Nuclearelectrica, profit net în creştere cu 29,6% după primele nouă luni din 2019

I.A.M.
Piaţa de Capital / 14 noiembrie 2019

Nuclearelectrica, profit net în creştere cu 29,6% după primele nouă luni din 2019

Nuclearelectrica a afişat un profit în creştere cu 29,6% după primele nouă luni ale acestui an, rezultatul net ajungând la 415,946 milioane lei, potrivit unui comunicat al companiei.

"În perioada de 9 luni încheiată la 30 septembrie 2019, SNN a obţinut un profit net de 415.946 mii lei în creştere cu 29,6% faţă de perioada similară a anului trecut. Rezultatul din exploatare (EBIT) a înregistrat o creştere de 36,3%, iar EBITDA o creştere de 17,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, în principal ca urmare a creşterii veniturilor din exploatare cu 15%, influenţate de creşterea cu 16,6% a veniturilor din vânzarea energiei electrice", precizează SNN.

Veniturile din exploatare au crescut cu 15%, determinate de creşterea cu 17% a preţului mediu ponderat al energiei electrice vândută în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2019, faţă de preţul mediu ponderat din aceeaşi perioadă a anului 2018, în condiţiile vânzării unei cantităţi totale de energie electrică similare cu cantitatea totală vândută în aceeaşi perioadă a anului trecut (scădere cu doar 1%).

Cantitatea de energie electrică vândută pe piaţa concurenţială a contractelor bilaterale s-a redus cu 2%, beneficiind de o creştere a preţului mediu de vânzare pe această piaţă cu 16%, în timp ce cantitatea de energie electrică vândută pe piaţa spot (PZU) a scăzut cu 33%, în condiţiile înregistrării unui preţ mediu de vânzare pe această piaţă mai mare cu 32% (preţ fără Tg).

Cantităţile de energie electrică vândută pe piaţa concurenţială a contractelor bilaterale au reprezentat 80,8% din volumul total al energiei electrice vândute. Preţul mediu de vânzare pe contractele bilaterale în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2019 a fost de 230,14 lei/MWh (cu Tg inclus), înregistrând o creştere de 16,1% faţă de preţul mediu înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2018, informează aceaşi sursă.

Pe piaţa spot (PZU), în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2019, s-a vândut o cantitate de energie electrică reprezentând 11,8% din volumul total de vânzări, faţă de o cotă procentuală de 17,4% înregistrată în aceeaşi perioadă a anului 2018. Preţul mediu de vânzare a energiei pe piaţa spot a fost de 228,62 lei/MWh (cu Tg inclus), faţă de 173,97 lei/MWh (cu Tg inclus) în aceeaşi perioadă a anului 2018.

În primele nouă luni din 2019, societatea a vândut aproximativ 7,4% din energie pe piaţa reglementată, în condiţiile în care, în intervalul ianuarie - septembrie 2018 nu a comercializat energie pe această piaţă.

"Pentru anul 2019, pentru respectarea prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 114/28.12.2018, ANRE a emis Decizia nr. 326/2019, prin care stabileşte o cantitate de energie electrică de vândut de către SNN pe contracte reglementate de 1.377 GWh (din care 558,54 GWh pentru perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2019), urmând ca pentru anii următori obligaţiile de vânzare pe bază de contracte reglementate atribuite SNN să se stabilească la un nivel maxim de 65% din cantitatea de energie electrică livrată. De asemenea, ANRE a stabilit prin respectiva decizie preţul reglementat care trebuie practicat în 2019, respectiv 188,33 RON/MWh", se arată în comunicatul citat.

Producţia brută de energie electrică a celor două unităţi operaţionale ale CNE Cernavodă a fost de 8.214.746 MWh iar din această producţie brută, consumul propriu tehnologic al Unităţilor în timpul funcţionării, precum şi în timpul opririlor asigurat din producţie proprie a fost de 691.000 MWh.

"Diferenţa dintre energia electrică vândută de Societate şi energia electrică produsă şi livrată de CNE Cernavodă (301 mii MWh) este reprezentată de energia electrică achiziţionată pentru acoperirea integrală a obligaţiilor contractuale, cantitate de energie electrică achiziţionată în proporţie de 52% de pe piaţa spot, 36% de pe Pieţele Centralizate, iar restul de pe PE", precizează Nuclearelectrica.

Veniturile realizate pe piaţa de energie electrică aferente livrărilor de energie din perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2019 sunt de 1,775 miliarde lei, mai mari cu 0,76% faţă de veniturile bugetate şi în urcare cu 16,5% faţă de realizările din aceeaşi perioadă a anului anterior.

Valoarea totală a programului de investiţii al SNN pentru anul 2019 este de 256,548 milioane lei (fără componenta alocată plăţii serviciului datoriei aferent împrumuturilor pe termen lung).

"Gradul de realizare a investiţiilor a crescut de la 47% în 2018 la 70% în 2019, ceea ce înseamnă respectarea calendarului, etapelor de realizare şi a bugetului aferent investiţiilor curente, în securitate nucleară, şi majore, retehnologizarea Unităţii 1 şi instalaţia de detritiere. Din punct de vedere al nivelului de securitate nucleară, SNN este cotată cu nivelul de excelenţă la nivel internaţional, fapt demonstrat de coeficientul de utilizare a puterii instalate a celor două unităţi şi de programele de mentenanţă şi investiţii. Preţul acţiunii SNN a înregistrat un trend ascendent, fiind compania cu cel mai mare randament din BET de o bună perioadă de timp", a declarat Cosmin Ghiţă, directorul general al companiei, citat în comunicat.

Societatea Naţională Nuclearelectrica SA (SNN) este singurul producător de energie nucleară din România şi de combustibil aferent tehnologiei utilizate, CANDU 6, compania fiind înfiinţată în 1998.

În octombrie 2013, SNN a listat pe Bursa de Valori Bucureşti un pachet de 25.368.236 acţiuni nominative, cu o valoare nominală de 10 ron/acţiune, reprezentând 10% din capitalul social al SNN.

Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă operează Unităţile 1 şi 2 care au o capacitate de 700 MWe fiecare şi utilizează uraniu natural drept combustibil şi apă grea ca moderator şi agent de răcire, de asemenea, produse în România.

Cu cele două unităţi în operare, SNN acoperă aproximativ 20% din totalul producţiei cu unităţi dispecerizabile din Romania.

Nuclearelectrica se află sub autoritatea Ministerului Energiei, statul deţinând 82,4959% din acţiuni, Fondul Proprietatea - 9,0903% şi alţi acţionari - 8,4138%, după listarea la bursă a companiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb