O ALEGERE SIMPLĂ PENTRU CLASA POLITICĂ DE AICI ŞI DE AIUREA Pielea în joc sau pielea pe băţ?

Clasa politică, nu doar de la noi, a ajuns destul de aproape de momentul în care trebuie să-şi pună pielea în joc, altfel nemulţumirile accentuate vor ajunge explozive, iar pielea le va fi pusă pe băţ.

După dezvăluirile din scandalul Panama Papers, islandezii au ieşit în stradă pentru a cere demisia guvernului, al cărui conducător a avut grijă să-şi protejeze averea prin intermediul firmelor off-shore, în timp ce ţara se prăbuşea.

"Este inacceptabil ca oamenii care conduc ţara şi aprobă legi să nu respecte regulile societăţii pe care ei le creează şi cer publicului să le respecte", a declarat unul dintre participanţi pentru Bloomberg. Premierul din Islanda a demisionat. Oare vom asista la astfel de "demisii de onoare" şi în cazul celorlalte "democraţii" din Vest, cum este Marea Britanie? Veţi spune, probabil, că nu David Cameron a fost incriminat, ci tatăl său, dar în condiţiile actuale, mai ales pe fondul creşterii poverii fiscale din noul buget şi a falimentului industriei siderurgice, acestea nu sunt decât detalii.

Răspunderea trebuie asumată, mai ales pe fondul fenomenului numit "încălcarea contractului social de către elitele politice", după cum scrie Pippa Malmgren, autoarea cărţii "Semnale: ruperea contractului social şi avansul geopoliticii" şi fost consilier economic la Casa Albă.

Într-un articol recent de la Bloomberg, referitor la situaţia dificilă din Finlanda, apare o întrebare: "Cum să reduci salariile muncitorilor fără a inflama sentimentele anti-UE, fără să provoci revolte sociale sau fără să suferi pedeapsa maximă - plecarea de la putere?" .

Dacă aceasta este pedeapsa maximă, atunci cum să aşteptăm decizii înţelepte de la autorităţi? Şi dacă în Finlanda, o ţară care face parte, încă, din nucleul dur al zonei euro, se pune astfel problema, atunci ce aşteptări să mai avem de la ţările PIIGS?

Un alt element deosebit de îngrijorător, reflectat de prelungirea recesiunii din Finlanda, îl reprezintă contextul educaţional din ţara nordică. De ce nu se găsesc soluţii, în condiţiile în care sistemul de învăţământ de acolo este considerat unul dintre cele mai performante din lume? Nu ar trebui ca o bună educaţie să permită cetăţenilor şi reprezentanţilor acestora să identifice cauzele şi să adopte măsurile necesare?

În drum spre o importantă conferinţă economică de la Beijing, profesorul Nouriel Roubini a făcut o escală în Coreea de Sud, unde a constatat că "şomajul din rândul tinerilor devine o problemă tot mai mare". Din nou, este vorba despre o ţară cu un sistem educaţional deosebit de performant şi cu o etică extrem de ridicată a muncii.

Acesta este contextul global în care s-a realizat ascensiunea rapidă a lui Donald Trump în cursa prezidenţială din SUA, dar şi extinderea aşa-ziselor mişcări populiste din Europa.

Profesorul Nassim Nicholas Taleb citează din cartea lui Trump, "The Art of the Deal", pentru a ilustra natura politicienilor din SUA: "Un singur lucru am aflat din relaţiile cu politicienii, acela că sunt forţaţi să acţioneze doar ca urmare a dezvăluirilor din presă, adică teama faţă de presă".

În ceea ce priveşte procesul decizional la nivelul autorităţilor, Trump îşi exprimă neîncrederea şi dezgustul faţă de "comitete", care sunt, în opinia sa, "ceea ce creează oamenii nesiguri pentru a amâna luarea unor decizii importante".

Dar chiar şi atunci când se ajunge la o decizie, "cel mai distins comitet de planificare, care lucrează cu cei mai reputaţi consultanţi, nu poate ajunge la nivelul unui grup caracterizat de un bun simţ rezonabil şi ai cărui bani sunt puşi la bătaie".

Prin această afirmaţie, Trump se referă, de fapt, tocmai la principiul "pielii în joc", despre care Taleb a scris că este fundamental atât pentru luarea deciziilor individuale cât şi a celor colective.

În ceea ce priveşte perspectiva ocupării fotoliului de la Casa Albă de către Hillary Clinton, profesorul Taleb scrie, pe contul său de Twitter, că "trebuie să facem tot ceea ce este posibil pentru ca Hillary să nu ajungă la Casa Albă, chiar dacă asta înseamnă să alegem un robot ca preşedinte". Motivul este simplu: fosta primă doamnă a Americii este exact exponentul elitelor ipocrite, care nu consideră că trebuie să răspundă niciodată pentru nimic.

Tot despre semnificaţia succesului de până acum al lui Donald Trump a scris şi reputata ziaristă Peggy Noonan în Wall Street Journal (n.a. "Trump şi revolta celor neprotejaţi"), unde încearcă să facă înţeles "fenomenul Trump" chiar şi pentru clasa politică.

"Există protejaţi şi neprotejaţi, iar cei protejaţi fac politica publică, în timp ce neprotejaţii trebuie să sufere consecinţele", scrie jurnalista americană, în opinia căreia "protejaţii au avut grijă să se protejeze chiar de lumea pe care au creat-o".

În aceste condiţii, "deoarece ei sunt protejaţi, clasa politică crede că poate face orice, poate impune orice realitate", pentru că "s-au izolat de efectele propriilor decizii".

La fel este şi în Europa, unde "cetăţenii statelor membre au ajuns să privească aparatul UE ca pe o escrocherie, unde elitele operează într-o splendidă izolare şi privesc oamenii de sus".

"Guvernele înţelepte sunt atente la realitatea din viaţa oamenilor normali", mai scrie Peggy Noonan şi aminteşte că "în opinia filosofilor sociali, clasa inferioară trebuie să revină la principiile morale", deşi "poate clasa superioară ar trebui să facă acest pas".

Semnalele nemulţumirii se amplifică şi într-o ţară cum este Germania, despre care un editorialist Reuters scria că "trebuie să-şi şteargă îngâmfarea de pe faţă". "Dacă sentimentul din Germania este reflectat de o copertă recentă a revistei Der Spiegel, atunci cea mai mare ţară din Europa se află în pragul exploziei", afirmă Lucian Kim într-un articol Reuters de la sfârşitul lunii trecute, pe fondul analizei Der Spiegel privind "o naţiune divizată".

Aceste tendinţe globale îngrijorătoare şi implicaţiile lor pentru România par să fie complet ignorate de autorităţile noastre, inclusiv la nivelul Băncii Naţionale.

De fapt, ultimele declaraţii ale guvernatorului Mugur Isărescu, referitoare la riscul sistemic sever pentru stabilitatea financiară, parcă vin de la căpitanul Renault din Casablanca.

"Sunt şocat, şocat să aflu că aici au loc jocuri de noroc!", a exclamat Renault, care ar fi trebuit să fie câinele de pază al regimului de la Vichy în oraşul marocan, când a primit ordin de la germani să închidă localul lui Rick, însă "revolta" sa nu l-a împiedicat să accepte câştigurile de la crupier, cu mulţumirile de rigoare.

Avertismentele tardive cu privire la anumite iniţiative legislative, după o perioadă îndelungată în care BNR a asistat pasivă la explozia necontrolată a creditării şi la iresponsabilitatea fiscală a guvernelor, facilitată inclusiv de împingerea dobânzilor către minime istorice, nu fac decât să elimine şi ultimele urme de credibilitate pentru instituţia văzută odată ca pilon al încrederii, competenţei şi stabilităţii.

Acum "elitele", de la noi şi de aiurea, trebuie să redefinească radical înţelesul noţiunii de "interes personal" şi să aleagă opţiunea pentru calea de urmat, deoarece scadenţa "creditului" acordat se apropie tot mai rapid, iar opţiunea "luării în plată" este radicală în acest context.

Ce va fi, pielea în joc sau pielea pe băţ?