Producătorul de energie Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), operator al centralei nucleare de la Cernavodă, şi-a planificat investiţii de 1,8 miliarde lei până în 2020, din surse proprii, din care bugetul pentru investiţii în acest an se ridică la 515,25 milioane lei, potrivit unor documente aprobate de acţionari şi date recent publicităţii.
Potrivit reprezentanţilor companiei, investiţiile propuse pentru anul viitor se ridică la 642,3 milioane lei, în timp ce bugetul investiţional propus pentru 2020 se ridică la 661,55 milioane lei.
Sumele vor fi direcţionate atât către cele două reactoare de la Cernavodă, cât şi către sediul central al companiei.
Conform estimărilor prezentate pentru intervalul de trei ani, se precizează că aproximativ 170 milioane lei vor fi alocate pentru studii ce vizează extinderea duratei de viaţă a Unităţii 1 prin retubarea reactorului şi retehnologizarea sistemelor principale. Studiile trebuie finalizate până în annul 2021.
Potrivit sursei citate, peste 52 milioane lei vor fi direcţionate pentru continuarea construcţiei depozitului intermediar de combustibil ars, care va fi finalizat în mai multe etape până în anul 2047.
Totodată, compania va investi peste 100 de milioane de lei pentru modernizarea şi extinderea sistemului de protecţie fizică, în timp.
În documente se mai meţionează că alte 92 milioane lei vor fi investite în îmbunătăţirea răspunsului centralei nucleare din Cernavoadă, respectiv a funcţiilor de securitate nucleară în cazul evenimentelor din afara bazelor de proiectare ca urmare a accidentului nuclear survenit la centrala nucleară Fukushima 1 din Japonia în 2011.