NICOLAE CIUCĂ, DUPĂ ÎNTÂLNIREA CU PREMIERUL BULGARIEI: ''Am convenit să sprijinim parcursul european al Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei''

G.U.
Politică / 29 aprilie 2022

Sursă foto Guvernul României

Sursă foto Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, astăzi, că a convenit cu prim-ministrul bulgar, Kiril Petkov, ca, până la finele săptămânii viitoare, să se constituie un task force cu specialişti din ambele ţări pentru realizarea unor programe de transport şi energie, menţionând că cele două ţări vor acţiona împreună şi pentru intrarea în spaţiul Schengen şi pentru susţinerea parcursului european al Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei, conform Agerpres.

Nicolae Ciucă a spus că în luna septembrie ar putea avea loc o şedinţă comună de Guvern.

"În legătură cu subiectele de pe agenda comună, prioritare pentru noi, care vor seta şi vor aranja tot ceea ce urmează să se întâmple în şedinţa comună de Guvern de anul acesta, care sperăm să aibă loc în luna septembrie, primul subiect a fost cel legat de programele de transport şi, în felul acesta, am avut două obiective principale şi anume: am avut la bază un memorandum, semnat între România şi Bulgaria, în ceea ce priveşte construirea unui al doilea pod între Giurgiu şi Ruse, pod care poate să beneficieze de fonduri europene şi, de asemenea, demararea proiectului pentru dragarea Dunării. (...) Totodată, ţinând cont că într-o perioadă scurtă de timp urmează ca pe partea bulgară a podului de la Giurgiu - Ruse să se execute lucrări de mentenanţă, am convenit să deschidem un punct de trecere între Giurgiu şi Ruse cu bacul. Chestiunea aceasta va ajuta şi va facilita, practic, compensând restricţiile, limitările, care vor fi produse de lucrările de mentenanţă", a afirmat Ciucă, în conferinţa de presă comună cu premierul bulgar.

Acesta a menţionat că partea bulgară a venit cu o propunere de a analiza posibilitatea construirii unui număr mai mare de poduri.

"Pentru acest subiect, am convenit ca, până la finele săptămânii viitoare, să se constituie un task force, din care vor face parte specialişti de la Ministerul Transporturilor şi, totodată, pe măsură ce discuţiile au evoluat şi am constatat că sunt subiecte comune şi în ceea ce priveşte energia am convenit ca din acest task force să facă parte şi specialişti din cadrul ministerelor energiei din ambele ţări. Ca atare, există posibilitatea ca, pornind de la actualul context de securitate, pornind de la realitatea şi nevoile pe care ţările noastre pot să le acopere în ceea ce priveşte sprijinul pe care îl putem acorda întregii regiuni, în mod deosebit Ucrainei, considerăm că este nevoie ca, în perioada imediat următoare, să analizăm, în mod bilateral, tot ceea ce poate să reprezinte efortul comun şi punerea laolaltă a capabilităţilor, a resurselor, astfel încât să găsim soluţii comune", a adăugat Ciucă.

Premierul Ciucă a mai afirmat că a convenit cu omologul său bulgar să acţioneze împreună pentru aderarea la spaţiul Schengen.

"Un subiect pe agenda discuţiilor l-a constituit Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Am convenit că împreună putem să continuăm discuţiile la nivelul Uniunii Europene şi, odată cu primirea raportului din această vară, să putem să nu mai fim supuşi acestui mecanism şi, prin acest demers, de asemenea, am mers către ceea ce înseamnă obiectivul comun al amândurora şi anume accederea, acceptarea în spaţiul Schengen. Vor fi eforturi comune, vom folosi toate instrumentele diplomatice şi, de asemenea, reprezentanţii noştri la Uniunea Europeană, astfel încât şi prin eforturile guvernamentale şi contactele bilaterale cu celelalte guverne ale statelor membre să convingem că suntem în măsură îndeplinim condiţiile şi standardele să putem fi acceptaţi în spaţiul Schengen", a mai spus Ciucă.

El a precizat că cele două ţări vor susţine aderarea la UE a Ucrainei, Republicii Moldova şi a Georgiei.

"Împreună am convenit că Republica Moldova este ţara cea mai vulnerabilă în actualul context de securitate şi am convenit să acordăm sprijinul necesar, împreună cu celelalte ţări din Uniunea Europeană şi în acest context împreună vom sprijini parcursul european atât al Ucrainei, cât şi al Republicii Moldova şi al Georgiei. Vedem împreună un parcurs la pachet, astfel încât să putem să sprijinim şi să asigurăm cu expertiza noastră tot ceea ce înseamnă procesul tehnic de aderare", a adăugat Nicolae Ciucă.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb