O comunitate a jafului pe care o mai ţine unită doar adezivul austriac

De parcă penibilul repetării alegerilor prezidenţiale din Austria nu ar fi fost suficient, ca urmare a fraudei electorale, noua amânare, din cauza adezivului de la plicurile în care ar fi trebuit să fie trimise voturile prin corespondenţă, pare să indice ceva mai mult decât incompetenţă. Oare chiar aşa de rău a ajuns una dintre cele mai civilizate ţări din Europa? Nu era mai simplu să fie informaţi cetăţenii că frauda electorală este benefică atunci când serveşte unui scop nobil?

Din păcate pentru autorităţile de la Bruxelles şi a slugilor de pe "moşia" lor, ceea ce mai ţine Europa unită pare să aibă consistenţa adezivului austriac.

Brexit-ul este doar simptomul unei boli grave, iar "doctorii" nu doar că sunt incapabili să găsească un tratament, ci refuză pur şi simplu să recunoască existenţa bolii. Asta se întâmplă cel puţin din perioada crizei acute a datoriilor suverane din Europa, de la începutul acestui deceniu.

În faza premergătoare negocierilor pentru ieşirea Marii Britanii din UE, care vor începe odată cu invocarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, continuă să devină tot mai clare motivele "divorţului".

Premierul suedez Stefan Loefven a avertizat autorităţile de la Londra să nu reducă prea mult impozitele companiilor, deoarece "vor face discuţiile mult mai dificile", după cum scrie Bloomberg.

"Vom continua să investim, pentru că acesta este viitorul. Reducerile de taxe nu sunt viitorul", a mai declarat Loefven la mijlocul lunii trecute. Să sperăm că o astfel de concepţie despre investiţii nu este foarte răspândită în Europa?

Mai recent a venit şi Lars Loekke Rasmussen, premierul Danemarcei, cu un mesaj similar. "Trebuie să fim foarte atenţi ca partea care pleacă să nu primească avantaje competitive la părăsirea blocului", a declarat Rasmussen pentru Bloomberg.

Oare de câte ori am văzut în presă şi în declaraţii publice că "moartea caprei vecinului" ne caracterizează cel mai bine pe noi? Nimic nu este mai departe de adevăr. Se pare că europenii "trădaţi" de Marea Britanie nu se mulţumesc doar să-şi dorească moartea caprei vecinului, ci sunt gata să participe direct la "asasinarea" ei.

Poate că o astfel de atitudine ar fi fost de înţeles, dacă liderul respectiv nu ar fi avut probleme mult mai importante de rezolvat (n.a. nu este niciodată de înţeles).

O serie de ştiri recente din Danemarca arată că aparenţa fericirii, reflectată în tot felul de clasamente internaţionale, este umbrită de noi tendinţe rasiste, conform unui articol din New York Times, şi de spectrul unei fraude fiscale a cărei dimensiune nu este cunoscută pe deplin.

Bloomberg arată că în Danemarca a fost "descoperită" şi o pierdere fiscală de circa 4 miliarde de dolari, înregistrată într-o perioadă de 10 ani, ca urmare a fraudelor şi administrării defectuoase.

Mai este apoi şi efectul dobânzii negative asupra mediului economic. Banca centrală din Danemarca a redus dobânda de politică monetară până la -0,65% pentru a menţine cursul de schimb al coroanei fix faţă de euro.

Băncile au început să aplice dobânzi negative pentru depozitele mari, iar cele mai afectate au fost firmele. Nu a trecut mult până la găsirea unei "soluţii". Companiile daneze au început să plătească în avans taxele şi impozitele, deoarece astfel încasau dobânzi pozitive de la stat pentru diferenţa dintre impozitul datorat şi cel plătit. Bloomberg a scris recent că autorităţile de la Copenhaga au trecut la măsuri şi au limitat valoarea plăţilor în avans.

Dar nimic nu pare să caracterizeze mai bine transformarea Uniunii Europene într-o comunitate a jafului decât perspectiva unei "lupte" pentru împărţirea celor 13 miliarde de euro pe care Apple trebuie să-i "restituie" Irlandei în urma unei decizii a Comisiei Europene.

Nu este curios că verdictul CE, pe lângă faptul că nu este agreat de Irlanda, vine în momentul în care foamea cronică de bani a guvernelor europene se acutizează? Unde a fost comisarii europeni în toţi aceşti ani de tratament fiscal preferenţial?

Cotidianul francez Le Monde scrie că "mai multe state din UE doresc o parte din cele 13 miliarde de euro", iar printre primii înscrişi pe listă se află şi Hans Joerg Schelling, ministrul de finanţe din ţara adezivului "defect".

"Dacă ceea ce spune Comisia Europeană este legal, puteţi fi siguri că eu, în calitate de ministru de finanţe, voi cere acest lucru", a declarat Schelling la întâlnirea recentă miniştrilor de finanţe din UE de la Bratislava.

Dar cum poate Comisia Europeană să ceară ceva când mai există semne de întrebare cu privire la legalitatea deciziilor? Chiar nu mai contează deloc legile europene?

Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie în 2001 şi autorul cărţii "Euro. Cum ameninţă moneda unică viitorul Europei", a acordat un interviu cotidianului Le Monde unde precizează că "euro nu a adus prosperitatea promisă, ci divizare şi divergenţă", însă scrie în cartea sa că "euro poate şi trebuie salvat, dar nu cu orice preţ".

Din nefericire, setul de măsuri propus de profesorul Stiglitz pentru atingerea idealului de "mai multă Europă" ar conduce la construirea unui edificiu politic, economic şi social care ar pune în umbră până şi "măreaţa" Uniune Sovietică.

Din fericire, nu se va ajunge până acolo, deoarece "spiritul european" la care visează Bruxelles-ul nu există şi nu poate fi construit doar pe baza propagandei goale de conţinut.

Unul dintre factorii determinanţi ai progresului european din ultimele secole a fost competiţia dintre naţiuni. Este drept că, de foarte multe ori, aceasta a atins forma extremă a războaielor, dar de atunci a trecut ceva timp, iar democraţia a "ocupat" demult Vestul şi cea mai mare parte a Estului Europei.

Ceea ce au declarat oficialii din Danemarca şi Suedia, considerate a fi printre cele mai progresiste ţări de pe continent, arată o mentalitate incompatibilă cu progresul, ceva de genul "mai bine să ne scufundăm împreună, decât să avem şansa salvării individuale".

În aceste condiţii, mai este necesară şi suficientă o construcţie orwelliană pentru menţinerea păcii? Dacă răspunsul este afirmativ, atunci viitorul Europei nu arată bine.