NEVOIE DE FINANŢARE DE CIRCA 15 MILIOANE EURO Niţă: "Guvernul vrea o rezolvare corectă la Oltchim"

V.B.
Companii #Bunuri Industriale / 1 aprilie 2014

Ministrul Economiei, Constantin Niţă, a vizitat astăzi combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea, unde a discutat cu managementul şi cu reprezentanţii salariaţilor despre problemele întreprinderii, în special despre nevoia de finanţare, estimată la 15 milioane euro, potrivit unui comunicat al ministerului de resort, trimis astăzi redacţiei.

La întâlnirea cu conducerea companiei, au mai participat administratorii judiciari şi administratorul special. Ministrul Constantin Niţă le-a comunicat că procesul de privatizare trebuie să continue cu mai multă determinare, fiind necesară o intensificare a eforturilor pentru găsirea soluţiilor de finanţare a societăţii.

"Guvernul doreşte să găsească o rezolvare corectă pentru un combinat de talia Oltchim, însă trebuie demonstrată o atitudine activă şi deschisă în relaţia cu investitorii interesaţi de preluarea societăţii", a declarat Niţă.

Reprezentanţii combinatului i-au adus la cunoştinţă ministrului problemele cu care se confruntă societatea, cu precădere nevoia de finanţare, estimată la 15 milioane euro, pentru repornirea unor instalaţii care să crească gradul de utilizare a capacităţilor de producţie, astfel încât să se ajungă la nivelul de rentabilitate al combinatului. Totodată, conducerea companiei i-a prezentat ministrului planul de plată a restanţelor salariale pentru angajaţii Oltchim, menţionând că se fac eforturi pentru aducerea lor la zi. Încă din septembrie 2013, angajaţii întreprinderii primesc lunar salariile cu un decalaj de aproximativ două luni.

Ministrul Economiei le-a mulţumit reprezentanţilor salariaţilor pentru încrederea şi răbdarea manifestată în această perioadă foarte dificilă prin care trece combinatul şi le-a cerut acestora să dea dovadă în continuare de o atitudine responsabilă în interesul tuturor, se mai arată în comunicat.

"Vreau să vă transmit mesajul foarte clar al Guvernului. Se doreşte o soluţie de dezvoltare a combinatului şi nu de închidere a acestuia. Trebuie să avem cu toţii răbdare şi încredere că în cel mai scurt timp posibil se vor rezolva problemele combinatului Oltchim", a mai spus demnitarul.

Constantin Niţă a subliniat importanţa strategică pe care o are combinatul Oltchim în programul Executivului, atât prin prisma locurilor de muncă pe care le poate asigura (direct şi pe orizontală), cât şi din punct de vedere al rolului pe care îl joacă pentru economia naţională, fiind unic producător pentru o serie de produse de bază la nivelul industriei româneşti.

Ministrul Constantin Niţă le-a comunicat celor prezenţi că demersurile legale pe care le poate face Guvernul pentru a facilita funcţionarea integrată a combinatului Oltchim cu rafinăria Arpechim sunt într-un stadiu foarte avansat, ceea ce, cu siguranţă va răspunde interesului investitorilor care au cerut în acest sens o prelungire a termenului de depunere a ofertelor angajante, conchide comunicatul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb