O comisie din zona euro va prezenta în curând un plan de lansare a unor obligaţiuni sigure ale regiunii

F.C.
Internaţional / 21 ianuarie 2018

O comisie din zona euro va prezenta în curând un plan de lansare a unor obligaţiuni sigure ale regiunii

O comisie formată în 2016 la solicitatea preşedintelui Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, va publica în curând un plan referitor la lansarea unor obligaţiuni ale zonei euro care să aibă la bază datorii ale statelor membre, acestea având rolul să crească siguranţa financiară în regiune, au declarat persoane apropiate situaţiei, citate de Bloomberg.

Aceste obligaţiuni vor rezista intrării în incapacitate de plată a uneia sau a mai multor ţări din regiune şi nu vor provoca extinderea unei crize financiare.

Iniţiativa Europeană pentru Obligaţiuni Sigure a fost lansată în septembrie 2016, fiind considerată un mijloc de a evita repetarea crizei datoriilor suverane din zona euro, potrivit News.ro.

În ultimul deceniu, moneda unică europeană a fost marcată de episoade de stres financiar care s-au extins şi în afara zonei euro. Totuşi, ideea creării unor obligaţiuni ale zonei euro, aşa-numitele ESB, a fost primită cu scepticism de ţări precum Germania, care se tem că vor ajunge să plătească indirect pentru datoriile altor ţări.

Comisia înfiinţată la solicitarea lui Draghi, condusă de guvernatorul Băncii Irlandei, Philip Lane, are în vedere ca instituţii europene private sau publice, cum ar fi băncile mari sau Mecanismul European de Stabilitate, fondul de salvare al zonei euro, să transforme obligaţiuni suverane în obligaţiuni cu trei tranşe, au spus sursele.

Simulările arată că tranşa senior ar avea rating AAA sau apropiat de acest nivel, iar tranşa junior ar avea rating din categoria investment grade. Cel mai redus nivel ar avea un randament de 5-6%.

Comisia Europeană ar trebui să publice o reglementare care să permită ca ESB-urile să fie tratate la fel ca obligaţiunile guvernamentale, a precizat una dintre persoane.

Opţiunea de a cumpăra obligaţiuni ale zonei euro are rolul să reducă riscul retragerilor de capital către statele considerate mai sigure, în perioadele de stres, şi să rupă legătura dintre guverne şi băncile locale, care de obicei investesc în obligaţiunile emise de guvernele lor.

Criza datoriilor publice din Grecia, declanşată în 2009, s-a extins în sudul Europei şi a dus la programe internaţionale de salvare şi aproape la ieşirea statului elen din zona euro.

"Obiectivul raportului, care va fi publicat în ultima săptămână din ianuarie, este şi a fost întotdeauna să ofere informaţii fundamentale pentru discuţiile de la nivel european referitoare la crearea unor active sigure, care să ajute la ruperea legăturii dintre guverne şi bănci", a declarat un purtător de cuvânt al comisiei, într-un comunicat.

Băncile europene ar putea susţine crearea noilor obligaţiuni, care ar fi noi active lichide cu un nivel de risc aproape de zero, o alternativă la obligaţiunile guvernamentale, au afirmat recent directori ai unora dintre cele mai mari bănci din Europa, într-un document recent obţinut de Bloomberg.

Autorităţile de reglementare din sectorul bancar analizează dacă să impună limite deţinerilor de obligaţiuni guvernamentale ale băncilor şi majorarea capitalului care trebuie păstrat pentru acoperirea expunerilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb