Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, ieri, la Palatul Victoria, cu o delegaţie a Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, condusă de preşedintele Francesco Rocca, aflat în vizită oficială în România, fiind stabilite noi măsuri de coordonare a eforturilor de gestionare a fluxului de refugiaţi ucraineni generat de agresiunea militară rusă, informează Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cadrul discuţiilor au fost remarcate solidaritatea şi umanitatea manifestate de români, alături de intervenţia integrată a autorităţilor împreună cu societatea civilă şi reprezentanţii organizaţiilor umanitare internaţionale.
Premierul a subliniat deschiderea Guvernului faţă de sprijinul oferit de Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, care a acumulat o bogată experienţă prin gestionarea altor valuri de refugiaţi şi colectarea de ajutoare la nivel internaţional.
"Prim-ministrul a arătat că reacţia de solidaritate este esenţială în mobilizarea necesară pentru ajutorul de care au nevoie victimele celei mai mari tragedii cu care se confruntă Europa după cel de-al Doilea Război Mondial", se arată în comunicat.
La rândul său, preşedintele Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie a transmis mulţumiri Guvernului pentru gestionarea fluxului de refugiaţi din Ucraina şi intenţia de a deschide un birou care să faciliteze oferirea de resurse suplimentare Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România.