"Netopia Sistem": Media plăţilor prin SMS s-a înjumătăţit

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii #Telecomunicaţii / 29 iulie 2010

"Netopia Sistem" a înregistrat, în prima jumătate a acestui an, o creştere cu 36% a numărului de plăţi prin SMS, procesate prin intermediul serviciului mobilPay, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Cu toate acestea, compania a resimţit o înjumătăţire a valorii medii a plăţilor prin SMS, de la 7 euro în 2009, la 3-4 euro, în primul semes­tru din acest an.

Potrivit unui comunicat de presă, în primul semestru al anului în curs, compania a raportat 360.000 de tranzacţii, faţă de 265.000 de plăţi prin SMS, înregistrate în perioada similară a anului trecut. "Până la finele anului, mizăm pe menţinerea trendului ascendent şi estimăm că vom preocesa cu 30% mai multe plăţi prin SMS comparativ cu anul trecut, când serviciul mobilPay a intermediat aproximativ 500.000 de tranzacţii", a declarat Antonio Eram, Founder&CEO "Netopia Sistem". Astfel, în 2010, compania va procesa aproximativ 650.000 de plăţi prin SMS.

În ceea ce priveşte valoarea tranzacţiilor efectuate, Antonio Eram preconizează că, până la sfârşitul anului, se va raporta un avans de doar 10% comparativ cu 2009. În acest sens, dacă anul trecut valoarea totală a plăţilor prin SMS efectuate prin intermediul serviciului mobilPay a fost de 3,5 milioane de euro, pentru acest an compania estimează că va procesa mesaje în valoare de 3,85 milioane de euro.

"Cu toate că numărul de tranzacţii va creşte cu 30% în acest an, valoarea totală a acestora nu va înregis­tra acelaşi trend, deoarece media unei plăţi s-a înjumătăţit comparativ cu 2009", a mai precizat Antonio Eram. Acest fenomen a fost determinat de intrarea în zona plăţilor prin SMS a comercianţilor cu produse la preţuri mici, dar şi de scăderea tarifelor în majoritatea magazinelor online.

Compania asigură 80% din totalul plăţilor prin SMS din România. În acest an, piaţa locală de profil va avea o valoare de 4,8 de milioane de euro, tradusă printr-un număr total de peste 800.000 de plăţi prin mesaje.

Conform estimărilor "Netopia Sistem", în prezent, pe piaţa autohtonă există aproximativ 720 de site-uri care îşi monetizează conţinutul cu ajutorului telefonului, cu 20% mai multe comparativ cu finele lui 2009, când doar 600 de portaluri recurgeau la această metodă.

"Cele mai frecvente plăţi de pe telefon în prima parte a acestui an au fost pentru jocuri online, licenţe soft­ware, acces la servicii online şi cumpărări de produse. De asemenea, am observat o creştere a segmentului de asigurări prin SMS", a subliniat Antonio Eram.

"Netopia Sistem" a înregistrat şi o creştere cu 40% a numărului de informări şi texte promoţionale prin SMS, trimise de companii prin intermediul serviciului web2sms. Astfel, în primul semes­tru al acestui an, compania a asigurat prin intermediul serviciului propriu livrarea a 21 milioane de mesaje, comparativ cu 15 milioane de SMS-uri în perioada similară a anului trecut.

"Până la finele anului, estimăm că numărul mesajelor pe care le vom procesa prin intermediul web2sms va creşte cu aproximativ 55% comparativ cu anul trecut şi vom atinge pragul de 54 de milioane de mesaje", este de părere reprezentantul societăţii.

"Netopia Sistem" va asigura, în 2010, livrarea a 60% din numărul total de informări şi texte promoţionale prin SMS trimise de companii, care va ajunge la aproximativ 90 de milioane de mesaje.

Compania este lider pe piaţa din România în domeniul comunicării prin SMS şi în ceea ce priveşte microplăţile cu telefonul mobil, prin serviciile web2sms, respectiv mobilPay.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb