Premierul Nicolae Ciucă a declarat vineri, la ceremonia de semnare a Acordului de sprijin pentru dezvoltarea Proiectului strategic naţional Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă, că alături de Proiectul Unităţilor 3 si 4, intrat într-o noua etapă, dezvoltarea tehnologiei bazată pe Reactoarele Modulare Mici (SMR) va plasa România drept lider al energiei curate şi sigure, informează news.ro.
Mizăm în continuare pe sprijinul Statelor Unite ale Americii pentru dezvoltarea programului nuclear civil, unul din pilonii pe care vom consolida profilul energetic al României, a spus şeful Executivului.
"Ne aflam într-un moment crucial pentru dezvoltarea sectorului energetic din România şi producerea energiei din surse curate, nepoluante. Semnarea Acordului de sprijin pentru dezvoltarea Proiectului strategic naţional Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă este nu doar un efort instituţional comun, ci reprezintă angajamentul ferm al statului român pentru ducerea la bun sfârşit a acestui proiect. Am convingerea că implicarea şi susţinerea autorităţilor române, la cel mai înalt nivel, sunt esenţiale pentru continuarea Proiectului de la Cernavodă şi pentru finalizarea activităţilor pe care le implică cea de-a doua etapă de dezvoltare, în calendarul estimat", a spus premierul în discurs.
Şeful Executivului a arătat că "Europa şi întreaga lume sunt preocupate să asigure energia necesară cetăţenilor şi economiilor, în condiţii accesibile şi prietenoase cu mediul".
"România nu face excepţie. Am reuşit în ultimul an să facem paşi importanţi în tot ce înseamnă protejarea consumatorilor români, dezvoltarea sistemului energetic şi atingerea obiectivului nostru privind independenţa energetică. Planurile pe termen lung şi investiţiile stabilite ne vor asigura necesarul de consum, în continuă creştere, pentru o economie şi o societate aflate pe calea dezvoltării durabile. În acest context, dezvoltarea Proiectului Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavoda este nu doar o investiţie necesară României viitorului, şi cea care va acoperi peste o treime din necesarul energetic estimat pentru anii 2030 şi 2031", a menţionat premierul Nicolae Ciucă.
Ciucă s-a referit şi la "beneficiile sociale pe care le aduce extinderea capacităţii de producţie de la Cernavodă, şi anume menţinerea a peste 20.000 de locuri de muncă, într-un domeniu de top, pentru care România are experienţă la cele mai înalte standarde".
"România are istoric şi experienţă de operare în siguranţă, avem un reglementator cu experienta, CNCAN, industrie care poate contribui la proiectele energeticii nucleare, şcoală performantă şi parteneriate puternice la nivel internaţional. Alături de Proiectul Unităţilor 3 si 4, intrat într-o noua etapă, dezvoltarea tehnologiei bazată pe Reactoarele Modulare Mici (SMR) va plasa România drept lider al energiei curate şi sigure. Mizăm în continuare pe sprijinul Statelor Unite ale Americii pentru dezvoltarea programului nuclear civil, unul din pilonii pe care vom consolida profilul energetic al României, în acord cu viziunea europeană de protejare a mediului şi cu ţintele de decarbonizare. Finanţarea americană de 4 miliarde de dolari şi operaţionalizarea deja realizată a simulatorului SMR de la Universitatea Politehnică Bucureşti oferă în egală măsură resursele financiare necesare demarării primului proiect de acest tip după cel din SUA, dar şi acces la înaltă tehnologie pentru studenţii români de azi, viitori experţi care vor opera aceste surse de producere a energiei", a precizat premierul.
Nicolae Ciucă a mai spus că la fel de valoros pentru atingerea obiectivelor noastre este sprijinul european.
"Salut decizia luată de Fondul pentru Modernizare al Uniunii Europene de a investi 2,4 miliarde de euro pentru a impulsiona tranziţia verde. Cu investiţii suplimentare de 1,1 miliarde de euro, România este principalul beneficiar al acestei decizii", a subliniat el.
"Cu toţii ne dorim energie nelimitată, accesibilă cetăţenilor şi investitorilor, produsă în condiţii de siguranţă şi grijă faţă de mediul înconjurător. Acordul pe care l-am semnat astăzi şi tot ce facem în sectorul energiei nucleare, alături de proiectele dezvoltate de companiile energetice strategice, între care un rol important are Nuclearelectrica, de investiţiile finanţate prin Fondul de modernizare, prin REPower EU, de valorificarea gazelor naturale din zona românească a Mării Negre, vor asigura stabilitate şi independenţă energetică pentru cetăţenii români şi pentru mediul de afaceri.
La nivelul Coaliţiei de Guvernare continuăm să acordăm susţinerea necesară acestor proiecte şi drumului ireversibil pentru dezvoltarea sectorului energetic. Felicit toate instituţiile implicate în pregătirea acestui Acord şi doresc mult succes echipei implicate în proiect", a arătat premierul în discurs.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.06.2023, 13:42)
In acest caz Nuclearelectrica si Hidroelectrica vor scade pretul la curent.
Va scadea si profitul.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.06.2023, 13:52)
in sua este aceasta energie curata si sigura ?
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.06.2023, 14:37)
Esti sigur generale ?Aiprimit asigurari de la cei ce vand afacerea.Vorba romanului:Tot tiganul isi lauda calul