NELU TĂTARU: ''Luăm în discuţie creşterea numărului de echipaje din cadrul serviciilor medicale de urgenţă prespitalicească''

G.U.
Miscellanea / 4 august 2020

''Luăm în discuţie creşterea numărului de echipaje din cadrul serviciilor medicale de urgenţă prespitalicească''

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, astăzi, că are în vedere creşterea numărului de echipaje din cadrul serviciilor medicale de urgenţă prespitalicească, menţionând că personalul din direcţiile de sănătate publică a fost suplimentat prin detaşarea a aproximativ 900 de asistenţi medicali şi medici şcolari, potrivit Agerpres.

"Asigurarea personalului medical pentru funcţionarea unor domenii din sistem suprasolicitate în această perioadă reprezintă o prioritate. Am reuşit suplimentarea personalului din direcţiile de sănătate publică prin detaşarea a aproximativ 900 de asistenţi medicali şi medici şcolari. Luăm în discuţie şi creşterea numărului de echipaje din cadrul serviciilor medicale de urgenţă prespitalicească şi, în acest sens, vom demara discuţii cu colegii de la ministerele de resort pentru calcularea impactului bugetar", a afirmat Nelu Tătaru, după o întâlnire cu reprezentanţii Federaţiei Sindicale Ambulanţa din România, conform unui comunicat transmis marţi.

Potrivit sursei citate, la întâlnire au fost discutate problemele ridicate de personalul din serviciile publice de ambulanţă, precum suplimentarea personalului angajat în domeniu, clarificarea condiţiilor de acordare a sporului de risc aprobat prin Ordonanţa de Urgenţă nr.43/2020 şi a sporului pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19.

Nelu Tătaru a transmis liderilor sindicatului disponibilitatea pentru dialog. Conducerea Ministerului Sănătăţii va analiza şi va lua în discuţie cererile personalului din serviciile publice de ambulanţă, mai menţionează comunicatul.

La discuţii a participat şi dr. Raed Arafat, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3683
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3438
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7573
Gram de aur (XAU)Gram de aur452.6946

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930