Nemuritoarea moştenire: "rotaţia cadrelor"

Bizar este un cuvînt cu totul neîndestulător. Pentru ce? Ca să caracterizeze neghiobia recent "fătată" de minţile irevocabil subjugate farmecului "democraţiei originale" post-decembriste de la Bucureşti. Se vede acum, clar, nici pe departe monopolul vremurilor, oamenilor şi soluţiilor politice de tip iliescian. Răul zace mult mai adînc şi de acolo roade, cu sîrg şi spor, ultimele rădăcini ale iluziilor noastre despre o ţară, România, dornică să urmărească perseverent, vreme de mai multe generaţii, idealul unei autentice şi multivalente democraţii, respectiv capabilă să se apropie de el, fie şi asimptotic dar sigur, stabil, consecvent, fără sincope. O "Democraţie" stabilă, eficientă, capabilă să producă atît soluţii clasice, cît şi moderne, la nevoie post-moderne, dar solid ancorate, mereu, în teritoriul sacru al Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, al guvernării menite "să instaureze Justiţia, să asigure pacea internă, să asigure resursele pentru apărarea comună, să promoveze Bunăstarea generală, să asigure binecuvîntările Libertăţii pentru noi şi pentru posteritate...", ca să citez mai mult decît emblematicele cuvinte ale preambulului Constituţiei Americane.

"Originalitatea" care dizolvă acum bruma de coerenţă reziduală a sistemului politic şi de guvernare din România post-decembristă constă în faptul că, prin lucrarea plină de rîvnă a celor ce trag sforile puterii pe meleagurile noastre mioritice, am ajuns să avem o scenă politică formată doar din forţe politice de guvernare. Opoziţie, nema! La ce bun? Mai mult încurcă locul! Nu mai pun la socoteală că unii politicieni fac forme grave, periclitante, de alergie doar la ideea de opoziţie faţă de puterea lor, odată cocoţaţi pe fotoliile "nobiliare", da ce zic eu, "regale", ale înaltelor funcţii de stat. Putem noi să-i expunem cu bună ştiinţă unor asemenea riscuri? Nu putem ...sau oricum... nu se cade! Nu exagerez cu nimic, vă puteţi convinge şi singuri.

Puneţi pe o foaie de hîrtie, vă rog, privilegiile acordate prin tot felul de legi, regulamente şi cutume "oamenilor noştri de stat" care devin, prin efectul funcţiilor pe care le exercită, brusc şi fără nici un temei, altul decît "bunul plac democratic" al aleşilor noştri, nişte cetăţeni "mult mai egali" cu ceilalţi cetăţeni ai ţării. Veţi constata că aceste privilegii sunt întrutotul compatibile cu cele nobiliare şi regale, iar prăpastia care-i separă pe cetăţenii "conducători" de ceilalţi cetăţeni, "alegătorii lor", este, de fapt, un abis peste care nimeni şi nimic nu poate face punte.

Totul a început cu formula parlamentară ieşită din urne, la ultimele alegeri. În loc de unul, ne-am procopsit cu doi candidaţi pentru mandatul guvernării: PNL şi PSD. Odată aruncate, zarurile urmau să dea cîştig de cauză celui care putea să coaguleze o majoritate parlamentară pentru investirea guvernului şi, ulterior, menţinerea lui la putere. Înalta voinţă a Cotrocenilor a dat însă fulgerător mutarea în plic, scutind partidele mari de efortul unei competiţii politice democratice, astfel că s-a format, la ordin, "majoritatea de dreapta". O izbîndă covîrşitoare a PNL, a cărei valoare strategică nu poate fi măsurată decît cu etalonul marilor victorii cîştigate pe cîmpurile de luptă, împotriva Romei şi Cartaginei, de celebrul şi războinicul rege al anticului Epir. Pirus, aţi ghicit! În nici jumătate de mandat parlamentar, PNL, PSD şi USR, plus sau minus, s-au încununat cu tichia de mărgăritar a puterii executive. (Mă rog, dacă figura guvern de coaliţie PNL-PSD se concretizează, totuşi.) Doar AUR a rămas pe-afară doar că, oricum, nu se pune! Forţa de reprezentare parlamentară a acestei formaţiuni echivalează cu cea a "galeriei ultras" de la peluză. Aia care face scandal, aruncă cu petarde, se bate cu jandarmii, poliţia şi oamenii de ordine, fără să poată face nimic, însă, pentru a influenţa cu adevărat meciul de pe teren. Asta nu e opoziţie, ci doar o maşină de zgomote!

A doua "inovaţie revoluţionară" a momentului bate şi ea cîteva piroane în coşciugul care va duce în pămînt muribunda noastră democraţie, mai degrabă visată şi închipuită decît reală, cea de care ne folosim în lungul drum al tranziţiei noastre către noapte. Noaptea minţii, noaptea soluţiilor totalitare de guvernare, noaptea libertăţii şi a justiţiei sociale. Este vorba despre "guvernul cu doi prim-miniştri"!!! Soluţia "marii coaliţii" în democraţiile post-belice nu este deloc una mult frecventată. Majoritatea democraţiilor occidentale, atunci cînd rezultatele scrutinelor nu au permis formarea unor majorităţi parlamentare solide şi coerente, preferă soluţia guvernelor minoritare sau recursul la alegeri anticipate. Uneori chiar şi de cîteva ori într-un an!!! Scena politică a Germaniei reunificate oferă, de departe, excepţia semnificativă, cu un şir de trei mandate de guvernare Merkel, construite pe fundamentul alianţei dreapta-stînga, CDU-SPD. Modelul, însă, este clar. Funcţia de Cancelar (echivalent prim-ministru) este acordată pentru tot mandatul şi revine unei singure formaţiuni. Se împart ministere, se asigură celorlalţi o a doua funcţie ca importanţă în instituţiile guvernării, se împart alte poziţii semnificative şi alte sinecuri după un altgoritm stabilit încă din start. Odată repartiţia făcută, însă, nu mai schimbă nimeni proporţiile. Şi nici pretenţiile!!! Un guvern cu doi prim-miniştri, fiecare de la alt partid, este o aberaţie absolută, chiar dacă cei doi nu vin la serviciu în aceleaşi zile şi nu se calcă pe picioare la Palatul Victoria, ci îşi transmit sceptrul puterii după o bucată determinată de mandat. Şi aşa, un guvern PNL-PSD nu este şi nu poate fi, în condiţiile date, unul de coaliţie! Este cel mult, dacă va fi vreodată învestit, un guvern prin juxtapunere. În realitate, vor fi două jumătăţi de guvern cvasi independente unul faţă de celălalt, fiecare ascultînd de ordinele propriului "şef de la partid". Posibilitatea ca un asemenea guvern să funcţioneze prea multă vreme este oricum aproape de zero, iar probabilitatea supravieţuirii sale la şocul schimbării primului-ministru este fix zero!! (Noroc că probabilităţile nu pot fi negative, altminteri, în cazul de faţă, limita s-ar fi dus hotărît spre minus infinit!!!).

Bun, şi atunci, de unde le-a venit ideea? Simplu, natural: şi-a adus aminte cineva de magica formulă PCR, cea a "rotaţiei cadrelor". Cîte probleme spinoase nu a rezolvat ea, sărăcuţa! Nu e timp acum de amănunţit, dar trebuie spus că "inovaţia aceasta originală" a fost semnul critic al încapsulării şi izolării definitive a acelei "clase politice" faţă de realităţile economice, sociale şi politice ale ţării, adică începutul marşului funebru care a încolonat-o pe ultimul ei drum în Istorie.