NICOLAE BUCOVALĂ, ASOCIAŢIA PATRONALĂ MAMAIA: "Proiecte de infrastructură de 30 milioane euro, în derulare în Mamaia"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 23 aprilie 2014

"Proiecte de infrastructură de 30 milioane euro, în derulare în Mamaia"

Bucovală: "Pentru sezonul estival, au fost achiziţionate cu 20% mai multe bilete, anul acesta faţă de 2013, prin Early Booking, pentru staţiunea din Mamaia"

Pentru sezonul estival din acest an, operatorii turistici din Mamaia sunt pregătiţi să primească un număr de 22.000-25.000 de turişti, după cum ne-a spus Nicolae Bucovală, preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia.

Domnia sa ne-a spus că, în prezent, în cea mai populată staţiune de pe Litoralul nostru se află în derulare o serie de investiţii de infrastructură, urmând să fie demarate şi alte proiecte noi. Domnul Bucovală ne-a precizat: "Îi aşteptăm pe turişti cu tot ce trebuie, Mamaia este cu totul alta faţă de anul trecut".

În cadrul staţiunii a fost prevăzută construirea a trei pasarele, dintre care una este deja finalizată, iar două se află în lucru. Totodată, piaţeta din faţa Cazinoului din Mamaia a fost total modernizată, în prezent fiind în derulare lucrările de modernizare a aleei pentru promenadă, care prevede şi o pistă pentru biciclişti, potrivit lui Nicolae Bucovală. Domnia sa ne-a declarat că proiectele de investiţii care se află, acum, în desfăşurare, totalizează 25-30 de milioane de euro.

Pe lângă acestea, vor fi construite mai multe parcări, fiind turnată fundaţia pentru o parcare supraetajată, care va avea şapte niveluri, susţine reprezentantului Asociaţiei Patronale Mamaia.

O altă investiţie este realizarea Şoselei de Coastă, lucrările aferente primului tronson urmând să fie adjudecate, în cadrul unei licitaţii.

Pentru vara acestui an, au fost achiziţionate cu 20% mai multe bilete pentru Mamaia, prin Early Booking, faţă de anul trecut. "Dacă luăm în calcul doar creşterea de pe segmentul Early Booking, putem spune că 2014 se anunţă un an bun", estimează domnia sa.

Turiştii care şi-au cumpărat bilete pe Litoralul românesc sunt atât români, cât şi străini, fiind hoteluri unde 30% dintre turişti sunt din alte ţări.

Bucovală : "80% dintre pachetele turistice puse la dispoziţie de operatorii din Mamaia pentru 1 mai au fost deja cumpărate"

În ceea ce priveşte mini vacanţa de 1 mai, Nicolae Bucovală ne-a mai spus că turiştii s-au reorientat, aceştia petrecându-şi cele câteva zile libere la Mamaia, Vama Veche şi Costineşti, după ce, în ultimii ani, turiştii mergeau la Neptun-Olimp de 1 mai.

"Operatorii din Bulgaria nu organizau excursii de 1 mai până în urmă cu câţiva ani, iar, în prezent, staţiunile bulgăreşti nu se compară cu Mamaia, din punct de vedere al mijloacelor de distracţie, cluburilor de noapte etc.", potrivit domnului Bucovală, care ne-a precizat că 80% dintre locurile de cazare puse la dispoziţie pentru mini vacanţa de 1 mai au fost deja vândute.

Conducerea Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT) ne-a precizat că Litoralul românesc continuă să fie o zonă tradiţională de petrecere a mini vacanţei de 1 mai, subliniind: "După evoluţia rezervărilor şi a discuţiilor cu hotelierii, se estimează că vor ajunge la mare, de 1 Mai, peste 30.000 de turişti, dintre care cei mai mulţi vor veni în Mamaia, Costineşti, Eforie şi sudul litoralului".

Alte destinaţii preferate de turiştii români pentru aceste zile sunt Delta Dunării, Valea Prahovei şi oraşele reşedinţă de judeţ cum ar fi Sibiu, Braşov, Cluj, Iaşi şi Bucureşti, ne-au mai spus sursele citate, menţionând: "Turiştii vor alege, de asemenea, Bucovina, Maramureşul, dar şi Nordul Olteniei (Horezu, Polovragi, Tismana), unde vor practica turismul activ si de aventură, care câştigă din ce în ce mai mult teren. Ca noutate, turiştii sunt foarte interesaţi de practicarea de noi forme de turism: drumeţiile, cicloturismul, rafting-ul".

FPTR : "În ultimii ani, bugetul alocat cheltuielilor specifice perioadei de Paşte a crescut"

Deşi Litoralul românesc nu reprezintă o destinaţie principală pentru petrecerea Sărbătorilor Pascale, în această perioadă şi hotelurile din Mamaia au organizat mese de Paşte, gradul de ocupare fiind destul de mare, potrivit domnului Bucovală.

Proprietarii de structuri de cazare anunţau, înaintea Sărbătorilor, că aşteaptă încasări de peste 28 milioane de lei din vacanţele de Paşte.

"În mini vacanţa de Paşte, zilele libere vor genera o creştere a încasărilor din turism, cu 14% mai mult, comparativ cu perioada similară a anului trecut", apreciau reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Aceştia subliniază că, în topul preferinţelor românilor se află pensiunile turistice.

Maria Stoian, preşedinte fondator al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), subliniază că 70.000 de turişti au ales pensiunile pentru această perioadă. În prezent, în România sunt circa 5.000 de pensiuni, iar capacitatea totală de cazare este estimată la aproximativ 100.000 de locuri. Cele mai solicitate regiuni sunt Maramureş, Neamţ, judeţul Braşov (Bran-Moieciu, Fundata, Râşnov) şi nordul Olteniei, cu un grad de ocupare de peste 80% pentru fiecare. Au fost solicitate şi zone precum Mărginimea Sibiului, Munţii Apuseni (Albac, Arieşeni), Delta Dunării sau Clisura Dunării (Dubova, Eşelniţa).

Conducerea ANT ne-a precizat că durata sejurului de Paşte a fost de aproximativ trei nopţi la pensiunile din regiuni precum Maramureş, Neamţ sau Delta Dunării. "Cea mai căutată zonă a fost cea submontană. În medie, un sejur de trei nopţi cu demipensiune s-a încadrat în intervalul 450 - 600 de lei/persoană, ne-au spus reprezentanţii ANT.

Un comunicat al FPTR transmis înaintea Sărbătorilor Pascale sublinia că şi staţiunile montane sunt solicitate în această perioadă, fiind avansată o cifră de numai 15.000 de turişti care ar fi urmat să ajungă la munte de Paşte.

În staţiunile balneare erau aşteptaţi să petreacă Paştele 10.000 de turişti, un număr similar cu cel din 2013. Delta Dunării nu este o destinaţie solicitată pentru petrecerea Sărbătorilor Pascale, doar cei pasionaţi de pescuit şi inedit alegând această destinaţie.

Dragoş Răducan, vicepreşedintele FPTR, susţine că, în ultimii ani, bugetul alocat cheltuielilor specifice acestei perioade a crescut. "Paştele rămâne, totuşi, o sărbătoare pe care românii o petrec în familie. Deşi agenţiile de turism au pus la dispoziţie aproximativ 8.000 de locuri pentru destinaţii externe, vremea şi numărul mic de zile libere au făcut ca numai 50% din locuri să fie vândute până la această dată", declara Dragoş Răducan cu două zile înainte de Paşte.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, în perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2014 s-au ridicat la peste 910.000, în creştere cu 4% faţă de cele din perioada similară a anului trecut, după cum ne-au spus reprezentanţii ANT.

Potrivit acestora, sosirile românilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 79,4% din numărul total de sosiri, în timp ce turiştii străini au avut o pondere de 20,6% din acest total, rezultate apropiate celor din aceeaşi perioadă a lui 2013.

În primele două luni ale anului în curs, la punctele de frontieră au fost înregistrate 918.400 de sosiri, cu 3,4% mai mult faţă de intervalul similar al anului precedent, potrivit ANT.

Cei mai mulţi dintre vizitatorii străini provin din ţări situate în Europa (94,2%).

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au totalizat aproximativ 1,66 milioane, în creştere cu 3,4%.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb