Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, în cadrul conferinţei "Moldova Romania Capital Bridges", organizată de Bursa de Valori Bucureşti şi Moldova Agroindbank, că angajamentul nostru faţă de Republica Moldova este unul de netăgăduit, iar ţara noastră a sprijinit şi va sprijini prin toate deciziile agenda europeană a Republicii Moldova, relatează News.ro.
"În ultimii doi ani de zile, s-au realizat legături puternice între România şi Republica Moldova, au avut loc activităţi de o parte şi de alta a Prutului şi de la nivelul leadership-ului politic s-au generat semnale care au încurajat mediul economic şi astăzi, putem împreună să gândim modul în care putem să întărim acest parteneriat economic", a spus Nicolae Ciucă.
El a arătat că "în această viziune a unei noi Europe, trebuie să ne regăsim împreună România şi Republica Moldova şi aici s-au făcut paşi concreţi". "Angajamentul nostru faţă de Republica Moldova este unul de netăgăduit, am sprijinit şi vom sprijini prin toate deciziile noastre agenda europeană a Republicii Moldova, obţinerea statutului de stat candidat şi deschiderea negocierilor de aderare", a afirmat Ciucă.
Preşedintele PNL a mai afirmat că în cei 10 ani de la semnarea acordului de asociere şi de liber schimb cu UE, Republica Moldova a beneficiat de contribuţia României şi a devenit primul partener comercial.
"Aici putem să vorbim de creşterea schimburilor comerciale de la 1 miliard de euro, în 2014, la 3 miliarde de euro în anul 2024", a subliniat Ciucă, precizând că România a devenit pirncipalul investitor în Republica Moldova, valoarea investiţiilor ridicându-se la suma de 400 de milioane de euro.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.03.2024, 11:54)
Nu-s convins că România face destule pentru fraţii de peste Prut !
Ba dimpotrivă !