Administraţia Naţională Aeronautică şi Spaţială (NASA) din Statele Unite intenţionează să lanseze roverul Perseverance spre planeta Marte la data de 20 iulie, a anunţat Laboratorul de Propulsie Jet (JPL), informează Hotnews.
Potrivit sursei citate, roverul va fi lansat cu racheta Atlas V aparţinând United Launch Alliance de la Complexul de Lansări Spaţiale 41 din cadrul bazei Cape Canaveral din Florida.
Echipat cu şapte instrumente ştiinţifice diferite, roverul Perseverance este programat să coboare pe "planeta roşie" la data de 18 februarie 2021.
Conform NASA, roverul Perseverance a fost construit pentru a căuta dovezi ale vieţii microbiene din trecutul Marte şi pentru a studia clima şi geologia "planetei roşii", colectând şi depozitând mostre de roci şi de sol marţian, dar şi pentru a deschide calea către explorarea de către om a "planetei roşii".
Roverul face parte din programul de explorare al NASA care include misiuni pe Lună ca modalitate de pregătire pentru zboruri cu echipaj uman pe Marte.
Elicopterul autonom cu două rotoare Ingenuity, alimentat cu energie solară şi ataşat roverului Perseverance, va deveni primul aparat care va zbura pe o altă planetă, potrivit NASA.