Multinaţionalele se adaptează la corupţia noastră sau pur şi simplu ne-o aduc?

George Marinescu
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 9 august 2019

Multinaţionalele se adaptează la corupţia noastră sau pur şi simplu ne-o aduc?

Ţara noastră este considerată un stat în curs de dezvoltare sau unul bananier, subdezvoltat din punct de vedere economic şi politic. Aşa ne văd marii jucători din economia globală sau cel puţin aşa pare. Ce altă explicaţie să existe cu privire la faptul că reprezentanţii lor la noi se află în centrul unor mari scandaluri de corupţie? Pornind de la recentele acuzaţii din jurul Oracle, amintim dosarele Swietelsky, Microsoft, Motorola şi Puma, în care companiile multinaţionale au fost reprezentate în negocierile cu statul român de filiale sau firme intermediare conduse de persoane care ştiu cum funcţionează lucrurile în cadrul autorităţilor publice. Am putea bănui că unele dintre acestea ar fi ştiut ce rotiţe trebuie unse, unde trebuie intervenit, când, unde, cui şi cum se dă şpaga, pentru ca marile concerne să intre pe piaţa românească, să beneficieze de contracte bănoase cu statul, în schimbul unor comisioane mai mici sau mai mari.

Actualizare - Sorin Mîndruţescu şi-a dat demisia de la Fondul Proprietatea

În contextul punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva lui Sorin Mîndruţescu, Fondul Proprietatea a anunţat, printr-un comunicat transmis BVB, că inculpatul şi-a dat demisia din funcţia de membru şi preşedinte al Comitetului Reprezentanţilor, poziţii pe care le ocupa din septembrie 2010, respectiv aprilie 2012.

Demisia implică şi renunţarea la posturile de membru în Comitetul de Audit şi Evaluare şi în Comitetul de Nominalizare şi Remunerare, ambele comitete consultative ale Fondului.

Mandatul lui Mîndruţescu la FP urma să expire în luna septembrie.

-----

Oracle, "noul caz Microsoft"?

În urmă cu două zile a explodat "bomba" Oracle. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Sorin Mîndruţescu, director general al filialei din ţara noastră a companiei multinaţionale Oracle, din domeniul IT, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată. Ei au stabilit măsura controlului judiciar pe cauţiune. Valoarea cauţiunii este de 500.000 euro (echivalent în lei) şi ea trebuie depusă, cel mai târziu astăzi, la o unitate bancară şi consemnată pe numele inculpatului, la dispoziţia DNA, sau prin constituirea unei garanţii reale, mobiliare ori imobiliare, în limita sumei respective.

Procurorii DNA susţin că inculpatul Sorin Mîndruţescu a primit 869.413 euro, cu titlu de mită, de la reprezentanţii unor firme din domeniul IT (parteneri acreditaţi ai companiei multinaţionale). În schimbul acestei sume, şeful Oracle România trebuia să pună la dispoziţia firmelor respective oferte de preţ avantajoase privind produsele comercializate de filiala din România a companiei multinaţionale, astfel ca respectivele societăţi să poată să se înscrie şi să participe la anumite licitaţii publice organizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Agenţia Naţională de Adminis­trare Fiscală, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "TRANSELECTRICA" SA, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Administraţia Româna a Serviciilor de Trafic Aerian.

Cu alte cuvinte, preţul cel mai mic pentru viitoarele achiziţii publice se stabilea la sediul Oracle România.

Ofertele de preţ priveau produsele comercializate de filiala din România a companiei multinaţionale, în special licenţele IT necesare instituţiilor publice. Licitaţiile organizate de companiile de stat aveau ca obiect achiziţia de echipamente de tehnică de calcul, componente, accesorii, produse şi aplicaţii software şi servicii conexe necesare implementării unor proiecte de servicii on-line, ori a unor proiecte de dezvoltarea, extinderea şi adaptarea sistemelor informatice; de asemenea, licitaţiile aveau ca obiect suplimentarea ori reînnoirea de produse software ori servicii de suport tehnic şi mentenanţă.

Amintim că din 2012 şi până în 2019, Sorin Mîndruţescu a fost preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Fondului Proprietatea şi a mai lucrat anterior pentru Erste Bank, Unicredit, Bancorex. În 2013, pentru cinci luni, a fost preşedinte al Consiliului de Administraţie de la CFR SA. Numele lui Mîndruţescu a reprezentat una dintre variantele luate în calcul pentru funcţia de şef al Guvernului, după demisia lui Emil Boc.

În cazul de faţă, Mîndruţescu susţine că la mijloc este vorba despre neîn­ţelegerea unor acte şi fapte de către procurorii anticorupţie. Cu toate aces­tea, surse din cadrul anchetei susţin că unul dintre denunţători ar fi Irina Socol de la compania Siveco.

De altfel, printre contractele Oracle verificate de procurori ar fi cele privind furnizarea de echipamente hard­ware şi programe software către Novensys Corporation şi Siveco. Între 2010 şi 2013. Oracle şi Novensys ar fi colaborat pentru un contract al Companiei de autostrăzi, actuala CNAIR, privind sistemul informatic de emitere al rovinietei.

Motorola, o şpagă de 5,5 milioane dolari în anul 1990

Primul caz important de corupţie, al unei companii străine în ţara noastră, de la începutul secolului trecut, a fost "Afacerea Skoda". Ea s-a derulat în anii "20-"30 şi s-a bazat pe dorinţa de modernizare a Armatei Române, dorinţă care a fost speculată de o serie de oficiali locali şi oameni de afaceri străini. Procedurile utilizate erau: costuri umflate, şpăgi şi comisioane, licitaţii falsificate, clauze total defavorabile statului român.

După 1990, odată cu pătrunderea marilor companii străine pe piaţa din ţara noastră, în primii ani reprezentanţii acestora nu au lucrat direct cu demnitarii români, ci au ales să apeleze la firme intermediare. Prima afacere cu implicaţii de corupţie, privind achiziţii transfrontaliere, a fost în anul 1990, când Ministerul Apărării Naţionale a plătit 213.754.000 de lei, adică peste 6 milioane de dolari, la un curs de 34,6 lei/dolar, pentru cumpărarea de echipamente Motorola. Afacerea a fost încheiată, nu direct cu compania americană, ci prin intermediul unor firme cu care Motorola colabora în ţara noastră: Alfa Bit Bucureşti, Ageximco Bucureşti, IPO Tulcea şi American Internaţional Radio Inc. din SUA. Procurorii au stabilit că, dacă echipamentele ar fi fost cumpărate direct de la Motorola, atunci preţul achiziţiei ar fi fost de zece ori mai mic, adică 600.000 de dolari, în loc de 6 milioane de dolari. În cauză, procurorii militari au inculpat zece persoane, printre care şi pe Victor Atanasie Stănculescu, fost minis­tru al apărării, iar prejudiciul stabilit în sarcina acestora se ridica la 6.172.509 dolari. Surprinzător, MApN şi BCR nu s-au constituit părţi civile în dosarul respectiv, nereclamând vreo pagubă.

Cei zece inculpaţi au scăpăt însă de pedeapsă pentru simplul motiv că, după ani întregi de tergiversări ale procesului penal, răspunderea pentru fapta lor s-a prescris.

Curios este că, ani mai târziu, în 2007, într-un caz similar, cumpărarea de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a aparatelor Motorola Tetrapack, pentru 24 milioane de dolari, tot printr-o firmă intermediară, şi nu direct de la producătorul Motorola Israel Ltd., procurorii nu au mai întocmit niciun dosar penal. Probabil că diferenţa de preţ şi comisioanele încasate au fost mult prea mici sau au ajuns unde trebuie.

O altă afacere derulată cu o companie străină a avut loc în anul 1995. Atunci, statul român a cumpărat de la firma Armscor din Africa de Sud, 12 elicoptere Puma second hand, pentru care s-a plătit un comision de 3,6 milioane de dolari, adică mai mult de 40% din suma de 8,5 milioane achitată de la bugetul public. Ataşatul economic al României la Pretoria, Benone Ghinea, ar fi primit, potrivit procurorilor, circa 800.000 de dolari. Pe lista sus­pecţilor s-au mai aflat firmele Braşov Exports şi Aircraft Consultants, doi cetăţeni sud-africani, dar şi un cont bancar din Luxemburg. Ghinea, arestat în scurt timp, a fost condamnat la trei ani de închisoare, dar au existat informaţii conform cărora banii negri ar fi ajuns şi mai sus în sistem.

Afacerile Microsoft şi Swietelsky

Cel mai important caz de corupere a demnitarilor statului în anii 2000 a fost afacerea Microsoft. În dosarul respectiv, procurorii anticorupţie au urmărit 10 foşti miniştri pentru presupuse fapte de corupţie privind mai multe contracte de licenţe Microsoft pentru şcoli şi instituţii publice.

Conform DNA, în anul 2003 Claudiu Florică - şef al firmei Fujitsu Siemens România - împreună cu Khalil Abi Chanin - patronul firmei Romanel , importatorul exclusiv al produselor LG şi Nicolae Culacov - patronul Omnitech - au început acţiunile de influenţare a factorilor de decizie din Guvernul României pentru a se încredinţa firmei Fujitsu Siemens Computers GesmbH din Austria, contractul privind închirierea de licenţe Microsoft pentru Guvernul României şi instituţiile subordonate.

Deşi alte trei firme româneşti - SC Dim Soft SRL, SC Net Consulting SRL şi SC Radix SRL - erau autorizate să vândă licenţe Microsoft, autorităţile au decis să nu organizeze licitaţie publică, pe motiv că ar exista un singur posibil ofertant.

Conform DNA, persoanele anchetate ar fi pretins ca mită 20 de milioane de dolari din cele 67 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului. Conform datelor din dosar, afacerea a fost una transpartinică, fiind implicaţi în ea politicieni din cadrul guvernelor Năstase, Tăriceanu, Boc 1, 2 şi 3 şi influenţi oameni de afaceri. Printre politicienii anchetaţi s-au numărat foştii miniştri ai Educaţiei, Ecaterina Andronescu, Alexandru Athanasiu, Daniel Funeriu, Şerban Mihăilescu, fost şef al Secretariatului General al Guvernului, foştii miniştri ai Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Valerian Vreme, Dan Nica, Adriana Ţicău şi Gabriel Sandu, fostul ministru al Finanţelor Publice - Mihai Tănăsescu, Elena Udrea, ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi fostul premier Călin Popescu Tăriceanu.

În cazul lui Tăriceanu, procurorii anticorupţie susţin că acesta ar fi primit o şpagă de 800.000 de dolari pentru campaniile electorale din 2008 şi 2009, în schimbul aprobării a două acte adiţionale privind plata licenţelor Microsoft.

Mulţi dintre cei de mai sus au scăpat de răspunderea penală, deoarece a intervenit prescripţia acesteia. În cazul altora, cum ar fi Călin Popescu Tăricea­nu, urmărirea penală a fost împiedicată deoarece Senatul sau Camera Deputaţilor, după caz, a refuzat ridicarea imunităţii parlamentare.

Următoarea şpagă dată de reprezentanţii unei companii străine a fost în cazul modernizării tronsoanelor de cale ferată Bucureşti-Câmpina şi Bucureşti-Constanţa. Direcţia Naţională Anticorupţie a descoperit că reprezentantul firmei Swietelsky, Josef Hornegger, a plătit o şpagă de 20 milioane de euro, pentru întocmirea unor acte adiţionale pentru lucrările de pe tronsoanele de cale ferată Bucureşti-Câmpina şi Bucureşti-Constanţa, prin care valoarea modernizării celor două tronsoane era majorată considerabil, cu peste 250 milioane euro. Mita ar fi fost plătită şi pentru ca reprezentanţii statului român să achite facturile către firma Swietelsky. Printre persoanele urmărite penal se numără fostul ministru de finanţe, Sebas­tin Vlădescu, fostul secretar de stat Ionuţ Costea şi fostul parlamentar Cristian Boureanu.

Cuvântul "corupţie" provine din latinescul "corrumpere", care înseamnă "a distruge", "a strica", "a seduce". Cuvântul latinesc s-a format din alăturarea particulelor "com-" şi "rup-", tulpină de participiu trecut de rumpere - " a se rupe ", de la o formă nazalizată "runp-", adică "a se rupe". "Com-"este element de formare a cuvintelor care înseamnă, de obicei, "împreună" sau "împreună cu". Particula latină "rup-" provine din cuvântul sanscrit "rupya", care înseamnă "a suferi de o durere de stomac".

Iniţial, "corupţie" însemna "descompunere, putred, putrefacţie", iar sensul a fost modificat în "schimbat în rău, decăzut prin amestec sau alterare". Ulterior, în secolul al XIV-lea, înţelesul a devenit "necinstea care implică luare de mită", "depăşirea moralităţii, pervertirea de la bine la rău", "contaminarea, afectarea purităţii; influenţarea unei greşeli, mită".

Cultura corupţiei are o tradiţie îndelungată în societatea din ţara noastră şi, chiar dacă a fost privită cu respingere, este totuşi folosită ca o strategie de rezolvare a problemelor sau ca o metodă de realizare pe plan profesional sau financiar.

Acest lucru este favorizat de factori precum sărăcia, legislaţia instabilă, neaplicarea legii, mentalitatea de îmbogăţire a elitei politice şi economice.

În limba română avem mai multe cuvinte pentru mită. Şpagă şi mită au etimologie rusească, bacşiş şi rufşeţ provin din turcă, şperţ vine din limba germană. Practic, caracteristicile corupţiei au intrat în vocabularul limbii române din limbile marilor puteri care au ocupat vremelnic teritoriul ţării noastre. Probabil ca o consecinţă a obiceiurilor introduse de administraţiile stabilite de puterile respective.

În ceea ce priveşte eforturile de prevenire şi combatere a corupţiei transnaţionale, în SUA, unde se află sediile companiilor Microsoft şi Oracle, există legea privind Faptele de Corupţie din Străinatate (FCPA), care interzice persoanelor juridice americane să comită fapte de corupţie oriunde în lume şi stabileşte proceduri flexibile, bazate pe încheierea unor acorduri între procuror şi persoane juridice. Autorităţile americane consideră că aceste acorduri reprezintă cel mai eficient mod de soluţionare a cazurilor de corupţie transnaţională, antrenând pedepse "atât adecvate, cât şi flexibile", pentru a stimula cooperarea şi dezvăluirea voluntară a faptelor de corupţie.

Practica aplicării FCPA a dus la impunerea unor programe de conformitate de către compania inculpată ca o condiţie a încheierii procedurilor penale prescurtate. Atunci când un program de conformitate anticorupţie eficient există într-o companie a priori săvârşirii faptei penale, acesta reprezintă o circumstanţă atenuantă care poate reduce semnificativ pedeapsa aplicată

companiei.

Pe plan european, legi privind combaterea corupţiei transfrontaliere există în Franţa şi Marea Britanie. Deşi în Hexagon răs­punderea penală a persoanei juridice pentru fapte de corupţie transnaţională a fost introdusă în anul 2004, Franţa este considerata "codaşă" în privinţa luptei împotriva corupţiei la nivel global.

În Regatul Unit, legea privind darea sau luarea de mită adoptată în 2010 introduce o răspundere strictă pentru întreprinderile care nu reuşesc să prevină acte de mituire comise în numele lor de persoane asociate pentru a obţine sau a păstra un avantaj comercial sau conex. Dacă societatea comercială are instituite proceduri corespunzătoare pentru prevenirea corupţiei, ea poate folosi acest lucru în apărarea sa.

Oficiul pentru Fraude Grave din Regatul Unit este instituţia care investighează şi declanşează urmărirea penală privind corupţia transnaţională. Oficiul a încheiat mai multe acorduri de suspendare a urmăririi penale, în baza articolelor din lege privind existenţa unor proceduri interne de prevenire a dării de mită.

Opinia Cititorului ( 18 )

  1. ... n-am inventat-o noi. Coruptia moderna, corporatista, anglo-saxona, e cea care determina functionarea tuturor democratiilor contemporane. As merge mai departe si as spune ca e necesara. Problema coruptiei romanesti e aceea ca se indeparteaza de disciplina de aplicare eficace, ca are serioase laturi daunatoare care tin de cuantumul spagii, de lipsa raspunderii prestatorului favorizat prin coruptie, de lacomia distructiva care bagatelizeaza total interesul public si se concentreaza pe interesul particular. Actele de coruptie ale multinationalelor ies la iveala, in Romania, atunci cind se incalca rutina generala si se inoveaza, se adapteaza procesul de spaga si parandarat la culoarea locala. Cred ca anumite anchete, ca cea in chestiune acum, sint efectuate cu binecuvintarea partii straine care considera didactic si productiv sa sacrifice si sa pedepseasca ciorditorii neascultatori. S-ar putea chiar ca asa sa se rezolve belelele suparatoare. Diferenta intre noi si ei e ca ei stiu mai bine iar treaba asta se vede: la ei Sistemul functioneaza, la noi nu. Cum ar fi sa stim ca tot se ciordesc niste bani publici dar, ca si consolare, sa avem autostrada de la Constanta la Nadlac, metrou in Drumul Taberei, fabrici rentabile, bursa functionala, protectie sociala si diaspora repatriata?!?

    1. Intrebarea din finalul comentariului dumneavoastra este aceea care a dus la existenta, timp de 15 ani, a republicii bananiere Mazare. Constantenii erau multumiti ca li se ridica gunoiul, ca aveau paine si circ, ca Mamaia se dezvolta, ca orasul avea echipa de handbal in Liga Campionilor si nu isi puneau problema cat fura Mazare si Constantinescu. Nici cat luau de pe echipa de handbal ce era cazata si manca la hotelul lor, Flora din Mamaia. Asa ei si-au mai tras un hotel - Malibu, terenuri, vile si alte chestii in Mamaia, iar constantenii i-au tot votat. Si i-ar fi votat, daca DNA nu ar fi intrat pe firul infractiunilor comise de cei doi si nu i-ar fi indepartat din functii. Drept dovada, l-au ales pe adjunctul lui Mazare, Fagadau, in functia de primar. Coruptia sau ciordeala nu este buna deloc.

      Ca oamenii din Vest practica si ei coruptia este de multa vreme cunoscut si la noi. Dar cum poti sa spui ca aia au coruptie "buna", iar coruptia noastra e "proasta"?

      Poate de asta mindrutescu spunea ca e o neintelegere la nivelul dna, adica procurorii nu inteleg ca tot cu spaga se castiga si afara contracte cu statul sau cu parteneri ai statului. 

      Fenomenul de coruptie este ca si evaziunea fiscala un lucru din pacate firesc de intalnit pentru ca exista motivatie pentru ambele, insa nu pot fi niciodata "legalizate" din motove iar lesne de inteles. Deci lasand partea filozofica a problemei deoparte, economia, mai ales cea concurentiala, alimenteaza si coruptia si evaziunea, care sunt in fapt mijloace anticoncurentiale. 

      Cred în cazul Oracle ar putea să intre pe fir şi Consiliul Concurenţei. Dacă este să ne luăm după ce spun procurorii, directorul general al firmei Oracle Romania a cam abuzat de poziţia dominantă pe piaţă a companiei respective, care numai ea deţinea softurile şi programele respective. De aceea s-a jucat cu preţurile în sus şi în jos, după cum i-a convenit.

      Teoretic, coruptia nu este buna, dar ea se intampla. Nu am inventat-o noi. In opinia mea, "la ei" sistemul functioneaza, dar nu in sensul ca e perfectionat, si la noi nu este cunoscut sau se abat de la el, ci pentru ca "la ei" se fura "cu decenta", mai cu frica si cu "responsabilitate" (daca pot spune asa), fara a afecta grosolan interesele populatiei, fara a o prosti in fata (de genul "noi n-am facut nimic, e razbunare politica, ne inventeaza dosare procurorii").

      Tine de "guvernanta" tarii. Cand ai toate comenzile la o mana de oameni, nu ii intereseaza de nimic si fura cum si cat vor. Cand ai un sistem cu mai multe puncte de control, lucrurile se complica.

      Sa zicem ca o coruptie buna presupune o corectie din cind in cind. Atita timp cit democratia nu are cum functiona, demos-ul nu e asa de destept decit in teorie, in practica e vai de capul lui, atita vreme cit economia nu e guvernata de legi obiective care sa-i forteze miscarea si stationarea intr-o arie data, ci e alcatuita din forte laxe, negociabile, din concesii si din compensatii... nu e firesc ca cineva sa se implice discret, din cind in cind, penru a face relele necesare?

      ... franchisa lui Mazare, fanariotul care a inchiriat o tarisoara platindu-si taranii sa nu se rascoale? Cam asa e in Brunei, in Kuweit, in Emirate. Statul plateste o indemnizatie de cetatean, destul de consistenta, plebei, ca acesta sa nu se enerveze privind cu jind la bunastarea desantata a emirului seic... La noi, in '90, n-a fost asa? Ne-au dat salam Victoria, lamii, cafea, cupoane si dreptul de a vota feseneul de capul nostru, ca sa nu stam cu ochii pe Crescent, pe Bancorex, pe activele activului de partid, din ce in ce mai activ?:))) Spaga mica la multi functioneaza ca spaga mare la putini, are acelasi rezultat si, la final, se consuma aceleasi resurse...

      Consiliul Conscurentei ar putea sa se uite si la epopeea Siveco din 2004-2005, si la UTI, si la Dalkia-Veolia-Vivendi, si la... la multe. Are de recuperat, a pierdut multe episoade din La Piovra. Poate le vede in reluare, prescrise gata!

      in natura nu exista nici bine, nici rau, astea sunt notiuni valabile in lumea strict a oamenilor, noi specia suprema decidem si in cazul naturii uneori ce e bine sau ce e rau.

      si totusi, coruptia ca si alte fapte sunt fapte ale oamenilor, deci le judecam dupa legile oamenilor. daca vom cadea de acord ca exista coruptie "buna" pentru a justifica un comportament ilegal, de ce mai exista atunci infractiuni de coruptie? de ce mai avem condamnati pentru coruptie? ca putem avea o privire atat de laxa pe subiect incat sa ne miram cat de prosti au fost cei care au pus in lege astea? sau, oare, mergand pe firul efectelor acestui fenomen, vedem ca si coruptia asta distruge la randul ei, firme, locuri de munca, poate creste saracia, poate in cazuri extreme tine un stat in sclavie fata de alte state sau, oricum, dependent de anumite cercuri sau grupari de interese? 

      Firma constanteană avea si la Arad o sucursală. După căderea ei a aparut un mamut aradeano- timisean numit RE- TIM APARTINAND DE O FIRMĂ GERMANA. Lucrurile insa nu s-au schimat in ...bine, ba merg chiar mai prost si produce nemultumiri intre aradeni pentru prestatia mult mai proasta. Asa ca , vorba ceea :coruptie, coruptie, dar... s-o stim si noi.

      PS - nu sunt, n-am fost si nu voi fi adept PSD! Aviz pentru eventualii comentatori !

      Există demult fenomenul CORUPTIEI ÎNCRUCIȘATE si cu dublă circulatie ! Noi nu am supor

      tat până acum așa ceva. Dar o vom trai pe piele proprie de acum incolo.  

      vorba lui Caragiale "amice, esti idiot". Cum adica doar Oracle detine software Oracle ? o cretinitate mai mare e greu sa gasesti. Oracle lucreaza in toata lumea prin Parteneri. Il poti, eventual, acuzaca a favorizat pe unii dintre parteneri. Dar asata nu e treaba institutiilor statului. Si nu cred ca exista lege pentru asa ceva. Securistii de rahat de la Novensys, firma 2 si un sfert aparuta peste noapte si disparuta la fel, si gainareasa Siveco, firma mult desteptului Magureanu, nu prea sunt in pozitia sa dea sfaturi nimanui

    Asa au actionat impreuna politicienii,stanga si dreapta,la desavarsirea distrugeri tarii.O forma mai acoperitoare,sunt si salariile si pensiile speciale.

    Om inseamna corupt. Conform invataturii crestine.

    Lobby- ul pare a fi o forma de legalizare a coruptiei. Ca si legalizarea prostitutiei. Pentru ca nu ne putem lipsi de ele(facand parte din gena mutanta a omenirii- conform Bibliei, suntem in aceasta lume si nu in rai, tocmai pentru ca suntem corupti, si ar trebui sa preluam automat aceasta invatatura, ori sa renuntam la a ne considera popor crestin, afirmatie valabila pentru orice alte popoare crestine ). Cautam sa justificam coruptia prin rafinarea si legalizarea ei. Adica trebuie sa stii cum sa fii corupt, pentru a nu fi considerat corupt. Este vorba despre o coruptie care se autolegitimeaza, pentru ca nu are puterea de a se autodesfiinta.Totul este corupt, sub forme si in grade diferite, in aceasta lume.Exista doar corupti nedovediti si sfinti autoinchipuiti. Cand nu vom mai fi corupti, nu vom mai fi pe lumea aceasta. 

    la cel mai performant sistem de baze de date. Echipa Oracle Romania consiliaza intreaga Europa de Vest cand au probleme tehnice, licentele sunt un mic business, de ce ar trebui sa plateasca sa le foloseasca produsele in defavoarea DB2 sau MSSQL Server. Daca Amazon , care este inamicul nr 1 Oracle, foloseste sisteme Oracle ce ramane de spus?

    "Coruptia moderna... e cea care determina functionarea tuturor democratiilor contemporane."

    "...atita vreme cit economia nu e guvernata de legi obiective care sa-i forteze miscarea si stationarea intr-o arie data, ci e alcatuita din forte laxe, negociabile, din concesii si din compensatii... nu e firesc ca cineva sa se implice discret, din cind in cind, penru a face relele necesare?" 

    Democratia nu poate functiona fara coruptie? 

    Economia nu poate functiona fara coruptie? 

    Statul roman nu poate achizitiona produsele si serviciile necesare decit daca-i corupt? 

    Hai sa vedem, ce argumente gasesti in sprijinul sau pentru fundamentarea acestor teze? 

    Demult, demult, cu secole in urma, cineva sustinea: "Societatea omeneasca... apare ca o imensa masinarie, ale carei miscari regulate si armonioase produc o mie de efecte placute... ca virtutea, care este, cum ar veni, netezimea care lasa rotile societatii sa mearga ca unse... in timp ce coruptia, aidoma ruginei ticaloase care le face sa scrisneasca si sa se hurducaie una-n cealalta, nu poate fi decit respingatoare.",  

    in timp ce altcineva sustinea ceva de genul: 

    "viciul moral al indivizilor poate duce la bunastarea economica a intregului". 

    Eu sustin: coruptia si doar coruptia ne-a facut saracii Europei in una dintre cele mai bogate tari in resurse naturale ale continentului. 

    Tu sustii ce sustii. 

    Dupa cum vedem, nimic nou sub soare, ar putea spune cineva. 

    Acum, suflarea otravitoare a cuplului de infractori Dragnea-Tariceanu a ofilit preocuparea pentru combaterea coruptiei din tara. Dancila, dupa iluminarea caracaleana, a gasit cu cale sa incalece alt bidiviu, cistigator gindeste ea: lupata impotriva criminalitatii. Fara sa bage de seama ca sursa principala a criminalitaii este coruptia. 

    Parca n-ar mai exista coruptie in tara, parca licitatiile in tara se fac fara mita aferenta de la 0 la 2521...% din valoarea contractului!

    Deci, sa ne intoarce si sa luam actiunea privind combaterea coruptiei din paragina in care a fost azvirlita de catre gruparea ticaloasa aflata la conducerea tarii si s-o aducem din nou in prim plan. Altceva, mai bun, pentru bunul mers al tarii, nu avem de facut.  

    1. Cat de orbi sau ,mai degraba ,interesati , sunt cei care nu vad cum imaculata , intangibila , sacrosanta noasta justitie lasa in suspensie afaceri dubioase de zeci de milioane de euro dar actioneaza vigilent si drastic in cazul unui prejudiciu de o zecime de milion de lei !! Numai prostii si perversii mai pot sustine ca justitia romana e apolitica si independenta !

      cine a sutinut sau sustine ca Justitia este independenta?

      Incearca sa intelegi. Este simplu. Justitia nu este independenta, ci trebuie sa-i asiguram independenta. Asta, mai rizind, mai glumind, pentru ca sa fie bine si sa nu fie rau.  

      Pentru intelegere, reiau fascinanta poveste, postata de mai multe ori, sub diferite forme: 

      "Epigonii regimului comunist s-au trezit in brate cu un morman de averi incalculabile: resurse naturale, industrie, infrastructura, depozite de miliarde de dolari in banci… Si ce sa faca ei cu mormanul? S-au gindit, s-au gindit si au ajuns la concluzie ca cel mai bine pentru ei ar fi sa jefuiasca mormanul. Si, impuind mintea romanului cu minciuni si cu povesti privind binefacerile pe care le vor revarsa asupra cetatenilor strategiile lor de dezvoltare a tarii, au facut praf industria care trebuia sa asigure bunastarea, au facut praf resursele financiare, adica mai pe sleau spus, au jefuit toate aceste bogatii. Si nu numai atit, dupa ce au jefuit tot ce-au intilnit valoros in cale, au invatat si s-au dedat la jefuirea bugetului de stat, cu mijloace primitive greu de imaginat de omul normal. 

      Sta crucit cetateanul onest si se intreaba cum a fost posibil acest jaf la scara nationala, cum a fost posibila o asemenea grozavie, o asemenea nenorocire pe capul romanului, o asemenea lipsa de bun-simt! Raspunsul la intrebarea de mai sus este simplu. In ciuda gargarei cu independenta justitiei, ea a ramas sub control politic, ca pe vremea atotputernicului regim comunist, si au facut ce-au vrut cu ea. Arestarile se faceau doar cu voie de la partid. Nu le trecea prin minte infractorilor care conduceau tara ca ar putea fi cercetati, judecati si condamnati. Cum sa dea ordin sa se aresteze ei pe ei? Eventual pe adversari politici, asta da.  

      Situatia a rams neschimbata si mare parte din timpul odiosului regim Basescu cel Ticalos, care a ajuns la conducerea tarii purtat de promisiunea mincinoasa ca-i va trage pe infractori in teapa. La rindul lui, Basescu a incalecat Justitia si a folosit-o in scop propriu, tragindu-i intr-adevar in teapa pe adversarii politici. Jaful tarii a continuat si a ajuns la dimensiuni greu imaginabile. 

      Spre sfirsitul domniei basesciene, Justitia in strinsa colaborare cu SRI a dat semen de independenta si a cercetat, judecat si condamnat fara sa faca deosebiri de apartenenta politica. Perioada a fost scurta, odata cu venirea PSD la putere, infractorii au pus totul la bataie pentru a subjuga din nou Justitia. Batalia pentru controlul Justitiei, ajunsa la apogeu, este de proportii epice, a depasit granitele tarii, cuprinzind personalitati ale scenei mondiale, tari si continente.  

      Ca urmare, problema coruptiei este cit se poate de reala, problema justitie-coruptie este o problema ingemanata, coruptia fiind tinta reala, iar justitia mijlocul de eradicare a acestui cumplit flagel. 

      Luindu-I in brate si plingind pe umerii infractorilor, cum poate fi asigurata independenta Justitiei, cum poate fi asigurata o Justitie eficienta, cum poate avea success lupta anticoruptie?" 

      Cam asta-i situatia, in mare. 

      Infractorii, sub conducerea cuplului Dragnea - Tariceanu, sustin reforma lor, pentru ca, zic ei: 

      - magistratii nu raspund pentru faptele lor abominabile. Nu raspund, cica, pentru ca nu exista cadrul juridic necesar. Adevarul este ca au fost judecati si condamnati zeci de magistrati, pe baza cadrului juridic existent. Deci respectivul cadru exista. 

      sau: 

      - "sacrosanta noasta justitie lasa in suspensie afaceri dubioase de zeci de milioane de euro dar actioneaza vigilent si drastic in cazul unui prejudiciu de o zecime de milion de lei !!" 

      Acesta situatie, condamnabila in cel mai inalt grad, este reala. Dar de ce exista ea? Chiar pentru ca Justitia nu este lasata sa fie independenta. Reamintesc cazul Microsoft. Pe lista infractorilor au fost multe, multe nume sus-puse, care usor-usor au disparut ca magarul in ceata. De ce?n Pentru ca Justitia a fost impiedecata sa-si faca corect treaba. 

      Kovesi a admis ca pe rol urmeaza un dosar si mai pagubos pentru tara, EADS. De ce acest dosar a fost clasat, desi Kovesi l-a pus pe tapet? Pentru ca Justitia nu a fost si nu este independenta.

      Concluzia este ca grupul de infractori Dragnea -Tariceanu nu a vrut sa reformeze Justitia, in sensul de a o face mai puternica, ci a vrut s-o distruga. Ca-i asa este dovedit si de cazul Caracal. Procurorul si Judecatorul pur si simplu, in urma numeroaselor bulversari ale Justitiei, n-au stiut cum sa procedeze, sau, bazindu-se pe aceste bulversari si-au batut joc de caz si au facut ce au vrut. 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb