NELU TĂTARU: "PNL se abţine de vot pe legea privind plata testelor COVID pentru nevaccinaţi"

G.B
Politică / 15 noiembrie 2021

Nelu Tătaru

Nelu Tătaru

Parlamentarii liberali se vor abţine la votul pe amendamentul PSD privind plata de la bugetul de stat a testelor COVID pentru persoanele nevaccinate, a anunţat, astăzi preşedintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, Nelu Tătaru, potrivit Agerpres.

"La grupul parlamentar al PNL s-a luat în discuţie astăzi şi certificatul verde. Vineri a fost termenul pentru amendamente şi noi a trebuit să luăm această lege în forma ei iniţială, adaptată doar la sistemul medical. (...) S-au depus mai multe amendamente. De la AUR au venit destule vineri, de aceea astăzi suntem la aşezarea lor într-un tabel, să putem discuta într-o şedinţă din zilele următoare. (...) La această lege, faţă de Senat, este acel amendament depus de PSD în care era gratuitatea pe două luni pe zece teste pe lună pentru cei care nu se vaccinau şi erau testaţi. Testarea era suportată din bani publici. În decizia de astăzi de la grupul parlamentar PNL de la Camera Deputaţilor s-a votat ca noi, grupul parlamentar al PNL, să ne abţinem la acest amendament. Considerentele sunt că statul oferă vaccin gratuit, testarea să se facă contracost", a explicat Tătaru, la Palatul Parlamentului.

El a precizat că Ministerul de Finanţe va transmite un impact al unei astfel de prevederi.

"Cu cât întârziem adoptarea certificatului verde, cu atât va scădea campania de vaccinare", a afirmat Nelu Tătaru.

Potrivit acestuia, se vor testa gratuit cei care vor primi contraindicaţii pentru vaccinarea anti-COVID din partea medicilor.

Tătaru a informat că, cel mai probabil, legea privind certificatul verde COVID va intra pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor miercurea viitoare.

"Sunt şase comisii raportoare la acest proiect de lege. Noi (Comisia de sănătate) vom avea un raport preliminar mâine sau poimâine în care vom putea evalua şi amendamentele şi vom vedea şi votul. Celelalte comisii vor avea, la rândul lor, şedinţe de raport. Vom avea stabilită săptămâna viitoare, cred că miercuri, o şedinţă de plen în care să trecem acel certificat verde. Din punctul nostru de vedere şi votul de astăzi, ne vom abţine la acest amendament", a transmis deputatul PNL.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Deconspirarea ,, ȘMECHERIEI !!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb