Noroi şi statui

Mircea Lucescu s-a (semi)retras din fotbal, nici el nu este sigur - a anunţat finalul, a revenit - cert este că a demisionat de la Dinamo Kiev, la 78 de ani. Nu avem cântarul care să ne indice dacă a fost cel mai mare antrenor român de fotbal, dar putem afirma, cu ochiul pe statistici, că este tehnicianul autohton cu cea mai longevivă şi de succes carieră internaţională.

Anunţul plecării/retragerii a stârnit emoţie. Vorbe frumoase, elogii şi nelipsitul noroi aplicat cu manta.

Aici este o problemă!

Ce te mână în luptă atunci când Lucescu iese, fie şi temporar, din fotbal să pui mâna pe telefon şi să suni un fost antrenor, cu rezultate mediocre, ca să spună ceva despre un om pe care (este de notorietate) îl urăşte din tot sufletul?

De ce simţi nevoia să popularizezi opinia unui jurnalist ucrainean, irelevant în România, care i-a tot cerut demisia lui "Il Luce" prentru că avea nişte supărări pe axa Kiev - Doneţk?

În numele diversităţi de opinii aruncăm cu noroi în ventilator, pentru că, mânjiţi, toţi părem egali.

Se închid ziare, dispar site-uri şi arătăm cu degetul spre cititori, nu plătesc, nu merg la chioşcul de ziare, nu dau click. Foarte bine, să vadă şi ei cum este, că prea s-au dedulcit la înjurat în comentarii, dar nu ne întrebăm că poate o parte dintre ei ne părăsesc pe bună dreptate.

Când ventilezi noroiul este foarte greu să rămâi cu hainele imaculate.

Din când în când, putem să fim mai întâi oameni şi după aceea profesioniştii care cer părerea şi celor care nu au nimic de spus.