Nicuşor Constantinescu a fost condamnat la 15 ani de închisoare în primă instanţă

George Forcoş
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 29 iulie 2016

Nicuşor Constantinescu (Sursă foto: Facebook)

Nicuşor Constantinescu (Sursă foto: Facebook)

Nicuşor Constantinescu a fost condamnat, în primă instanţă, la 15 ani de închisoare în dosarul perdelelor forestiere, informează Digi 24.

Nicuşor Constantinescu nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu aşa cum ar fi trebuit, au arătat procurorii. El a fost acuzat că, în calitate, de preşedinte al Consiliului Judeţean, a fost de acord ca lucrările de împădurire a 50 de ha din comuna Independenţa să fie plătite de două ori.

Din Rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, învinuitul Constantinescu Nicuşor Daniel şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa în sensul că a dispus efectuarea unor plăţi nelegale în valoare totală de 23.105.903,62 lei, respectiv peste 5 milioane euro:

- 1.239.987,60 lei către Regia Autonomă Judeţeană Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa, în cadrul proiectului de interes public judeţean "Caravana estivală a Judeţului Constanţa" cheltuielile nu au avut legătură cu obiectivele proiectului (realizarea de perdele forestiere, reabilitare terenuri degradate, conservare biodiversitate naturală, dezvoltarea turismului ecvestru etc), proiect adoptat prin Hotărârea CJ nr. 148/2010 şi nu au avut legătură cu Protocolul de colaborare cu autorităţi ale administraţiei publice şi instituţii, respectiv RA ROMSILVA, RAJDP Constanţa şi SC RAJA SA. În plus, cheltuielile au fost făcute fără să existe documentaţiile tehnico-economice prevăzute de lege (devize de ofertă şi procese verbale de recepţie care să ateste realitatea lucrărilor executate în 31 de localităţi şi conformitatea acestora cu cerinţele proiectului pe de o parte îi date şi informaţii privind coordonatele cadastrale aferente lucrărilor realizate pe de altă parte);

- 13.305.000 lei, reprezentând plăţi nerambursabile din fonduri publice către asociaţii şi cluburi sportive; finanţarea şi plăţile au fost efectuate numai în baza hotărârilor CJ Constanţa (instituţie condusă de învinuit), cu încălcarea flagrantă a prevederilor Legii nr. 350/2005 care reglementează regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non-profit de interes general şi a prevederilor Legii nr. 69/2000 a Educaţiei fizice şi Sportului;

- 5.094.836 lei, reprezentând finanţări nerambursabile din fonduri publice către asociaţii şi fundaţii cu act în domeniul cultural; finanţarea şi plăţile au fost făcute în baza unei hotărâri a CJ Constanţa (instituţie condusă de învinuit), fără respectarea normelor legale în vigoare, prevăzute de Legea nr. 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non-profit de interes general şi de O.G nr. 51/1998, actualizată, privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, care stipulează în mod expres principiile şi regulile în care se pot asigura finanţări nerambursabile din fonduri publice;

- 1.054.405,98 lei, rezultată din aceea că a acceptat şi a decontat o cotă de 23% din valoarea lucrărilor de împădurire şi pepiniere executate de Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, reprezentând cheltuieli indirecte, în loc de 18%, cât ar fi fost legal;

- 761.749,06 lei, reprezentând o plată pentru lucrările de împădurire efectuate asupra unei suprafeţe de 50 de hectare din comuna Independenţa, jud.Constanţa, în condiţiile în care contravaloarea acestor lucrări fusese deja achitată anterior, în anul 2011.

- 1.650.925,04 lei, reprezentând plăţi nelegale către SC Domeniul Public şi Privat Judeţean Constanţa, respectiv contravaloarea închirierii unui număr de 11 autoturisme, cu încălcarea prevederilor OG nr. 80/2001 care impuneau limitarea consumului de carburanţi şi a numărului de autoturisme pentru toate instituţiile publice, inclusiv pentru consiliile judeţene (la un număr de şase autoturisme cu un consum lunar pe autoturism de 150 litri benzină/motorină) şi interdicţia închirierii de autoturisme de către toate instituţiile publice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb