Numărul firmelor care au intrat în insolvenţă în primele două luni s-a redus cu circa 10%, la 2.600

Ziarul BURSA #Companii / 30 martie 2012

Numărul firmelor care au intrat în insolvenţă în primele două luni s-a redus cu circa 10%, la 2.600

Numărul firmelor care au intrat în insolvenţă în primele două luni s-a redus cu circa 10% la 2.608, de la 2.890 în perioada similară a anului trecut, firmele din comerţ şi din construcţii fiind cele mai afectate şi în acest an, potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), citat de Mediafax. În ianuarie, 1.474 de firme au intrat în insolvenţă (faţă de 2.031 în ianuarie 2011), iar în februarie alte 1.134 (comparativ cu 1.276 în a doua lună a anului anterior. În Bucureşti şi în judeţele Arad şi Argeş au fost înregis-trate cele mai multe insolvenţe în primele două luni din acest an, cu 283, 204 şi respectiv 207 firme. Cele mai multe societăţi care s-au confruntat cu dificultăţi financiare sunt în continuare cele din domeniul comerţului, 725 intrând în insolvenţă, dar şi cele din indus-tria prelucrătoare - 349 şi construcţii - 291.

În acelaşi interval de timp, au fost suspendate 3.120 de firme, cu 34% mai puţine decât în perioada ianuarie-februarie 2010.

Anul trecut, numărul insolvenţelor a ajuns la 19.651, cu aproape 10% mai puţine decât în 2010.

La sfârşitul lunii februarie erau activi peste 946.000 de agenţi economici, faţă de 890.000 în februarie 2011, având în vedere că în acest an au fost înmatriculate 29.252 de firme, cu aproape 10.800 mai multe decât în anul trecut.

Cele mai multe firme înmatriculate în acest an sunt în domeniul agriculturii, respectiv circa 12.800, în creştere cu 90% faţă de 2011. În acelaşi timp, o creştere importantă a înmatriculărilor, de 60% (689 de firme, faţă de 281 în 2011), s-a înregis-trat în sectorul activităţilor de spectacole, culturale şi recreative. Şi în sectorul producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat au fost înmatriculate cu aproape 50% mai multe firme în ianuarie-februarie 2012 (158) faţă de acelaşi interval din 2011 (81).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb