Reprezentanţii sindicatelor şi cei ai administraţiei "Metrorex" vor negocia, din nou, pe parcursul zilei de astăzi, majorarea salariilor, ne-a declarat Ion Rădoi, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Metrou (USLM). Domnia sa ne-a spus că sindicaliştii se aşteptau să fie chemaţi la discuţii încă de ieri. "Cum acest lucru nu s-a întîmplat, peste 500 de angajaţi ai < Metrorex > s-au strîns în staţia de la Unirii", ne-a precizat Ion Rădoi. Salariaţii au scandat, timp de peste trei ore, majorarea salariilor şi au ameninţat cu blocarea tunelului. Aceştia au renunţat la protest doar în momentul în care directorul "Metrorex" le-a promis o nouă rundă de negocieri. Discuţiile încep astăzi, la ora 10.00. Dacă acestea nu se vor solda cu un rezultat concret în ceea ce priveşte mărirea salariilor, săptămîna viitoare va fi declanşată greva generală la Metrou.
Membrii USLM solicită un salariu minim lunar de 150 de euro şi condiţii mai bune de muncă. În prezent, salariaţii companiei "Metrorex" nu au Contract Colectiv de Muncă, întrucît, acesta a expirat la începutul lunii noiembrie 2005.