Noiembrie, licitaţii de bal

Noiembrie ar trebui proclamată luna licitaţiilor de artă. De obicei, în această lună, la New York se ţin cele mai tari licitaţii ale caselor londoneze Christie"s şi Sotheby"s, ambele cu vreo 250 de ani, adică un sfert de mileniu, vechime în domeniu şi în existenţă. Desigur, tăria întîlnirilor vine de la impresionismul de vîrf căruia îi sînt dedicate licitaţiile americane, de noiembrie, ale celor două case londoneze. Cele două case de licitaţii de artă se urmăresc la pas în tot ce fac, peste tot în lume. Dacă una dintre ele des-calecă în vreun oraş, cealaltă nu întîrzie prea mult şi face la fel. Se urmăresc strîns şi în momentul dar şi în subiectul licitaţiilor, adică organizează vînzări cu acelaşi subiect, în aceeaşi perioadă a anului sau a lunii.

Christie"s este una dintre cele mai renumite firme de licitaţii de artă din lume, şi a doua ca vechime după Sotheby"s. James Christie a ţinut prima sa licitaţie la 5 decembrie 1766, şi a dat cu succes câteva nimicuri. Peste un deceniu vindea o colecţie întreagă Ecaterinei cea Mare a Rusiei. Acum are birouri în 32 de ţări care contează pe piaţa de artă, exclusiv România. Are vînzări multe, diverse şi de milioane, contabiliceşte vorbind, indiferent de monedă. La licitaţia sa de zi de impresionism şi artă modernă din 4 noiembrie, de la New York, s-a dat "La Carpathienne" de Victor Brauner, o pictură cu tentă cubistă evidentă, cu exact 206.500 de dolari. Estimarea de catalog a acestei picturi este de 60-80 de mii de dolari, altfel spus preţul a crescut de cel puţin 2,5 ori. Cu o estimare identică a intrat în licitaţie "Rosette et Nana", pictură de Jules Pascin din Vidin, scuzată fie rima, el doar născîndu-se în oglinda Calafatului, în rest trăind în România, în lumea largă şi la Paris. Pictura nu a reuşit, însă, vreo creştere semnificativă, ci a plecat cu 74.500 de dolari. Un alt român de origine evreiască afirmat în lumea comerţului scump cu artă este ambasadorul Reuven Rubin, despre care am mai scris, mereu cu încîntare. Peisajul său, "In Galilee", a fost apreciat la 50-70 de mii de dolari şi s-a vîndut cu doar 62.500, deşi vînzările anterioare de opere de artă din New York promiteau o cotă serioasă pentru acest artist, deschizător de drumuri în mai multe domenii. Pictura este semnată aşa cum obişnuia să o facă Reuven Rubin, programatic şi manifest, prima parte în ivrit şi Rubin cu litere latine.

Cea mai veche casă de licitaţii de artă din lume este Sotheby"s, deschizătoare de drumuri şi creatoare de domeniu. Începutul făcut de Samuel Baker a fost cu vînzarea de cărţi şi manuscrise, nu pe ziar la metrou ci biblioteci întregi, inclusiv cea a lui Napoleon. S-a specializat în doborîri de recorduri şi unde este Christie"s, trebuie să fie şi un Sotheby"s. Sau invers, nici nu mai contează.

Din păcate, la vînzarea la care un Modigliani s-a dus pînă la 69 de milioane de dolari nu a participat nici un român. Şi nu mă refer la Gorzo, oricum ar fie el, pornografic sau feciorelnic, sau vreun Tara sau alte ciudăţenii promovate cu forţa, ci la parizienii noştri atît de apreciaţi.

Casa de licitaţii Goldart a apărut mai tîrziu, din dizidenţa echipei care făcuse din nimic Monavissa. În ambele situaţii, echipa Ghilduş a creat sistem, istorie şi concurenţa care întîrzia să apară pe piaţa românească de artă ce părea a fi piaţa unei singure case. Am salutat apariţia, într-un decembrie, la Hilton, a unei noi case, mai ales că era evident că se urmăreşte ca afacere în sine să capete şi o aură culturală, să fie şi altceva decît "dă banu", ia-ţi marfa". După "divorţul" urît de nume, Goldart-ul nou-născut a continuat şi mai vîrtos pe această linie de suflet şi apropiere, şi chiar în aceeaşi sală, după multe probleme. De atunci, inventează tot felul de evenimente şi ocazii care să permită apropierea de artă, mai ales de colecţionarea şi achiziţionarea operei de artă. Cu mijloace financiare sub măsura imaginaţiei, a capacităţii de acţiune şi organizare şi a anvergurii intelectuale pe care ar putea să le dovedească, casa Goldart este ceea ce ar trebui să fie o firmă de licitaţii de artă, adică şi o instituţie de cultură ba chiar şi de educaţie.

Duminica trecută, la licitaţia Gold-art, afişul a fost ţinut de un Pallady fluid, mai mic, adjudecat cu 39 de mii de lei. Vin la rînd două peisaje, urbane, două oraşe de un farmec aparte, Veneţia de Sava Henţia, o rimă absolut necăutată, şi Peisaj din Sibiu, de un anonim fără pedigriu. Prima pictură a plecat cu 8,25 mii lei, iar a doua cu 7,5 mii. Dincolo de locul de vîrf în clasamentul şedinţei ocupat de pictorul ce ţine mai mult de secolul al XlX-lea, cota lui Sava henţia rămîne una meschină, care nu lasă loc să se discute de aprecierea sa.

Alis este cea mai veche casă de licitaţii de la noi, istoria ei se confundă aproape cu tranziţia. Legenda fondării sale este una tipică pentru acele vremuri, un grup de prieteni îşi unesc banii de buzunar şi fac o afacere de răsunet. Toate acestea, vechimea şi vremurile, aduc în contul firmei o istorie interesantă, de tranziţie. Cu certitudine, însă, lipsa de comunicare este o trăsătură a activităţii sale. Personal, nu îmi aduc aminte de vreo conferinţă de presă organizată de casa Alis dar nu pot uita o scenă din vremuri de demult şi de început, cînd licitaţiile se ţineau la Cercul Militar şi se plătea pentru a vizita expoziţia cu lucrările propuse spre licitare. Emblematic este strigătul de tranziţie al unui important al casei care spunea, într-un moment neutru, mai apăsat ca la o sută de conferinţe de presă, că nu au nevoie de presă. În toţi anii, mulţi, de existenţă, Alis nu a organizat nimic altceva decît şedinţe de vînzare publică, prin tehnica licitaţiei cu strigare, a unor obiecte de artă şi de colecţie. De asemenea, mult timp, Alis a fost singura casă de licitaţii de artă de la noi şi şi-a ţinut vînzările cu un ritm după care îţi puteai potrivi ceasul sau anotimpurile. Iniţial, şedinţele Alis s-au ţinut duminica dimineaţa, un timp scurt au ajuns sîmbăta iar de la începutul acestei toamne, ele se des-făşoară marţi, într-o nouă locaţie.

La şedinţa de la începutul acestei luni, preţul cel mare a fost realizat de "Femeie trăgîndu-şi ciorapul" de Camil Ressu. S-a dat cu 95 de mii, aproape un miliard vechi. Un Balcic de Vânătoru a reuşit şi el o sumă mare, 26 de mii, iar o "Olandeză" de Corneliu Baba a ajuns la 18 mii.

Ar mai fi de povestit despre Artmark, casa de vreo doi anişori, care ne-a înnebunit deja cu ideile şi năzdrăvăniile ei, de licitaţii de bal, dar despre ea am vorbit prompt şi o vom face la fel. Noiembrie nu a trecut de tot, suntem la jumătate şi mai sînt de povestit multe isprăvi, mai ales cu casele româneşti de licitaţii de artă.