Noi măsuri antievaziune au intrat în vigoare. Lista practicilor fiscale care sunt considerate infracţiuni a fost extinsă

Într-un context economic global marcat de intensificarea eforturilor de combatere a evaziunii fiscale, Legea nr. 126/2024, recent publicată în Monitorul Oficial, introduce noi măsuri menite să întărească şi capacitatea autorităţilor fiscale române de a reacţiona la astfel de practici ale companiilor. Aplicabilă deja din 16 iunie, noua lege aduce modificări substanţiale la regimul pedepselor pentru evaziune fiscală, fiind incriminate penal noi tipuri de fapte, în timp ce pentru unele infracţiuni deja existente au fost înăsprite pedepsele.

Noua lege incriminează penal noi tipuri de fapte care au fost circumscrise evaziunii fiscale. Astfel, simpla nereţinere a impozitelor şi contribuţiilor care au regim de reţinere la sursă poate fi considerată infracţiune, ceea ce reprezintă o schimbare de abordare destul de mare ţinând cont că până acum erau incriminate doar reţinerile ori încasările de sume şi nevirarea lor la stat. Practic, prin noua faptă introdusă, companiile pot ajunge în situaţia de a suporta pedepse penale şi pentru situaţii în care, din neştiinţă sau neatenţie, nu au reţinut la sursă taxe cărora erau obligate să le aplice acest regim fiscal. În contextul în care aceste fapte se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă penală, gestionarea fiscală riguroasă a taxelor şi impozitelor reţinute la sursă devine un imperativ pentru companii.

De asemenea, legea extinde sfera evaziunii fiscale, incluzând aici şi faptele legate de documentele electronice, sistemul naţional RO e-Factura şi casele de marcat. Spre exemplu, folosirea cu rea-credinţă a e-Factura în vederea creării aparenţei de legalitate a unor operaţiuni fictive sau a disimulării circuitului tranzacţional real al bunurilor/serviciilor poate fi considerată infracţiune, la fel cum este şi cazul utilizării caselor de marcat neconectate la sistemele ANAF ori intervenţia asupra aparatelor pentru netransmiterea unor date fiscale sau transmiterea unor date fiscale nereale. Astfel de fapte se vor putea sancţiona cu pedepse între trei şi zece ani de închisoare. În plus, dacă asemenea fapte generează un prejudiciu mai mare de un milion de euro, pedepsele se majorează cu 5 ani.

Tot la categoria noilor fapte considerate evaziune fiscală intră, începând din 16 mai, şi operaţiunile de creditare a unei companii de către persoane fizice, dacă au drept scop "efectuarea unor plăţi cu sume de bani care provin din omisiunea evidenţierii în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate şi/sau a veniturilor realizate a unuia saumai multor contribuabili". Pedeapsa cu închisoarea prevăzută pentru asemenea infracţiuni este tot în intervalul de trei şi zece ani.

Tot din 16 mai, Legea evaziunii pedepseşte în mod specific şi marile scheme frauduloase de TVA. Astfel, fapte precum folosirea de documente false, nedivulgarea intenţionată a informaţiilor privind TVA sau prezentarea unor declaraţii false pentru mascarea neplăţii TVA pot fi pedepsite din acest moment încolo cu închisoare de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, dacă sunt comise în cadrul unor scheme de fraudare care diminuează cu cel puţin un milion de euro bugetul de stat. Tentativa de comitere a acestor infracţiuni se pedepseşte de asemenea.

Legea nr. 126/2024 introduce şi un mecanism care permite o exonerare de pedeapsă pentru evaziunea fiscală unde prejudiciul nu depăşeşte acest plafon de un milion de euro. Mai precis, în cazul infracţiunilor constatate la un control fiscal, contribuabilii vor putea scăpa de pedepse dacă în cel mult 30 de zile de la încheierea verificării vor achita integral prejudiciul majorat cu 15% din valoarea acestuia, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile. În acest caz, organele competente nu vor sesiza organele de urmărire penală.

Nu în ultimul rând, actul normativ clarifică şi că, în cazul tuturor infracţiunilor din Legea evaziunii fiscale, termenul de prescripţie pentru răspunderea penală începe să curgă de la data sesizării organului fiscal sau penal, dar nu mai târziu de 10 ani de la data comiterii faptelor.