O candidatură inevitabilă

Campania pentru alegerile prezidenţiale a depăşit faza tacticilor de iniţiere. Anunţarea, cu o marjă de siguranţă de 95%, a candidaturii de către Adrian Năstase, dar mai ales momentul şi locul ales, New York mai întîi, apoi Washington, nu a fost întîmplătoare. După criza, mai mult sau mai puţin acută, de acum două săptămîni de la nivelul partidului, recuperarea imaginii de om de stat, iar nu doar de şef de partid devenise o prioritate pentru primul ministru. După alegerile locale, PSD nu mai dispunea de nici o personalitate de rezervă care să candideze la prezidenţiale în afara lui Adrian Năstase, iar sondajul IRSOP (efectuat prea aproape de perioada electorală - 22-27 iunie - pentru a nu fi influenţat de stare de spirit postelectorală, dar surprinzînd, în schimb, efectele campaniei), strecurat în presă mai ales ca instrument de modelare politică, ilustrează această situaţie. Cum percepţia corupţiei nu poate fi modificată în mod semnificativ, principala direcţie spre care va fi orientată campania prezidenţială de către consultaţii PSD - Năstase va fi politica externă, domeniu în care preşedintele partidului de guvernămînt se simte confortabil.

Asocierea anunţului campaniei cu vizita în SUA, dar mai ales declaraţia cordială a preşedintelui Bush ("Eu voi cîştiga. Primul-ministru mi-a spus că şi el va cîştiga.") au fost speculate ca atuuri în campania pentru prezidenţiale. În politica externă, deşi constituţional domeniu rezervat preşedintelui României, Adrian Năstase are un avantaj comparativ faţă de contracandidaţii săi. De altfel, cariera politică postdecembristă a actualului prim ministru a început ca ministru de externe în guvernele Roman după 28 iunie 1990 şi în guvernul Stolojan pînă în octombrie 1992. Oportunitatea oferită de crearea FDSN şi de lipsa acută de personalităţi în această formaţiune politică improvizată pentru a sprijini candidatura la prezidenţiale a lui Ion Iliescu în 1992 l-a condus pe Adrian Năstase spre preşedinţia Camerei Deputaţilor şi conducerea partidului. Este greu de spus cît de spontane au fost cuvintele preşedintelui american, dar atitudinea satisfăcută a premierului român la auzul lor a fost evidentă.

În fapt, echipa de consultanţi ai lui Adrian Năstase a reuşit să concentreze interesul public asupra primului ministru, obligînd mass media şi opoziţia să răspundă. O astfel de strategie are în vedere erodarea capacităţii de reacţie, dar mai ales a impactului reacţiilor opoziţiei sau a criticilor din mass media. În acest fel, acea parte nehotărîtă a electoratului, care însă va stabili învingătorul, va deveni imună la retorica opoziţiei. Atragerea Alianţei în confruntări pe terenuri secundare urmăreşte să protejeze candidatul de atacuri referitoare la teme de politică internă, sensibile, şi greu de contracarat credibil, precum corupţia, politizarea aparatului administrativ, clientelismul şi tentaţia controlului asupra mediului de afaceri sau a presei. Tacticile de învăluire sunt transparente şi sugerează existenţa unui plan de campanie. Astfel, după ce de la începutul lunii iulie în fiecare săptămînă au fost create evenimente care au avut ca personaj central pe primul ministru, este de aşteptat ca formula să fie continuată pînă la congresul extraordinar al PSD din 27 august. Pe de altă parte agenda externă a primului ministru, foarte încărcată în toamna acestui an, va fi folosită în campanie pentru a putea impune tema competenţelor externe ale preşedintelui.

Dacă ipoteza participării la alegerile prezidenţiale era doar unul din scenariile posibile pentru Adrian Năstase, după iunie 2004 a devenit singura alternativă. Cariera sa politică depinde de această candidatură. Amînarea rezolvării crizei de succesiune la conducerea PSD a condus la două mişcări paralele care vizează conservarea influenţei în partid şi în stat. Pe de altă parte ambiguitatea raporturilor instituţionale cu preşedinţia, recunoscută tot la New York de primul ministru atunci cînd a acceptat că guvernul s-a întărit în ultimii patru ani, exprimă viziunea pe termen scurt care a dominat la Palatul Victoria. Întărirea poziţiei primului ministru în raport cu guvernul, continuă după 2001 l-a transformat pe şeful guvernului într-un adversar redutabil al oricărui preşedinte. În eventualitatea cîştigării alegerilor prezidenţiale, Adrian Năstase se va confrunta cu un prim ministru, cel puţin formal, foarte puternic. Dar fragilitatea constituţională a acestei formule pare să ofere o soluţie de redefinire a raporturilor dintre preşedinte şi primul ministru. Astfel, referindu-se la actualele prevederi constituţionale Adrian Năstase nu a exclus posibilitatea modificării legii fundamentale.

Anunţarea candidaturii la alegerile prezidenţiale în timpul vizitei în SUA a ţinut prima pagină a ziarelor, dar declaraţia şefului guvernului cu ocazia semnării contractului de privatizare pentru Petrom, mai puţin comentată, dezvăluie însă o perspectivă politică cu consecinţe asupra confruntării electorale. Dacă "cine conduce Petrom controlează economia romanească, iar cine stăpîneşte economia poate controla şi politica", rezultă că pentru primul ministru cheia succesului politic stă în relaţia de putere în raport cu mediu de afaceri. Economia de piaţă liberă se dezvăluie astfel mai degrabă o figură de stil. Pentru a putea concura cu şanse într-un context intern dificil şi în plină transformare după alegerile locale, Adrian Năstase are nevoie de două argumente: experienţa în domeniul afacerilor internaţionale şi susţinerea mediului de afaceri românesc.