"Multinaţionalele s-au folosit de salariaţi în scandalul cu Tudose"

Reporter: Care este opinia dumneavoastră în ceea ce priveşte mult discutata şi controversata "Revoluţie Fiscală" care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018?

Remus Borza: Eu cred că este mult zgomot pentru nimic. De fapt, nu chiar pentru nimic, ci pentru câteva miliarde de euro pe care nu-i mai putem optimiza fiscal, externaliza sau sifona, într-un cuvânt. Dar înainte de a discuta principalele măsuri cuprinse în Ordonanţa 79/2017, care modifică Codul Fiscal, cred că ar fi util să fac câteva consideraţii de ordin general.

Politica fiscală este prerogativa exclusivă şi incontestabilă a Guvernului. El stabileşte nivelul taxelor, contribuţiilor, impozitelor, subvenţiilor sau al altor instrumente fiscale. Guvernul Tudose a demonstrat pe primele 9 luni că performează economic. Avem o creştere a PIB-ului, în trimestrul al treilea, cu 8,6% mai mare decât în trimestrul al treilea al anului 2016. Legea bugetului de stat s-a fundamentat pe un PIB previzionat de 815 miliarde lei, majorat prin rectificarea bugetară din septembrie la 837 miliarde lei şi din nou, majorat la 842 miliarde lei prin rectificarea din noiembrie. Cu alte cuvinte, comparativ 2017 - 2016, avem o creştere a PIB-ului cu 84 miliarde. Pe primele 9 luni s-au creat peste 170.000 noi locuri de muncă, reducând şomajul la 4,1%. Faţă de creşterea economică de 5,2% pe care s-a fundamentat bugetul de stat, Guvernul estimează pentru anul 2017, o creştere economică de 6,1%, cam de trei ori media înregistrată la nivelul UE.

În ceea ce priveşte fiscalitatea din România, putem spune, fără să fim contrazişi, că este mai mult decât rezonabilă. O TVA în descreştere de la 24% la 19% anul acesta şi 18% din 2019, faţă de 25% în Danemarca, 24% în Grecia, 27% în Ungaria, 22% în Italia, 23% Polonia sau Portugalia.

Impozitul pe profit este de 16% faţă de o medie europeană de 25% sau la nivel global de 27%. În SUA, impozitul pe profit este 41%. Impozitul pe venit în România este 16% faţă de alte ţări europene unde impozitul pe venit depăşeşte 50%. Prin Ordonanţa 79/2017, impozitul pe venit se reduce la 10%, fiind cel mai mic din Europa. Creşterea veniturilor populaţiei de la începutul anului pune presiune pe buget. În medie, salariile în sectorul bugetar au crescut cu 25% faţă de anul trecut, de 4-5 ori mai mult decât creşterea economică. În mod normal, şi pentru o mai bună sustenabilitate economică, salariile trebuie corelate cu creşterea economică şi productivitatea muncii. Şi prin raportare la indicatorul productivitate, creşterea salariilor din acest an este forţată. Productivitatea muncii în România este de 15.000 euro/salariat faţă de o medie europeană de 50.000 euro / salariat. Până la urmă, intenţia oricărui Guvern de a apropia salariile din România de cele din Vest nu este condamnabilă, cu atât mai mult cu cât nivelul preţurilor practicate în România se apropie de cele din Occident. Şi încă un lucru elementar pe care trebuie să-l înţelegem cu toţii. Din impozitele noastre se finanţează marile sisteme publice: învăţământ, sănătate, infrastructură, armată, administraţie. Vom avea mai mulţi kilometri de autostrăzi, spitale şi şcoli noi când vom înţelege că este atât o datorie civică, cât şi o obligaţie legală să-i plătim statului ceea ce i se cuvine. Ori, deşi avem o fiscalitate rezonabilă, bugetul de stat suferă. Avem cel mai mic nivel de colectare a veniturilor bugetare, sub 30% din PIB. Avem o evaziune fiscală de 17 miliarde euro. Multinaţionalele, prin tot felul de optimizări fiscale, mai scot şi ele din ţară între 8 şi 10 miliarde euro, anual. Dacă toţi banii aceştia s-ar strânge în visteria ţării, n-am mai avea probleme nici de deficite şi nici n-am mai fi nevoiţi să ne împrumutăm excesiv, plătind doar dobânzi de 2,5 miliarde euro anual la soldul datoriei externe. Ordonanţa 79/2017 vine pe acest fond şi cu intenţia de a aduce mai mulţi bani la buget.

Să luăm pe rând principalele măsuri din Ordonanţă.

Translatarea contribuţiilor de la angajator la angajat nu este nicio tragedie, dar vedem în spaţiul public multă ipocrizie şi abordări sindicaliste.

Angajatul este obişnuit să primească salariul net, care, pentru angajator, mai înseamnă încă 60% în plus, bani de care angajatul nu era prea conştient. Or, acum, când îi va apărea pe fluturaşul de salariu, în dreptul angajatului, obligaţiile de reţinere la sursă - CAS, CASS - el va realiza că, în realitate, costul plătit de angajator este dublu. Poate că, văzând asta, o să fie şi el mai puţin vocal în relaţia cu angajatorul dar în orice caz, mai conştiincios.

Nivelul contribuţiilor nu diferă foarte mult după această "revoluţie fiscală", dar cred că există un element care poate să justifice o atare măsură şi nu e deloc neglijabil.

Sunt 157.000 firme care nu plătesc sau plătesc cu întârziere contribuţiile pe muncă, ceea ce înseamnă peste 2 milioane de salariaţi, adică aproape jumătate din total salariaţi. Soldul acestor restanţe este de 18 miliarde lei.

În momentul în care angajatul are obligaţia de plată a contribuţiilor către stat, acesta poate să meargă la angajator, lunar, ca să verifice dacă îi sunt virate contribuţiile. În mod normal, trebuie să se revină la sancţionarea penală a angajatorului pentru reţinerea şi nevirarea contribuţiilor la sursă. În octombrie 2014, Guvernul de atunci a mai redus din povara impozitării muncii, în sarcina angajatorului, un 5% la CAS. Azi avem un CAS de 26,3% splitat 15,8% angajator şi 10,5% angajat. CASS este de 10,7%, din care 5,2% angajator şi 5,5% angajat. Ordonanţa 79/2017 reduce nivelul CAS şi CASS de la 37% la 35% şi le transferă de la angajator la angajat simultan cu reducerea pentru salariat a impozitului pe venit de la 16% la 10%. Tragedie mare. Pretext tot mai bun pentru marile corporaţii de a-i instiga pe salariaţi în lupta sindicală. Prin această măsură, statul câştigă mai mulţi bani la bugetul asigurărilor sociale prin faptul că baza impozabilă la care se aplică contribuţiile pe muncă se măreşte cu 21%. Guvernul era obligat să ia măsuri care să atenueze deficitul fondului naţional de pensii care anul trecut a fost de aproape 5 miliarde euro. În ultimii 10 ani, s-au transferat peste 20 miliarde euro de la bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale privând statul de importante resurse financiare care ar fi finanţat obiective de interes economic, social sau cultural. Nu toţi salariaţii vor pierde din această măsură. Mediul economic se confruntă cu un mare deficit de forţă de muncă. Aproape 500.000 posturi. Angajatorii vor compensa angajatului pierderea de venit prin efectul transferului contribuţiilor, prin majorarea salariului. Contractul de muncă este un raport juridic, personal între angajat şi angajator. Vor fi situaţii în care angajatorii vor refuza majorarea salariilor pentru acei angajaţi care s-au făcut că muncesc în ultimii ani. Salariatul în cauză va avea la dispoziţie optiunea de a accepta un salariu diminuat, nu din vina angajatorului, sau să plece. Până la urmă, această măsură vine să responsabilizeze şi să disciplineze corpul angajaţilor atâta vreme cât avem o reală problemă legată de productivitate şi competitivitate.

În sarcina angajatorului, rămâne un impozit de 2,25% pe care îl plătea şi până acum din care se finanţează fondurile de şomaj, accidente de muncă, concediile medicale şi pentru garantarea creanţelor salariale.

Reporter: Impozitul generalizat de 1% pentru IMM-uri aduce mai mulţi bani la buget?

Remus Borza: Da. Un alt element al Revoluţiei Fiscale este impozitul generalizat de 1% pe cifra de afaceri pentru companiile cu venituri până într-un milion de euro.

Astăzi, avem un impozit penalizator de 3% pe cifra de afaceri pentru IMM-urile cu venituri până în 500.000 euro şi care au 0 salariaţi. Companiile cu venituri până în 500.000 euro cu 1 sau mai mulţi salariaţi plătesc un impozit de 1% din cifra de afaceri, iar firmele cu cifră de afaceri între 500.000 - 1 milion de euro, plătesc acum 16% impozit pe profit. În prezent, la o cifră de afaceri de până la 1 milion euro, avem 3 cote de impozitare.

Prin Ordonanţa 79/2017, vom avea o singură cotă de impozit, respectiv 1% din CA pentru firmele cu venituri de până într-un milion euro. Pe actualul sistem de impunere, cu 3 cote, statul colectează 2,4 miliarde lei. În România, avem în jur de 450.000 firme cu până într-un milion euro cifră de afaceri, reprezentând 44% din cifra de afaceri a României şi având peste 2,5 milioane salariaţi. Estimez în anul 2017 o cifră de afaceri de 1.350 miliarde lei. 44% înseamnă în jur de 600 miliarde lei. Un impozit de 1% din CA ar aduce 6 miliarde lei bugetului de stat, adică de 3 ori mai mult decât colectează pe actualul sistem.

Actuala cotă de impozit de 16% din profit aduce foarte puţini bani la buget. Doar 15 miliarde lei. Mai puţin de 2% din PIB. Toate firmele, cu capital românesc sau străin, se întrec în a-şi "optimiza" fiscal profitul. Vorbeam la început de acea conştiinţă civică care ne lipseşte multora.

Reporter: Cât credeţi că ar trebui să fie impozitele în România?

Remus Borza: Eu am propus, în ultimii 5 ani, o simplificare a politicii fiscale, cu o cotă unică de 18% - impozit pe profit, 18% TVA, 18% impozit pe venit. Am avea o liniaritate, debirocratizare, simplificare şi uniformizarea fiscalităţii.

Am fost un om care s-a manifestat destul de vocal şi critic în spaţiul public încă din ianuarie - momentul audierii ministrului Viorel Ştefan în Comisia de Buget Finanţe - şi atunci chiar am dat un set de recomandări.

Acele recomandări vizau: implementarea Directivei Europene 1164/2016 privind impozitarea multinaţionalelor în ţara unde generează venit, adică în România; implementarea Ordonanţei 91/2014 dată de guvernul Ponta, privind obligarea agenţilor economici să-şi conecteze casele de marcat cu registrul electronic la serverele ANAF, măsură care, ulterior, a fost amânată o dată de către Ioana Petrescu şi de două ori de către Anca Paliu Dragu. Această ordonanţă, din 2014, venea să completeze o ordonanţă şi mai veche, din 1999 care prevedea acelaşi lucru. Au trecut 9 ani şi această măsură care ar da vizibilitate şi trasabilitate în timp real, pe banii datoraţi statului, nu este implementată nici azi. Prietenii ştiu de ce.

E o realitate că România se confruntă cu cea mai mare evaziune dintre toate ţările membre ale UE. Vorbim de 17 miliarde de euro, adică 31% din bugetul României.

Reporter: Cum credeţi că va acoperi deficitele actualul guvern?

Remus Borza: Soluţia PSD la deficitele create ca urmare a creşterii, doar anul asta, cu 22 miliarde lei a cheltuielilor de personal şi de asistenţă socială este împrumutul. România se află într-o stare de graţie. Avem doar 38% ponderea datoriei externe în PIB. Chiar dacă ea a ajuns astăzi la 95 miliarde euro, este una dintre cele mai mici din Europa. Media datoriei externe în PIB a celor 28 de state membre UE e de 85%. Iată că, la noi, e mai puţin de jumătate, ceea ce ne dă posibilitatea să ne împrumutăm.

În 1989, l-am împuşcat pe Ceauşescu pentru păcatul de moarte şi de neiertat de a plăti toate datoriile ţării. Eram probabil singura ţară din lume care nu aveam datorii. Ba mai mult, împrumutasem cu vreo 3 miliarde USD vreo 20 de ţări "prietene".

La momentul integrării în UE, 1 ianuarie 2007, România avea o datorie externă de doar 24 de miliarde de euro, deşi trecusem prin 16 ani de convulsii sociale, de hiper-inflaţie, de falimente.

În cei 10 ani de lapte şi miere la sânul UE, am împrumutat de trei ori mai mult, ajungând la 95 miliarde euro, cu 70 de miliarde de euro mai mult decât în primii 16 ani de după Revoluţie. Paradoxal, în condiţiile în care în ultima decadă, au intrat în ţară 27 miliarde euro fonduri europene, 52 miliarde euro remiterile căpşunarilor şi 34 miliarde euro investiţii străine.

În total, în România, în ultimii zece ani au intrat 100 de miliarde de euro, bani pe care nu îi aveam până în 2006. Şi atunci nu înţeleg de ce a trebuit să ne mai împrumutăm încă 70 de miliarde de euro. Asta ne arată dimensiunea jafului din ultimii ani.

• "Sunt anumite companii cu statut special, care au o anumită imunitate jurisdicţională şi fiscală şi pe care e mai bine să nu le deranjăm"

Reporter: De ce credeţi că autorităţile nu fac nimic pentru colectarea mai eficientă a taxelor şi impozitelor?

Remus Borza: Pentru că sunt anumite companii cu statut special, care au o anumită imunitate jurisdicţională şi fiscală şi pe care e mai bine să nu le deranjăm. Pe de o parte, avem evaziunea pe TVA. Dintr-un potenţial de 19 miliarde de euro, anul trecut, am colectat 11,7 miliarde euro, iar 7,3 miliarde de euro s-au pierdut pe drum. Mai sunt vreo 2 miliarde de euro evazionaţi în comerţul cu produse agricole primare: legume, fructe, cereale şi încă vreo 2 miliarde euro din comerţul cu produse din alcool şi tutun. Sigur că din banii aceştia s-ar face autostrăzi, s-ar construi spitale şi şcoli noi. Consider că trebuie făcut ceva urgent pe zona de combatere a evaziunii fiscale.

Chiar acum trei săptămâni, am cerut ministrului Finanţelor Ionuţ Mişa să implementeze măsurile amintite, respectiv Directiva 1164/2016 şi Ordonanţa 91/2014 - dar şi înăsprirea legislaţiei penale în materie de combatere a evaziunii fiscale şi a spălării banilor. Având în vedere minimul special al pedepsei de 2 ani, se permite individualizarea acesteia sub forma suspendării condamnării şi nu a executării în regim de detenţie.

Şi, atunci, evazionistul ştie că nu riscă mare lucru, decât că va sta în vila lui luxoasă 2 sau 3 ani, după ce a sifonat milioane de lei sau de euro.

Eu am propus, inspirându-mă din legislaţia italiană, să se asimileze evaziunea fiscală şi spălarea banilor cu crima organizată şi implicit să existe o majorare a pedepselor, de la un minim de 10 ani până spre un maxim de 20 ani închisoare şi o confiscare extinsă a averii. Înăsprirea legislaţiei ar fi de natură să inducă un comportament mai responsabil în rândul contribuabililor.

În România, toata lumea fură bugetul de stat. Şi cei cu gulere albe şi cei cu gulere negre. Şi români şi străini. Sunt încă multe activităţi nefiscalizate. Nu excelăm nici în colectarea impozitelor de la populaţie, dar nici de la agenţi economici. În primii 10 ani după revoluţie, pe sloganul, "Nu ne vindem ţara" am privatizat economia românească doar firmelor româneşti. A fost o prăduială generalizată, caracterizată de arierate de ordinul miliardelor de dolari, falimente de răsunet şi vreo 4 milioane de locuri de muncă desfiinţate. După 2001, am început să vindem România pe 2 lei multinaţionalelor. Că doar nu am intrat în UE de frumoşi şi deştepţi ce suntem. Preţul a fost plătit prin cedarea resurselor ţării, a energiei, hidrocarburilor, industriilor metalurgice şi prelucrătoare, industriei bancare şi de asigurări, prin vânzarea terenurilor agricole şi pădurilor.

Evident, că nici multinaţionalele nu au făcut coadă la casieria statului. Ele nu au avut mâini de dat, decât de luat. În ultimii 10 ani, peste 80% din ajutoarele de stat s-au dus către firmele străine în loc să capitalizăm firmele româneşti.

În perioada 2008-2014, soldul rezultatului net raportat de multinaţionale, calculat ca diferenţă între profitul total şi pierderea totală, a fost de doar 2,5 miliarde lei. În 6 ani, multinaţionalele, care deţin 50% din cifra de afaceri a României, şi poziţii de cvasi monopol în sectoarele cheie ale economiei româneşti au plătit cumulat cât o singură companie, Hidroelectrica, într-un an. Companiile româneşti, aflate într-o concurenţă neloială cu firmele străine, discriminate de statul român şi având poziţii periferice în economie, au raportat un sold al rezultatului financiar net de 55 miliarde lei, adică de 22 ori mai mult decât firmele străine. În 2015, la o creştere economică de 3,7%, firmele străine au raportat un sold al profitului net de 9 miliarde lei faţă de 27 miliarde lei, soldul profitului net raportat de multinaţionale.

În fiecare an, se scot din România circa 10 miliarde de euro pe acele optimizări fiscale, a se citi inginerii financiare, dar care sunt legale dar mai puţin morale. În business şi în politică este greu să vorbeşti de moralitate. Multinaţionalele scot bani prin preţurile de transfer, prin împrumuturi cu dobânzi prohibitive date de societăţile mamă către subsidiarele din România, prin contracte de training, de consultanţă, prin vânzarea creditelor neperformante cu peste 90% discount.

Ordonanţa 79/2017 implementează Directiva Europeană 1164/2016 prin care multinaţionalele sunt obligate să plătească impozite în ţara în care generează venit. Sper ca de acum înainte multinaţionalele să lase mai mulţi bani în România.

Avem nevoie de multinaţionale, avem nevoie de capital străin. În primul rând, avem nevoie de cultura antreprenorială a multinaţionalelor care lipseşte şi azi multor antreprenori români, avem nevoie de know how, avem nevoie de deschiderea pe care o oferă multinaţionalele României pe alte pieţe. Ceea ce îmi doresc eu este un parteneriat onest între statul român şi multinaţionale.

Reporter: Băncile n-ar trebui să finanţeze mai mult economia românească?

Remus Borza: Indiscutabil, da. Din păcate, atât statul cât şi băncile au făcut prea puţin pentru a susţine capitalul românesc şi clasa antreprenorială românească. Chiar şi după recesiunea din 2009-2010, băncile nu au dezvoltat un apetit deosebit să finanţeze economia.

Soldul creditelor date firmelor sau populaţiei, în perioada 2010-2016, a crescut cu doar 3%, de la 209 la 216 miliarde lei. În schimb, băncile s-au înghesuit să finanţeze statul, mărindu-şi soldul creditelor cu 50%, de la 60 la 90 miliarde lei. Sigur că statul, după cum ştim, este un prost administrator şi a cheltuit banii preponderent pe asistenţă socială. Trebuie să înţelegem că împrumuturile costă. Cam vreo 2,5 miliarde euro anual. Dacă în ianuarie, randamentul la titlurile de stat era de 3,23%, acum a ajuns 3,80% şi va trece de 4% până la sfârşitul anului. În timp ce noi ne împrumutăm din ce în ce mai scump, Ungaria "antioccidentalului" Victor Orban a reuşit performanţa să lanseze în octombrie o emisiune de titluri de stat de 15 miliarde de forinţi, cu o suprasubscriere de 49 de miliarde de forinţi, la o dobândă negativă de 0,2%.

• "Am permis deja timp de 27 de ani tuturor să trateze statul român şi bugetul statului cu spatele"

Reporter: Cum putem aduce mai mulţi bani la buget?

Remus Borza: Am constatat neputinţa ANAF de a colecta. E paradoxal ca, la un PIB din ce în ce mai mare, să colectezi din ce în ce mai puţin. Anul trecut, am avut un PIB de 758 de miliarde de lei şi am colectat cu vreo 11 miliarde de lei mai puţin decât a colectat Gelu Diaconu (n.r. fostul şef al ANAF) în 2015, la un PIB de doar 710 miliarde de lei.

Anul acesta, bugetul este construit pe un PIB de 815 miliarde de lei, iar la rectificarea din noiembrie s-a majorat la 842 miliarde de lei. La un PIB cu 80 de miliarde de lei mai mare decât anul trecut, nu poţi să colectezi procentual mai puţin. Înseamnă că ai o problemă. România are cel mai mic grad de colectare a veniturilor bugetare din UE.

ANAF este o instituţie anacronică, care refuză modernizarea, eficientizarea şi reforma. Le-am spus tuturor miniştrilor de la Finanţe şi preşedinţilor ANAF din ultimii 5 ani că problema este a lor, internă.

Sigur că mai e şi o problemă de comportament civic. Cetăţeanul de rând trebuie să conştientizeze că are o datorie, o obligaţie să-şi achite dările către stat, mai ales că acestea sunt rezonabile.

Dacă nu ne ţinem de cota unică, de-abia aşteaptă PSD să reintroducă impozitul progresiv. Vreţi să plătim un impozit pe venit de peste 50% ca în ţările nordice? Nu ne convine 16%, care, de la 1 ianuarie 2018, se reduce la 10%? Unde, în Europa, găseşti un impozit mai mic decât în România?

Întotdeauna la o construcţie bugetară avem o certitudine, mă refer la cheltuieli. Anul acesta, am angajat 278 de miliarde de lei, cu vreo 40 de miliarde de lei mai mult decât anul trecut. Jumătate din această creştere este dată de cheltuielile de personal şi asistenţă socială. Cheltuielile întotdeauna sunt certe pe când veniturile au o doză de impredictibilitate şi incertitudine. Dintotdeauna am avut această lipsă de performanţă în a colecta veniturile bugetare. Şi atunci este evident că trebuie să aducem cât mai aproape veniturile de cheltuieli, ideal ar fi să avem venituri mai mari decât cheltuielile.

Anul acesta, sunt sectoare în care veniturile salariale au crescut şi cu 36% pe sănătate sau cu 33% pe zona de cultură, cu 25% pe învăţământ, cu 21% pe administraţie publică, siguranţă naţională. Groso modo, o medie de 25%.

Nu poţi să creşti veniturile salariale de 5 ori faţă de creşterea economică. Trebuie să existe o corelaţie între creşterea economică şi venitul salarial.

În 2010, salariul minim pe economie era 690 lei, acum e 1.450 lei. În şase ani, salariul minim s-a dublat. Guvernul intenţiona ca de la 1 ianuarie 2018 să crească salariul minim la 1.900 de lei.

Eu cred că o astfel de măsură nu este binevenită pentru că ar pune o presiune teribil de mare mai ales pe zona privată. Sunt multe multinaţionale care deja iau în calcul închiderea business-ului în România, relocarea şi migrarea în alte ţări, cu un nivel de salarizare mai mic.

În ultimii 20 de ani, România a fost considerată un El Dorado din punctul de vedere al forţei de muncă, o forţă de muncă relativ calificată, dar în orice caz ieftină. Dacă renunţăm şi la acest avantaj competitiv, avem o problemă. Multinaţionalele nu sunt legate de România, pe ele le interesează doar maximizarea profitului. Nu au sentimente, nu au simpatii, ci doar un foarte mare pragmatism economic. O noua majorare a salariului minim pe economie ar putea să fie fatală României.

Reporter: Credeţi că ne vom încadra în deficitul bugetar de 3%?

Remus Borza: La 6 luni de zile am avut un deficit bugetar de 6,3 miliarde de lei. La 9 luni, deficitul a crescut cu doar 500 milioane lei, ajungând la 6,8 miliarde lei, adică 0,81% din PIB. După cum stau lucrurile la 9 luni, ne vom încadra în ţinta de 3% deficit bugetar. Încadrarea în ţintă s-a făcut şi anul acesta tot pe seama investiţiilor.

Pe legea bugetului de stat, pe 2017, Guvernul şi-a asumat investiţii de 39 de miliarde lei. La rectificarea din septembrie s-au tăiat 10 miliarde lei. În realitate, avem la 9 luni cel mai mic nivel al investiţiilor din ultimii 5 ani, doar 12,1 miliarde lei faţă de 17,3 miliarde lei anul trecut sau 19,4 miliarde lei în 2013. O atare politică bugetară e în detrimentul României pe termen lung. Nu putem accepta o creştere preponderent pe consum care se duce în importuri şi generează un deficit şi mai mare pe balanţa comercială. Anul acesta, vom atinge un maxim istoric al deficitului comercial, respectiv 12 miliarde euro, ca diferenţă între 75 miliarde euro importuri şi 63 miliarde euro exporturi.

România şi Bulgaria sunt singurele ţări din cele 28 din UE care au deficite comerciale, restul având excedente. Şi acest lucru arată o lipsă de viziune a guvernării.

Pe o guvernare responsabilă, în perioadele de creştere economică, realizezi excedente bugetare şi nu deficite. Ţara noastră a trecut prin mai multe crize, dar se pare că nu învăţăm nimic din greşelile trecutului, ci le repetăm cu aceeaşi inconştienţă. România are un potenţial de PIB de 800 miliarde de euro şi nu de 185 de miliarde de euro, cât are în prezent. În 2018, anul Centenarului, vom atinge 200 de miliarde de euro, dar este o cifră departe de potenţialul nostru.

Suntem o ţară binecuvântată cu multe resurse, dar, din păcate, noi ne comportăm ca o ţară bananieră, facem export de resurse primare, minereuri, cherestea, în loc să facem export de mobila, echipamente si maşini cu un înalt grad de prelucrare. Ne-am bătut joc de resursele ţării. Războaiele secolului 21 se duc pe resurse de hrană şi minerale.

Din 9,8 milioane de hectare fond arabil, 5 milioane sunt în mâinile străinilor. Pe lângă independenţa sau siguranţa energetică, orice stat responsabil vorbeşte şi de siguranţa alimentară. Iată că am ajuns să lucrăm în ţară la noi pământul străinilor. Se răsucesc străbunii noştri în mormânt. Deşi eram grânarul Europei în perioada interbelică, azi importăm de peste 2,4 miliarde euro, cereale, produse de patiserie, carne, lactate, fructe şi legume. Primul şi al doilea război mondial s-a dus cu petrolul din Valea Prahovei. Petrolul l-am dat la austrieci, gazele din platoul continental al Mării Negre la americani. Deşi ne-am cedat resursele, nu suntem nici în Schengen şi nici în Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. Deşi suntem cel mai loial partener al SUA în NATO, cetăţenii români stau în rând cu cetăţenii din ţările bananiere la coadă pentru vize de intrare pe tărâmul făgăduinţei.

Reporter: Vă mulţumesc!