Nou record de colectare a deşeurilor de baterii în Patrula de Reciclare

F.D.
Miscellanea / 23 noiembrie 2023

Nou record de colectare a deşeurilor de baterii în Patrula de Reciclare

Echipa Colegiului "Nicolae Titulescu" din Braşov a stabilit un nou record la colectarea bateriilor uzate, în cadrul Patrulei de Reciclare, şi a câştigat Premiul I la etapa finală a competiţiei naţionale "Nicio baterie la gunoi" - ediţia 2023. În total, Asociaţia Volens a premiat 8 şcoli din 7 judeţe pentru cantităţile de deşeuri de baterii şi acumulatori (DBA) pe care au reuşit să le colecteze selectiv, mobilizându-şi comunităţile (lista mai jos). Astfel, se încheie etapa finală a celei de-a IV-a ediţii a concursului naţional de educaţie de mediu "Nicio baterie la gunoi", derulat de Asociaţia Volens cu sprijinul SisCoBat.

În cele 8 luni în care s-a desfăşurat competiţia anului 2023, echipa din Braşov, coordonată de prof. George Donici, a trimis la reciclare 435 de kilograme DBA. Ei au depăşit fostul record stabilit în cadrul programului Patrula de Reciclare în anul 2015. Pe locul II, tot cu o cantitate impresionantă - 405 kg (la doar câteva kilograme sub fostul record!), s-a plasat echipa Şcolii Gimnaziale "Mihai Eminescu" din Râmnicu Vâlcea, coordonată de prof. Aurelia Tertereanu, aflată la prima participare la concurs.

"Pentru cei peste 1.000 de elevi ai şcolii noastre, dintre care majoritatea s-au implicat în concurs, această victorie este dovada că se poate. Am reuşit datorită sprijinului acordat de conducerea şcolii şi de cadrele didactice, datorită entuziasmului copiilor şi, nu în ultimul rând, experienţei în Patrula de Reciclare. Participăm de mulţi ani la program şi practicăm în mod permanent bunele obiceiuri faţă de mediul înconjurător. Elevii şi familiile lor colectează baterii acasă, părinţii le aduc şi pe cele adunate de la serviciu. Împreună, putem da o nouă viaţă deşeurilor reciclabile, promovând un viitor verde" spune prof. George Donici.

Ediţia din acest an a competiţiei dedicată bateriilor a avut şi o secţiune de creativitate, la care premiile au fost acordate în luna iunie 2023. Pe 21 noiembrie au fost premiate şcolile care au colectat cele mai mari cantităţi de DBA la nivel naţional.

La ambele categorii de premii s-au calificat 39 de unităţi de învăţământ din 26 localităţi şi 18 judeţe. Unele dintre aceste şcoli au fost prezente şi la ediţiile precedente.

În cele 4 ediţii ale proiectului, preşcolarii, elevii şi liceenii, alături de profesorii lor, au trimis la reciclare peste 9.000 de kilograme de baterii şi acumulatori consumaţi.

"Am sperat să depăşim recordul din 2015 nu de dragul cifrelor, ci pentru mesajul puternic pe care îl transmite. Baterii consumate există în orice casă. Aceste deşeuri sunt generate din ce în ce mai mult, de la an la an şi, cu toate acestea, încă nu sunt reciclate pe cât ar trebui. Este important ca demersul de educaţie să continue. În spatele acestor kilograme se află sute de ore de voluntariat, prin care copiii şi tinerii dobândesc cunoştinţe în domeniul protejării mediului, lucrează împreună, îşi dezvoltă competenţe importante pentru viitor şi îşi fac auzită vocea", explică Alexandra Arnăutu, directorul programului naţional de educaţie climatică Patrula de Reciclare.

"Nicio baterie la gunoi - ediţia 2023" a fost susţinut în continuare de SisCoBat, OTR (organizaţie de transfer de responsabilitate) în domeniul colectării DBA.

"Am susţinut şi această ediţie a concursului deoarece continuitatea este cheia schimbării obiceiurilor. Decizia colectării deşeurilor electrice este la consumator. În cazul bateriilor, spre deosebire de alte deşeuri, aruncarea lor la pubelă, alături de deşeurile menajere, pare la îndemâna oricui, deşi este strict interzis. Miza esenţială este, aşadar, motivaţia personală profundă, bazată pe un sistem de valori. Numai prin eforturi constante de informare şi conştientizare creăm această motivaţie, care transformă o decizie punctuală într-o practică a vieţii de zi cu zi. Recordurile obţinute de echipele premiate demonstrează că acolo unde şcoala este un "pol" de responsabilitate ecologică, bateriile nu mai ajung la gunoi, ci la reciclare. O dată convinşi de importanţa colectării, copiii şi tinerii devin promotori neobosiţi ai acestui gest" declară Mihaela Şerban, administrator SisCoBat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb