Noi atenţionări cod galben de viscol: au fost avertizate judeţe din sudul şi centrul ţării

Jose Fierro
Miscellanea / 8 ianuarie 2017

Noi atenţionări cod galben de viscol: au fost avertizate judeţe din sudul şi centrul ţării

Toate judeţele ţării se află sub cod galben de ger

-------

Actualizare 17:00 CFR Clălători: numărul trenurilor anulate duminică a ajuns la 81

Actualizare 16:03 MAI: Şcolile vor fi închise, luni, în 20 de judeţe şi în Capitală. Marţi sunt suspendate cursurile în 16 judeţe şi în Bucureşti

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunţă că, luni, şcolile vor fi închise în 20 de judeţe şi în Capitală, iar marţi nu se vor face cursuri în 16 judeţe şi în Bucureşti. Decizia a fost luată în şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, precizează instituţia.

Luni vor fi suspendate cursurile la nivelul a 20 judeţe: Botoşani, Buzău, Brăila, Călăraşi, Constanţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Ilfov, Ialomiţa, Iaşi, Olt, Maramureş, Neamţ, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea şi municipiul Bucureşti, potrivit deciziei Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, citat de Agerpres.

Totodată, marţi vor fi întrerupte cursurile în 16 judeţe dintre cele 20 menţionate anterior şi municipiul Bucureşti, excepţie făcând judeţele Călăraşi, Giurgiu, Tulcea şi Vaslui.

(J.F.)

--------

Actualizare 15:30 CFR Călători a anulat 73 de trenuri; alte două trenuri programate să circule luni, anulate

CFR Călători a anulat, duminică, 73 de trenuri, majoritatea deservind zona de est a ţării, iar alte două trenuri, care erau programate să circule luni, au fost, de asemenea, anulate. La această oră, un singur tren, spre Constanţa, avea întârziere 60 de minute după plecarea din Gara de Nord din Capitală, potrivit News.ro.

Reprezentanţii companiei mai anunţă că, duminică, circulă trenul IR 12790, în relaţia Constanţa (13.00) - Feteşti - Buzău - Mărăşeşti - Iaşi, care va înlocui IR 1861, cu opriri suplimentare în staţiile Palas, Valul lui Traian, Basarabi şi Platoneşti.

Tot duminică, circulă şi trenul IR 12791 (ramură de la tren suplimentar IR 12790), în relaţia Mărăşeşti - Suceava Nord, in locul trenului IR 1857, mai arată CFR Călători.

În Gara de Nord din Capitală, la ora transmiterii acestei ştiri, un singur tren, IR 1585, care urma să plece spre Constanţa, avea întârziere de 60 de minute.

(J.F.)

--------

Actualizare 15:20 Gerul se menţine până miercuri, cu ninsori izolate şi temperaturi minime de până la -26 de grade Celsius

Vremea se va menţine geroasă până miercuri, cu temperaturi maxime cuprinse între -17 şi -4 grade Celsius, cu cer înnorat şi ninsori izolate. Temperaturile minime pot atinge -26 de grade în noaptea de luni spre marţi, au declarat reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). De miercuri, temperaturile vor mai creşte, dar vremea va fi în continuare rece, potrivit News.ro.

(J.F.)

--------

Actualizare 13:20 Centrul Naţional de Coordonare Integrată a publicat situaţia, ca urmare a fenomenelor meteorologice

Centrul Naţional de Coordonare Integrată, activat 24 de ore din 24, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, ce monitorizează şi conduce toate acţiunile de intervenţie, în zonele afectate de fenomenele meteorologice severe, a publicat situaţia actuală, într-un comunicat de presă trimis Redacţiei.

În prezent, traficul rutier este în continuare închis pe unele căi rutiere din 6 judeţe (Constanţa, Galaţi, Iaşi, Tulcea, Suceava şi Vaslui).

Totodată, sunt închise circulaţiei Autostrada A2 (pe tronsonul Lehliu Gară - Constanţa) şi A4, precum şi 19 sectoare din 15 drumuri naţionale.

Autorităţile mai precizează că, în acest moment, nu sunt semnalate persoane blocate pe drumurile din judeţele afectate, mai sunt doar 51 de persoane evacuate din autoturisme din cauza imposibilităţii deplasării pe unele drumuri din judeţul Constanţa. Astfel, la Medgidia sunt cazate 48 de persoane la un hotel, iar la Valea Dacilor - 3, cazate în Centrul de întreţinere autostradă.

Din totalul intervenţiilor medicale, din ultimele ore, 102 au fost pentru gravide şi 29 pentru persoane dializate.

Pentru preîntâmpinarea unor situaţii grave, s-a intervenit pentru relocarea a 324 persoane fără adăpost în unităţile de primiri urgenţe sau în locaţii ale autorităţilor locale.

De asemenea, pe 4 drumuri naţionale din judeţele Buzău, Galaţi şi Iaşi (DN 22, DN 26, DN 26A şi DN 28) se circulă îngreunat.

Circulaţia feroviară se desfăşoară cu restricţii pe 10 linii de cale ferată (Alexandria - Zimnicea, Caracal - Banu Mărăcine, Caracal - Corabia, Ciulniţa - Călăraşi Sud, Făurei - Buzău, Roşiori Est - Turnu Măgurele, Roşiori Nord - Drăgăneşti Olt, Şendreni - Independenţa, SRCF Constanţa şi SRCF Galaţi).

De asemenea, toate porturile de la Marea Neagră sunt închise.

În punctele de trecere a frontierei nu se semnalează restricţii, cu excepţia PTF Zimnicea şi Turnu Măgurele, la frontiera cu Bulgaria, unde nu se desfăşoară activităţi specifice de trecere din cauza imposibilităţii transbordării cu BAC-ul.

La nivel naţional, MAI sprijină intervenţia echipelor specializate care intervin pentru remedierea avariilor la reţeaua de alimentare cu energie electrică în localităţi din 11 judeţe.

Încă de ieri dimineaţă, la solicitarea ministrului afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, a fost realizat şi pus în aplicare un Plan de acţiune pentru măsuri privind situaţiile de risc, care pot apărea din cauza temperaturilor foarte scăzute, preconizate pentru perioada următoare.

Se va acţiona pentru degajarea căilor rutiere şi redeschiderea traficului pe drumurile închise, transportul în siguranţă al persoanelor care au nevoie urgentă de asistenţă medicală şi reluarea alimentării cu energie electrică în localităţile unde se înregistrează încă probleme. Se estimează redeschiderea unor tronsoane de drumuri naţionale, în orele următoare.

În aceste condiţii, MAI recomandă în continuare cetăţenilor să fie foarte atenţi şi să se informeze din timp asupra rutelor pe care circulă, să respecte atenţionările autorităţilor, să nu încerce să forţeze accesul pe drumurile blocate şi să semnaleze orice situaţie de urgenţă la numărul unic 112.

Intervenţiile în zonele afectate de ger şi ninsori vor continua până la restabilirea situaţiei de normalitate.

În ultimele 24 de ore, peste 16.700 de angajaţi ai MAI - 8.807 poliţişti, 5.381 pompieri şi 2.576 jandarmi cu 8.816 mijloace tehnice au acţionat la nivel naţional pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteo severe în cadrul dispozitivelor de ordine publică şi intervenţie.

În tot acest timp, în judeţele aflate sub incidenţa fenomenelor meteo, au fost efectuate 4.207 intervenţii medicale de către SMURD şi serviciile de ambulanţă.

Conform datelor centralizate la nivelul Ministerului Transportului, la nivel naţional, s-a acţionat cu un număr de 777 utilaje care au utilizat peste 1.680 de tone de material antiderapant şi alte materiale.

În oraşul Videle din judeţul Teleorman a fost oprită alimentarea cu gaze naturale timp de aproximativ 10 ore, ca urmare a formării unui dop de gheaţă pe conducta magistrală de alimentare. Preventiv, au fost dislocate forţe şi mijloace în cazul în care s-ar fi impus evacuarea Spitalului de Pediatrie şi Centrului pentru persoane cu handicap. Operaţiunea nu a fost necesară deoarece alimentarea cu gaze naturale s-a reluat la ora 00:06.

De asemenea, o situaţie deosebită a fost semnalată de către autorităţi în comuna Negreşti din judeţul Constanţa, unde a fost necesară intervenţia echipelor medicale pentru 2 persoane (1 femeie însărcinată cu contracţii şi 1 bărbat cu dureri toracice). Au fost trimise resurse, dar din cauza drumurilor impracticabile şi a unor defecţiuni tehnice, s-a reuşit preluarea pacienţilor în jurul orelor 18:50, predarea acestora în siguranţă la Spitalul Judeţean Constanţa având loc în data de 08.01.2017, în jurul orelor 01.30.

(J.F.)

--------

Actualizare 13:05 "Enel Distribuţie Dobrogea": 29 de localităţi din judeţele Constanţa şi Călăraşi nu aveau energie electrică la ora 12:00

Alimentarea cu energie electrică era întreruptă duminică, în jurul orei 12:00, în 26 de localităţi din judeţul Constanţa şi în trei din judeţul Călăraşi, potrivit unui comunicat al "E-Distribuţie Dobrogea".

Comunicatul precizează: "Se continuă eforturile pentru realimentarea tuturor consumatorilor şi restabilirea normalităţii în furnizarea cu energie electrică, în teren fiind la acestă oră un număr de 97 de echipe de intervenţii. Din păcate, condiţiile extrem de dificile au făcut că inclusiv o parte a utilajelor de deszăpezire care au venit în sprijinul echipelor «E-Distribuţie Dobrogea» să rămână blocate, îngreunând astfel reluarea alimentării cu energie electrică în o serie de localităţi din judeţul Constanţa".

Astfel, în judeţul Constanţa este afectată o linie de înalta tensiune şi au rămas nealimentate 6 linii electrice aeriene de medie tensiune total, 17 linii de medie tensiune parţial şi 122 posturi de transformare, fiind afectate total sau parţial 26 localităţi (Bărăganu, Potîrniche, Moviliţa, Peştera, Izvoru, Veteranu, Albeşti, Tătaru, Comana, Viroaga, Cerchezu, Măgura, Căscioarele, Furnica, Olteni, Dumbrăveni, Castelu, Vârtop, Mereni, Ciobăniţa, Osmancea, Independenţa, Fântână Mare, Cotu Văii, Orzaru, Nisipari).

În municipiul Constanţa se înregistrează deranjamente individuale şi colective datorate condiţiilor meteo pentru remedierea cărora se intervine.

În judeţul Călăraşi au rămas nealimentate total 5 linii electrice aeriene de medie tensiune parţial, 6 posturi de transformare, fiind afectate 3 localităţi (Tăriceni, Dragalina, Cuneşti). În municipiul Călăraşi se înregistrează deranjamente individuale şi colective datorate condiţiilor meteo pentru remedierea cărora se intervine.

Totodată, în judeţele Tulcea şi Ialomiţa au fost realimentate toate localităţile dar se mai se înregistrează deranjamente individuale şi colective datorate condiţiilor meteo pentru remedierea cărora se intervine.

Reprezentanţii distribuitorului au adăugat: "În pofida condiţiilor meteo severe, cu temperaturi extrem de scăzute resimţite în câmp până la -30 grade Cesius, cu rafale de vânt de peste 70 km/h şi a condiţiilor de circulaţie rutieră dificile sau drumuri închise, şi a lipsei vizibilităţii în teren (câmp) sub 20 metri, zăpadă troienită şi viscolită, echipele vor lucra neîntrerupt, pentru restabilirea în cel mai scurt timp a alimentării cu energie electrică a consumatorilor".

Compania mai afirmă că electricienii sunt nevoiţi să transporte echipamentele chiar şi în spate sau cu braţele, în unele zone, pentru a ajunge în locurile afectate.

(J.F.)

--------

Actualizare 13:00 ISU Bucureşti - Ilfov, mesaj de avertizare pentru populaţia Capitalei cu privire la ger, pe 40 de panouri electronice

ISU Bucureşti-Ilfov a lansat astăzi un mesaj de avertizare a populaţiei cu privire la vremea geroasă, pe 40 de panouri electronice amplasate în Capitală.

Mesajele de avertizare vor fi rulate pe panourile amplasate în rondul de la Piaţa Unirii, în Piaţa Universităţii, în rondul de la Obor, pe Splaiul Independenţei (pod Izvor), pe Şoseaua Giurgiului, în Piaţa Domenii, pe Bulevardul Obregia, la intersecţia cu Strada Niţu Vasile şi în Piaţa 1 Mai atât timp cât se menţine valabilitatea atenţionării meteo, transmit reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov, citaţi de News.ro.

Recomandările afişate pe cele 40 de panouri sunt următoarele:

- evitaţi deplasările pe distanţe lungi;

- evitaţi expunerea la frig;

- consumaţi ceaiuri calde;

- folosiţi îmbrăcăminte adecvată, evitând însă supraîncălzirea organismului;

- protejaţi-vă extremităţile prin purtarea de mănuşi, căciuli;

- evitaţi trecerea în mod brusc din încăperile încălzite la temperaturile foarte scăzute din mediu;

- purtaţi încălţăminte cu tălpi groase, antiderapante, pentru a evita căderile.

- orice situaţie de urgenţă trebuie să fie anunţată la 112.

(J.F.)

--------

Actualizare 11:35 Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti: Nicio cursă aunlată duminică

Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu, traficul aerian se desfăşoară normal, în condiţii de iarnă. Nicio cursă nu este anulată şi nu există întârzieri pe Aeroportul Henri Coandă cauzate de condiţiile meteo din ţara noastră. Pot apărea eventuale mici întârzieri la decolare, determinate de degivrarea aeronavelor, anunţă compania printr-un comunicat trimis Redacţiei.

Pe ambele aeroporturi ale Capitalei se intervine constant cu utilaje proprii pentru menţinerea suprafeţei de mişcare în condiţii optime. Pistele, platformele şi cările de rulare a aeronavelor sunt deschise şi operaţionale, fiind asigurate condiţiile pentru desfăşurarea în deplină siguranţă a operaţiunilor aeriene.

Informaţii în timp real despre situaţia zborurilor pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti pot fi găsite pe pagina de web www.bucharestairports.ro

(J.F.)

--------

Actualizare 11:25 CFR Călători: 48 de trenuri au fost anulate duminică dimineaţa

Un număr de 48 de trenuri au fost anulate astăzi pentru a facilita accesul utilajelor de intervenţie şi prevenirea unor situaţii de nesiguranţă pentru călători, potrivit informaţiilor publicate pe pagina de Internet a CFR Călători.

Compania informează, citată de Agerpres: "La acest moment se circulă pe toate magistralele feroviare. Din cele 1.300 de trenuri ale CFR Călători care circulă zilnic în România s-a luat decizia anulării a 48 de trenuri (ora 7:00) pentru evitarea unor situaţii neplăcute pentru pasageri şi pentru facilitarea accesului utilajelor şi a echipelor de intervenţii. Măsurile operative care se iau au ca prioritate siguranţa oamenilor şi asigurarea legăturilor pe magistrale, între marile oraşe".

Potrivit sursei citate, circulaţia feroviară este adaptată condiţiilor meteo nefavorabile cu temperaturi extrem de scăzute pe raza a 4 regionale: Bucureşti, Craiova, Galaţi şi Constanţa

CFR Călători mai precizeză "Unele curse pot înregistra întârzieri la destinaţie, determinate de necesitatea ataşării locomotivelor Diesel pe anumite intervale de staţii din jumătatea de sud a ţării, de reducerea vitezei de circulaţie sau de intervenţia cu pluguri. Se intervine constant cu utilaje şi echipaje feroviare. În cursul acestei zile legătura pe calea ferată între Bucureşti şi Constanţa şi retur este asigurată cu mai multe trenuri".

Compania a adăugat că în zonele unde va fi necesar pasagerii vor primi ceai cald, cafea, sandvişuri, în funcţie de posibilităţile din teren.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de ger valabilă la nivelul întregii ţări în următoarele trei zile şi au prelungit până duminică noapte la ora 22:00 atenţionarea Cod galben de viscol valabilă pentru 22 de judeţe.

(J.F.)

--------

Actualizare 11:20 de localităţi din judeţul Constanţa nu aveau energie electrică duminică, la ora 10:00

Un număr de 26 de localităţi din judeţul Constanţa încă nu erau alimentate la reţeaua de energie electrică duminică dimineaţa la ora 10:00, potrivit unui comunicat al "E-Distribuţie Dobrogea", citat de Agerpres.

Astfel, în judeţul Constanţa este afectată o linie de înaltă tensiune şi au rămas nealimentate 6 linii electrice aeriene de medie tensiune total, 17 linii de medie tensiune parţial şi 122 posturi de transformare, fiind afectate total sau parţial 26 localităţi (Bărăganu, Potîrniche, Moviliţa, Peştera, Izvoru, Veteranu, Albeşti, Tătaru, Comana, Viroagă, Cerchezu, Măgura, Căscioarele, Furnică, Olteni, Dumbrăveni, Castelu, Vârtop, Mereni, Ciobăniţa, Osmancea, Independenţa, Fântână Mare, Cotu Văii, Orzaru, Nisipari).

În municipiul Constanţa se înregistrează deranjamente individuale şi colective datorate condiţiilor meteo pentru remedierea cărora se intervine, precizează distribuitorul de energie.

Din cauza condiţiilor meteo deosebite (cod roşu de ninsori şi viscol puternic) cu intensificări ale vântului cu rafale de peste 85 km/h, ninsoare abundenţă, zăpadă puternic viscolită şi troienită, vizibilitate redusă spre zero, urmat de cod portocaliu şi ulterior de cod galben de vânt şi zăpezi, au fost afectate reţelele electrice din raza de activitate a societăţii "E-Distribuţie Dobrogea".

În comunicat se mai arată: "Pe parcursul nopţii trecute, echipe mixte «E-Distribuţie Dobrogea» şi ale Ministerului Apărării Naţionale ce au asigurat utilaje speciale pentru deblocarea cailor de acces către zonele izolate, au lucrat în teren în condiţii de meteorologice deosebite, cu temperaturi extreme de - 20 grade Celsius pentru a detecta defectele din instalaţiile şi reţelele electrice avariate. Se continuă eforturile pentru realimentarea tuturor consumatorilor şi restabilirea normalităţii în furnizarea cu energie electrică, în teren fiind la acesta ora un număr de 93 de echipe de intervenţii".

Printre cauzele care au dus la producerea incidentelor, pe fondul condiţiilor meteo deosebite, se numără izolatori sparţi şi conductori rupţi, chiciură depusă pe elemente de reţea, galopaj al conductoarelor că urmare a vântului extrem de puternic (conductoarele se apropie din cauza vântului şi se produce arc electric, ceea ce conduce la întreruperea furnizării de electricitate).

(J.F.)

--------

ACTALIZARE 11:15 Cele aproape 130 de persoane blocate pe A2, scoase de pe autostradă după o zi şi jumătate

Cele aproape 130 de persoane care au rămas blocate de vineri pe Autostrada Soarelui din cauza viscolului şi care au petrecut noaptea de vineri spre sâmbătă în spaţiile de servicii de pe marginea autostrăzii au fost deblocate, fiind scoase de pe şoseaua de mare viteză sâmbătă seară şi duse până în puncte de unde şi-au putut continua deplasarea în siguranţă.

Şoferii şi pasagerii aflaţi în maşinile blocate încă de vineri pe A2 din cauza viscolului au părăsit, sâmbătă seară, drumul de mare viteză, după o intervenţie de câteva ore a autorităţilor pentru deblocarea autostrăzii, relatează News.ro.

Reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi au declarat, astăzi că sâmbătă seară operaţiunea de evacuare a autovehiculelor şi a persoanelor blocate pe autostradă s-a încheiat.

Oamenii au fost preluaţi din zonele de servicii şi duşi la autovehicule, apoi acestea au fost încolonate şi scoase de pe autostradă în condiţiile în care drumul a fost deschis de utilaje de deszăpezire.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, anunţa ieri seară că personalul ISU urma să ajungă la cele aproape 130 de persoane care se aflau încă blocate de viscol pe A2.

Răzvan Cuc a spus, în cadrul unei videoconferinţe cu prefecţii: "Referitor la problema de la kilometrul 139, am fost informat de către colegii de la CNAIR că în cel mai scurt timp, în aproximativ o oră, vor ajunge cu utilajele şi însoţiţi de personalul de la ISU, pentru a prelua şi transporta în siguranţă oamenii care au fost prinşi de viscol".

Ministrul de Interne, Carmen Dan, spunea, sâmbătă, că 128 de persoane erau blocate pe A2 de vineri.

Carmen Dan a declarat: "Avem încă 128 de persoane blocate în zone de siguranţă, spun eu, pentru că sunt în staţii PECO. Deja îi scoatem pe cei care au fost staţionaţi la benzinăria de pe kilometrul 88, cu freza în faţă. Vom debloca situaţia în orele următoare, dar e nepermis că am ajuns la atâtea ore să constatăm că încă nu dăm drumul circulaţiei în condiţii de iarnă".

Persoanele rămase cu maşinile înzăpezite pe A2 şi-au petrecut noaptea de vineri spre sâmbătă în spaţiile de servicii de pe marginea autostrăzii.

Autostrada A2 este închisă de vineri dimineaţă, circulaţia fiind reluată sâmbătă seară doar pe tronsonul Bucureşti - Lehliu-Gară.

(J.F.)

--------

Actualizare 10:40 Autostrăzile A2, A4 şi 17 drumuri naţionale din 5 judeţe, închise

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) anunţă că astăzi sunt închise 17 drumuri naţionale din cinci judeţe, autostrada A2 pe tronsonul Lehliu-Gară-Constanţa şi A4 Ovidiu-Agigea, informează Digi24.

Drumurile naţionale închise în momentul de faţă sunt, potrivit centrului Infotrafic:

- În judeţul Constanţa: DN 3 Ostrov - Basarabi - Constanţa; pe tronsonul Basarabi - Constanţa circulaţia a fost reluată pentru scurt timp, pentru urgenţe, controlat, dar s-a format pod de gheaţă; DN22C (circulaţia a fost reluată pentru scurt timp, pentru urgenţe, controlat, dar s-a format pod de gheaţă); DN 22; DN 3C; DN 38; DN 22A şi drumurile naţionale secundare către staţiuni (39D, 39C; 39B; 39A).

- În judeţul Galaţi: DN 24D Tuluceşti - limită Vaslui;

- În judeţul Iaşi: DN 28A Târgu Frumos - Paşcani - Moţca

- În judeţul Tulcea: DN 22(E87) Măcin - Tulcea către Constanţa; DN 22E Garvăn - I.C.Brătianu; DN 22D Măcin - Horia - Ciucurova - Două Cantoane; DN 22A Cataloi - Topolog - limită judeţul Constanţa; DN 22F Nalbant - Horia;

-În judeţul Vaslui: DN 24A Murgeni - Fălciu; pe DN 26 Murgeni - limită Galaţi, traficul s-a reluat în condiţii dificile, de iarnă;

Centrul Infotrafic mai precizează că, în judeţul Galaţi, pe DN 26 şi DN 26A au fost impuse restricţii pentru vehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone.

(J.F.)

---------

Noi coduri galbene de vânt au fost emise, astăzi dimineaţă, pentru judeţe din sudul şi centrul ţării, unde rafalele de vânt ating sau depăşesc 60 de kilometri pe oră. Este încă în vigoare, până la ora 22.00, şi atenţionarea cod galben de viscol emisă pentru alte 22 de judeţe din estul şi centrul ţării, precum şi cea pentru vreme geroasă, valabilă în toate judeţele ţării.

Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit, duminică dimineaţă, codul galben pentru judeţul Mehedinţi până la ora 15.00, emiţând totodată atenţionări şi pentru Olt şi Dolj, valabile până la aceeaşi oră, informează News.ro.

În Mehedinţi, rafalele de vânt depăşesc 60-65 de kilmetri pe oră, în timp ce în judeţele Dolj şi Olt, intensificările vântului ating 50-55 de kilometri pe oră, spulberând zăpada.

A fost emisă o atenţionare cod galben şi pentru judeţul Alba, unde meteorologii spun că intensificările vântului pot atinge şi depăşi la rafală 50-60 de kilometri, viscolind sau spulberând zăpada. Vizibilitatea în zonă scade local sub 200 metri şi izolat sub 50 metri.

De asemenea, atenţionare cod galben de viscol care a fost prelungită sâmbătă pentru 22 de judeţe din estul şi centrul este în vigoare până duminică la ora 22.00.

Avertizarea vizează judeţele Suceava, Botoşani, Harghita, Neamţ, Iaşi, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Braşov, Covasna, Bacău Vaslui, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Călăraşi, Brăila, Galaţi, Ialomiţa, Constanţa şi Tulcea.

În aceste zone vor fi perioade în care vântul va avea intensificări, cu viteze de 50-60 km/h şi, pe arii restrânse, 70-75 km/h, spulberând şi troienind zăpada, potrivit reprezentanţilor ANM.

În Moldova, Dobrogea, estul Munteniei şi local în Carpaţii Meridionali şi Orientali, temporar va mai ninge şi se va depune strat nou de zăpadă.

Ninsori, în general slabe cantitativ, se vor semnala la nivel local şi în regiunile centrale şi în restul regiunilor sudice, iar în extremitatea de sud-vest a teritoriului vor mai fi unele intensificări ale vântului, precizează meteorologii.

Meteorologii au emis, sâmbătă dimineaţă, şi un cod galben de vreme geroasă în toată ţara până pe 9 ianuarie inclusiv, temperaturile urmând să coboare frecvent la -25 de grade.

ANM avertizează: "Vremea va fi geroasă în cea mai mare parte a ţării, atât ziua, cât şi noaptea. Astfel, maximele diurne se vor situa frecvent între -16 şi -10 grade, iar minimele nocturne vor fi cuprinse între -25 şi -15 grade".

Administraţia mai precizează că vremea geroasă va persista în majoritatea regiunilor şi pe parcursul săptămânii viitoare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb