Nişte personaje în căutarea unui autor

Campania pentru prezidenţiale a fost deja "scenarizată" ca un "joc secund" al ficţiunii cu realitatea. Artizanul spectacolului şi, se presupune, beneficiarul lui principal: personajul care îşi pregăteşte ieşirea de la Cotroceni, cu grija ca ceea ce "va urma!", dacă nu va avea veselia unui spumos vodevil, măcar să nu se prăbuşească în "dramă-neagră". Viaţa şi mirajul ei, numită adesea literatură, se amestecă iremediabil. Spre deosebire de lumea lui Pirandello, unde mariajul dintre poveste şi realitate devine, atît pentru personaje, cît şi pentru spectator, un tot unitar, coerent şi, prin aceasta, fascinant, în "locul de joacă" al politicii din România, mixajul cu pricina dă cu totul alt rezultat. Unul puternic discordant. În viaţa noastră, politica şi fabulaţiile care se ţes în interioriul ei, la fel de semnificative şi una şi cealaltă, puse împreună, generează o reacţie de tip materie-anti-materie, o masivă descărcare de energie care "arde" ambele componente, pînă la ultima fărîmă.

Cine-i, de fapt, Victor Ponta? Produsul de vîrf al mecanismelor naturale de selecţie politică, ce operează în sînul celui mai puternic partid din Româna (PSD) sau beneficiarul acţiunii eficiente a "mâinii invizibile" care l-a făcut, arzînd etapele, dintr-o speranţă invizibilă în plutonul "tineretului politic", "micul Titulescu", apoi ditai şeful corpului de control al Primului Ministru, în Guvernul Năstase, apoi, ministru şi cît ai bate din palme prim-ministru în drum spre fotoliul prezidenţial de la Cotroceni? Unul dintre soldăţeii de plumb, cu care-i place atît de mult să se joace "Marelui Combinator", sau pifanul real, care s-a târît prin noroaiele marilor bătălii politice, luptînd vitejeşte, încrustat de loviturile săbiilor vrăjmaşe, de schijele obuzelor aruncate peste el, pînă în ziua în care din banala raniţă, purtată cu abnegaţie în spinare, a ieşit la iveală "bastonul de mareşal"?

Cine-i, de fapt, Klaus Iohannis? "Neamţul", "Primarul", "Baronul local", "Părintele comunităţii", "Spionul", "Hîrciogul adunător de case şi foloase" ori, te pomeneşti, vreo combinaţie tip "Primarul din Casterbridge" sau un alt "Misterios caz al domnului Jekill şi domnului Hyde?"

Cine-i Dan Diaconescu? "Întreprinzătorul şi realizatorul de televiziune", "Marioneta mecanoidă", care stă pe ecran zile şi nopţi fără şir, doar ca să se audă vorbind şi să fie văzut de cineva, "combinatorul şantajist", "promotorul politic charismatic", capabil să adune săli şi mulţimi de oameni, orice le-ar spune? Este, un asemenea personaj, realitate sau ficţiune?

Cine-i Elena Udrea? "Cocheta" care a visat, fie şi în secret, să fie surprinsă într-o poză cu Hugh Hefner, într-una dintre reşedinţele în care îşi aducea "iepuraşii" preferaţi, sau "versatila utilizatoare de mopuri şi andrele"? "Sfătuitorul de taină şi de neînlocuit" al politicianului alfa, sau "exemplarul stass" al noilor ciocoi, produşi de "tranziţia" României, cea de la visteriile statului, către buzunarele şi conturile lor?

Cine-i Călin Popescu Tăriceanu şi care este "viziunea sa liberală", cea care rupea ramura tînără a PNL-ului, ca refuz al colaborării cu PDSR-ul, aceea care l-a îndemnat să bată palma cu PDL-ul, pentru un falnic fotoliu prim-ministerial, cea care i-a "comandat" noua disidenţă şi strînsa colaborare cu PSD, pentru un alt fotoliu impozant, cel al Preşedintelui Senatului României? Întrebarea funcţionează exact în acelaşi fel pentru oricare şi fiecare dintre candidaţii înscrişi oficial în cursa pentru Cotroceni. Iar pe deasupra tuturor, ca un praf de zahăr pudră peste o reuşită plăcintă cu mere, omul cu regia a presărat, ca din întîmplare şi deloc dezinteresat, aiuritoarea enigmă, învelită într-un mister: Ghici care din ei este "acoperitul"? Hodoronc, tronc, cu o frumoasă întorsătură de absurd ionescian, în loc să aflăm "cine-i ăla" ne trezim, însă, că numitul "Turcescu", pe care numai Dumnezeu mai ştie cum îl mai cheamă!, scapă hăţurile, ori dacă preferaţi boii-n otavă, şi ne anunţă oficial-delirant că, de acum înainte, să nu mai contăm pe el! "El e acoperitul", dar nu cel din filmul cu prezidenţiabili, ci din cu totul şi cu totul alt film!!! Nimeni nu ştie care!!! Speculaţiile potrivit cărora cele două "filme" ar avea ceva în comun sunt la fel de plauzibile ca şi cele care vorbesc despre "dovezile" unei civilizaţii marţiene de mult apuse. Nu este exclus, dar deocamdată, lipsesc probele incontestabile! Eu, unul, cred că totul se explică, simplu: una din trei! Ori, omul "şi-a făcut suma" şi s-a hotărît să plece din "circul presei" dar, suferind de un hipernarcisism acutizat, şi-a pus în scenă o ieşire a la Houdini, ca să-l ţină lumea minte. Ori, avem de a face cu declanşarea unui sindrom discordant. Ori, personajul are un simţ al umorului mai "special" şi s-a gîndit să profite de "sindromul acoperitului" pentru a se da în stambă şi drept ceea ce nu este. După vreo două-trei săptămîni de agitaţie, reapare în scenă şi zice râzînd, ca ciobanul neghiob din povestea lui Esop ... Ha, ha, ha...v-am păcălit! Oricum, în viaţa publică a României, ridicolul nu a omorît pe nimeni, de ce-ar începe, tocmai acum şi tocmai cu el!!!

În universul lui Pirandello, personajele nu-şi găsesc autorul, dar au într-un fel revelaţia că, la urma-urmei, nici au nevoie de el! Nu sunt convins, însă, că personajele din ficţiunea nostră politico-prezidenţială se vor descurca la fel de bine. Cred mai degrabă că, după bunul obicei al locului, "Autorul" îşi va face datoria şi va da fiecăruia rolul, replicile, intrările şi ieşirile. Cortina!