Norvegia va continua să acorde suport financiar ţării noastre

F.A.
Macroeconomie / 15 martie 2010

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Excelenţa Sa domnul Mihail Vlasov a primit, astăzi, vizita Excelenţei Sale -ystein Hovdkinn, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Regatului Norvegiei.

În cadrul întâlnirii dl. Mihail Vlasov, preşedintele CCIR a declarat că misiunea sa este de a întări legăturile cu ambasadele acreditate la Bucureşti, deoarece implicarea acestora în dezvoltarea relaţiilor economice dintre ţările respective şi România este la fel de importantă ca şi componenta strategică şi politică.

În ceea ce priveşte volumul schimburilor comerciale dintre cele două ţări, "balanţa este favorabilă României, exporturile către Norgevia fiind de trei ori mai mari decât importurile", a menţionat Excelenţa Sa dl. -ystein Hovdkinn, adăugând că ţara sa a oferit sprijin financiar ţării noastre pentru proiecte pe diverse domenii între anii 2009-2011 şi va continua să acorde suport financiar pentru proiecte viitoare şi în perioada 2011-2014, cel mai probabil în domeniile mediu, cultură şi patrimoniu cultural şi sănătate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb