Noaptea americană

CORNEL CODIŢĂ
Ziarul BURSA #Editorial / 11 martie 2016

CORNEL CODIŢĂ

Hotărît lucru, soarta României este mereu legată de cîte o scrisoare... pierdută. De data aceasta, răvaşul nu a fost rătăcit, ci lăsat să plutească spre presă, aşa... ca un fapt oarecare. În ciuda punerii în scenă, "opinia" domnului Ambasador Hans Klemm, exprimată în scrisoarea adresată unui neştiut internaut din România, nu este nici pe departe o "năzbîtie" oarecare, ci un mesaj cu migală pregătit care şi-a aşteptat, cuminte, ziua cuvenită de livrare. Fără să am nici un moment sentimentul vreunei exagerări, cred că evenimentul are cam aceeaşi anvergură cu decizia din 1990 a ambasadorului Alan Green, Jr. de a nu participa la inaugurarea oficială a primului mandat prezidenţial al lui Ion Iliescu şi corelat, cu decizia guvernului SUA de a nu reinstitui imediat (pe procedura scurtă) clauza naţiunii celei mai favorizate, în relaţiile cu România; cu deciziile care, în următorul ciclu politic, au făcut posibil, fără "zguduiri", schimbul de ştafetă la Cotroceni dintre Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, ori cele care au definit mandatul prezidenţial al lui Traian Băsescu în culorile kieviene ale "Revoluţiei Portocalii".

Aceeaşi tehnica cinematografică, din celebrul film al lui Truffaut, de la care am împrumutat titlul articolului de astăzi, este folosită şi de înaltul demnitar american. El alege să ne spună ceva despre realitate, montînd, demontînd şi comentînd o ficţiune, un film care nu există, încă!!! Filmul are ca titlu şi temă "Invazia Musulmană" şi se petrece pe mealeagurile Europei iar, în măsura în care România mai este parte din Europa, şi pe meleagurile noastre, repet, mai mult ca ficţiune, decît ca realitate. Dar, dacă realitatea ar lua chipul ficţiunii?? Dar dacă ficţiunea ar putea fi mult mai bună, mai interesantă şi mai productivă, decît actuala realitate?

Primul lucru pe care ar trebui să-l facem, ne spune mesajul demnitarului american, ar fi să ne înfrîngem teama. În definitiv, care ar fi cele mai rele lucruri care ni s-ar putea întîmpla: să avem nişte oameni, poate chiar comunităţi, nu neapărat mici ca număr, de neadaptaţi; să se creeze o presiune suplimentară pe serviciile sociale, în special sănătate; să crească măcar temporar concurenţa pe piaţa muncii şi o parte din locurile de muncă pînă acum accesibile doar "localnicilor" să fie "înghiţite" de noii competitori. "Sunt multe necunoscute", recunoaşte scrisoarea, dar restul par să poată fi trecute cu vederea, de îndată ce le-am enumerat pe cele esenţiale.

După scenariul pus în faţă, ceea ce trebuie să facem, apoi, este să ne străduim să vedem partea plină a paharului. Aveam cumva nevoie de un Albert Einstein, un Wyclef Jean, o Madeline Albright, Luong Ung, Gloria Estefan sau Mahnaz Afkhami? Păi, cine nu are? Unul dintre ei, ori toţi împreună, ba chiar şi alţii pe deasupra, ar putea fi printre emigranţii pe care România îi va găzdui!!! De unde ştim asta? Din experienţa Americii, ba chiar şi a Europei, ce mai... pînă şi din cea a României!!! Lucrurile sunt confirmate de istorie, nu încape nici o îndoială. Toţi am început-o prost, la tema asta a emigranţilor nepoftiţi! Important, însă, este să terminăm bine! Cum să terminăm? Răspunsul este sugerat de Martin Luther King: "Mai devreme sau mai tîrziu, toate popoarele lumii vor trebui să descopere o cale pentru a trăi împreună în pace şi astfel să transforme actuala elegie cosmică într-un creativ psalm al fraternităţii." La nivelul aspiraţiei umanitare şi al expresiei poetice, adică al ficţiunii, perfect!

Întrebare: Cum pot fi realizate aceste idealuri, la nivelul realităţii politice şi sociale? Răspuns: Trebuie să începem prin a accepta că realitatea nu funcţionează, nu are ingredientele necesare succesului iar, apoi, îmbrăţişînd ficţiunea, pentru a o transforma în altă realitate. Cea de care avem nevoie! Textul spune cele mai grave şi dure lucruri despre această ecuaţie, folosindu-se de o soluţie lingvistică genială: balansul dintre modul optativ condiţional şi cel indicativ al verbelor. "România ar putea să fie...", de unde rezultă clar şi fără echivoc că acum, nu este!!! Nu este un exemplu de incluziune şi de toleranţă. Nu este o ţară a domniei legii, aplicată tuturor şi fiecăruia dintre cetăţeni, după cum nu este una în care fiecare cetăţean are oportunitatea de a contribui la vibranta cultură şi economie. Vieţuim, acum, într-un tărîm al nimănui, undeva între o ficţiune frumoasă, pe care nu o putem realiza singuri şi o realitate care ne ţine departe de frumuseţile ficţiunii pe care ne-am dori-o. Pe de-a întregul, România nu este pur şi simplu! Tocmai de aceea ne-am apucat să construim o Românie nouă!!! Şi nu ne iese, pentru că nu avem energia şi idealurile de care este nevoie, pentru că nu avem spiritul antreprenorial şi nici "excitement", acestă supra-reacţie care mobilizează energiile reziduale fără de care marile realizări nu sunt posibile. De unde le putem lua? De la cei care îşi caută acum un nou cămin, ţară (home) şi care aduc cu ei energia şi ideile, spiritul antreprenorial şi "excitementul", care nouă ne lipsesc.

Nu cunosc un text atît de concis, care să fi pus un diagnostic mai drastic şi mai precis României post-decembriste!!!

Întrebare: Cînd vom şti că ficţiunea (idealul) a devenit realitate?

Răspuns: Atunci cînd un Preşedinte al României va avea ocazia, asemenea Preşedintelui Statelor Unite, să se adreseze celor adunaţi la moschee pentru a le spune: "Nu sunteţi sau Musulmani sau Americani. Sunteţi Musulmani şi Americani". Într-un fel sau altul, viitorul României şi al Europei sunt legate, ne spune mesajul, de stabilirea unor solide, înrădăcinate, recunoscute şi, la cel mai înalt nivel politic, respectate comunităţi musulmane.

"Tremur, tremur, tremur...

Orice ironie

Vă rămîne vouă -

Noaptea e tîrzie,

Tremur, tremur, tremur...

(Bacovia, "Rar", vol. Plumb)

Opinia Cititorului ( 11 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. ... o doamna in cetate - mai mare peste state, az striga si se zbate ... si haine de-si croi, sunt haine de harti si iarna se ivi ... si-o tunica ar tese, din tesaturi alese, prea multe interese ... si petitori s-aduna, s-ajunga la stapana, ca-i darnica si buna ... povestea-i garaitoare, un pic inselatoare dar trambitata tare ... iar fiica ei cea mica, a noastra romanica, az tremura de frica ... dar frica nu-i degeba, ca ii cam graosa treaba, aceasta cu Ali Baba ... c-atunci cand iei...

    1. Stapana darnica si buna, Europa doamna petita pentru un mariaj...cu cine?si domnisoara, fiica cea mica ce tremura de frica navalitorilor se va amesteca cu navalitorii...si prin parteneriat ii va fi mai bine. Sa scaotem doamnele si domnisoarele la intaintare precum chinezii care au creat scoli speciale de femei antreprenor care au drept misiune sa aduca investitori bogati in tara... O astfel de scoala ne trebuie ca sa ne aparam prin doamne si domnisoare.

    Mesajul este atât de discret și de greu de descifrat.

    Si bieții de noi care credeam că a dispărut cenzura ... 

    Și cu autocenzura autorului cum rămâne?  

    Rămâne cum am stabilit :)  

    Iar când am citit chestia cu soluţia lingvistică genială a domnului ambasador, am simțit că mă apucă și pe mine dârdâiala :))

    1. ... problema-i cum urmaeaza, imperii mai cedeaza ... s-apoi la vase sparte, sa vie alte state ... si ele sa adune, 'mparatii sa nu tune ... sa lase-n urma lor, o ploaie sub un nor ... un nor de indoiala si multa forfoteala ... ca de imperiu' cade brusc, noi aliati de se cunosc ... o noua socoteala va cade la tocmeala ... dar planurile-s multe si nu is de loc certe ... caci si in mari imperii, la masa targuielii ... multe idei s-aduna si unii cer furtuna ... iar altii cer o piata, mai...

      nu mai tremurati.dont vorii ,be happy.in orice rau este si ceva bun.sa ne imginam ca mslmnii care or sa vina o sa-i goneasca pe mgrii[pe ngrii]eeee?

      crestinii si musulmanii se vor uni impotriva bahailor, profetia luu baha ulah. Bahaii fug persecutati in Iran in toata lumea, inclysiv in America. Siritul unora anrreprenorial si dezvoltarea spirituala a dus la bogatie matetiala in locurile unde s-au asezat.Sunt respectati prin exemplul dat. Multi bahai sunt foarte bogati si ar putea rezolva infometarea, moartea infantila, bolile epidemice daca ar fu la putere. Silutiile pkanetei ar trebuu sa fue de natura spirituaka..de la cele economice la...

      Ideakuk comun este pacea mare, priect ce urmeaza pacea mica pilitica. Scrisoarea distinsului personaj poate fi astfel exemplificata. Teama de prigonirea la patrat a bahailor ramane, la ekementul musulman se adauga si cel crestun....Acum imi explic eu cum proorocirea va deveni realitate....Figi de musulmani, asa cum au fugit si rromii din India In 1018 din kanaucj...cand au fost depirtati de musulmani si dai in lumea noya tor peste ei...oare asa va invinge rasa galbena?

      Crestinii si musulmanii se vor uni impotriva bahailor, profetia lui Baha ulah. Bahaii fug persecutati din Iran in toata lumea, inclusiv in America. Spiritul unora antreprenorial si dezvoltarea spirituala a dus la bogatie materiala in locurile unde s-au asezat.Sunt respectati prin exemplul dat. Multi bahai sunt foarte bogati si ar putea rezolva infometarea, moartea infantila, bolile epidemice daca ar fi la putere. Solutiile planetei ar trebuu sa fie de natura spirituala..de la cele economice...

      Idealul comun este pacea mare, proiect ce urmeaza pacea mica politica. Scrisoarea distinsului personaj ar putea fi astfel exemplificata. Teama de prigonirea la patrat a bahailor ramane, la elementul musulman se adauga si cel crestun....Acum imi explic eu cum proorocirea lui Baha Ulah va deveni realitate....Fugi de musulmanii fundamentalisti, asa cum au fugit si rromii din India in 1018, din kanauj...cand au fost deportati de musulmani si dai in lumea larga tot peste ei...oare asa va invinge...

      Este adevarat ca Romania nu este toleranta si iubitoare a strainilor aducatori de idealuri si spirit antreprenorial, ar fi culmea din perspectiva protectionismului....

      Nu mai poti ironiza pe nimeni si nimic..cenzura si autocenzura va lua locul liberei exprimari ce pune punctul pe i.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb