultimii 12 ani când, în mare parte, am avut dobânzi aproape de zero şi o inflaţie foarte mică.

Este oare posibil să asistăm la o prăbuşire a tuturor activelor (obligaţiuni, acţiuni, imobiliare etc.) ca în anii 1970? Dacă Fed-ul va creşte prea mult dobânda de politică monetară, pentru a estompa inflaţia, exact acest lucru se poate întâmpla. Dar având în vedere experienţa Fed-ului cu prăbuşirea pieţelor în 2008 şi 2018 din cauza creşterii dobânzilor, este de aşteptat că nu va aplica aceeaşi tactică şi în viitorul apropiat.

Cel mai probabil, băncile centrale vor păstra precauţia care le-a caracterizat în ultimii ani şi vor menţine dobânzile foarte mici în ciuda inflaţiei care va rămâne mult peste limita lor de toleranţă declarată, de 2% pe an. Băncile centrale vor face acest lucru pentru că nu vor avea de ales. Este greu de crezut că vor fi mulţi investitori panicaţi care vor prefera să-şi mute banii în depozite bancare sau obligaţiuni unde pierderea, deşi limitată, este certă. În anii 1970 aveai o alternativă destul de solidă la active: depozitele bancare ce ofereau dobânzi tentante care depăşeau nivelul inflaţiei. Acum inflaţia zburdă în timp ce dobânda la USD nu depăşeşte 1%, iar sumele mari în euro sau alte monede europene au dobânzi negative.

În anii 1970 toate activele au scăzut în termeni reali, nu din cauza inflaţiei, ci din cauza creşterii dobânzilor. Nu ne putem aştepta la acelaşi lucru în anii 2020, deoarece dobânzile nu mai pot fi crescute ca în anii 1970. Acum nu există şanse la fel de mari pentru scăderea valorii activelor în termeni nominali, dar în schimb activele îşi vor putea pierde valoarea în termeni reali dacă nu pot ţine pasul cu creşterea preţurilor. Însă activele scumpe care nu oferă randamente care să acopere inflaţia sunt în pericol să nu mai fie prea căutate. Acelaşi lucru se poate întâmpla multor active speculative, precum cripto-chestiile.

În concluzie, deşi situaţia actuală nu prea seamănă cu anii 1970 - pentru că dobânzile sunt şi cel mai probabil vor rămâne scăzute - există şanse reale ca activele evaluate foarte generos, inclusiv multe acţiuni şi imobile, să aibă de suferit nu numai din cauza inflaţiei, dar şi din cauza unei creşteri moderate, previzibile, a dobânzilor.