O educaţie de calitate

Revin la chestiunea sistemului educaţional. Nu de alta, dar se apropie sesiunea de toamnă a bacalaureatului. Mi se pare greu de crezut că, în condiţiile în care frauda va fi mai sever limitată, procentul de promovare va fi mai bun decât în vară. Ceea ce nu va face decât să expună şi mai limpede situaţia din învăţământ.

Ce este de făcut? Să nu mai experimentăm. Aş vrea să fiu bine înţeles. Nu susţin că trebuie să o luăm mai uşor cu reformele. Dimpotrivă. Sistemul improvizat de politicieni după 1989 numai şcoală adevărată nu este.

Ceea ce trebuie să facem este să adoptăm standarde, proceduri şi ins-tituţii consacrate. Nu putem avea un învăţământ de calitate, competitiv internaţional, dacă noi ne conducem după scheme clocite pe la partid. Indiferent care. Şi indiferent de câte titluri de "rectori" sunt invocate de groparii educaţiei din România.

Iată de ce am să vă prezint o instituţie care funcţionează. Din păcate pentru noi, funcţioneză în Anglia. Am să vă arăt cum funcţionează şi veţi înţelege astfel şi ce este de făcut aici. Asta, dacă vrem să ajungem undeva.

Colegiul se numeşte St Antony"s. Este parte a Universităţii din Oxford şi funcţionează, cumva, ca departament de ştiinţe politice şi relaţii internaţionale al acestei universităţi. Are circa 400 de studenţi în programe de master şi de doctorat. Nu are studenţi în ciclul 1. Mărimea sa este, aşadar, comparabilă cu a departamentului de ştiinţe politice în care predau la Bucureşti (cu un avantaj pentru colegiul englez). Să vedem ce altceva este comparabil.

Colegiul englez are circa 40 de profesori permanenţi (de la poziţia de lector la aceea de profesor universitar). FSP are 29. Dintr-odată observăm că încărcarea cu studenţi a colegiului englez este mai mică. Dar cifrele sunt mult mai dezechilibrate decât apar la prima vedere. Studenţii de la St Antony"s participă la cursurile şi la seminariile din alte colegii ale Universităţii. Desigur, şi alţi studenţi lucrează cu profesorii de la St Antony"s, însă într-o proporţie mai mică, pentru că mulţi dintre studenţii care se specializează în anumite domenii ale ştiinţelor politice sunt deja înscrişi la acest colegiu. În plus, St Antony"s primeşte anual circa 100 de vizitatori la nivel de lector-conferenţiar-profesor, dintre care unii asigură cursuri şi seminarii.

Ce înseamnă acest lucru? Că noi avem prea mulţi studenţi. Am spus-o şi am să o repet. Politica inflaţionistă în materie de diplome universitare este păguboasă. Finanţarea "pe cap de student" a contribuit la erodarea nivelului din facultăţile noastre.

Asta se vede şi din ultimele scandaluri. Plătim din bani publici incompetenţa. Zilele trecute, o doctoriţă de origine română a fost dată afară dintr-un spital din Irlanda după ce o asistentă a descoperit că femeia nu ştia să ia pulsul ori să citească fişele medicale ale pacienţilor. Studiase medicina la Bucureşti. Mai e de adăugat ceva?

La noi nu doar finanţarea, ci şi educaţia universitară este "centrată pe student". Facultăţile umaniste şi de ştiinţe sociale au devenit un fel de şcoli profesionale. Clienţii acestora se aşteaptă la servicii de genul celor furnizate de un instructor auto. Chiar şi politicienii împing lucrurile pe acest făgaş.

Comparaţi. Pentru englezi, "corpul colegiului" este format din Decan (Warden) şi cei patruzeci de membri permanenţi. Aceştia definesc colegiul, nu studenţii. Altfel spus, este vorba de o adunare savantă, cu rădăcini medievale (ca gen de instituţie, pentru că altminteri St Antony"s este fondat recent, în 1950). Accentul este pus pe corpul profesoral (folosesc termenul în mod convenţional, pentru că unii au doar "normă de cercetare"). Calitatea educaţiei de aici provine.

Pentru a selecta o echipă de nivel mondial St Antony"s a devenit o ins-tituţie internaţională. Găseşti acolo englezi, americani, spanioli, japonezi, ruşi, polonezi, arabi, chinezi sau italieni. Aceasta înseamnă că oferă condiţii competitive.

De unde şi nedumerirea mea: fără condiţii competitive ce credem că obţinem? Acceptăm că în fotbal (spre exemplu) este nevoie de bani serioşi pentru salariile jucătorilor. S-au alocat fonduri imense pentru Stadionul Naţional. Aplaud această investiţie inteligentă în viitorul naţiunii. Pesemne este mai important, pentru societate, să avem fotbalişti de top decât experţi în politică comparată sau în teoria democraţiei...

St Antony"s este un colegiu normal. Ceea ce înseamnă că ei au birouri pentru fiecare profesor, abonamente la periodicele de profil, fonduri de călătorie, ş.a.m.d. Lucruri pe care noi nici nu le visăm, la Universitate. Poate credeţi că asemenea "extravaganţe" necesită sume imposibile. Atunci aflaţi că refacerea Stadionului Naţional a costat circa 140 de milioane de euro. Zestrea (endowment) totală a colegiului St Antony"s este de circa 40 de milioane...

Un fost preşedinte la Harvard obişnuia să spună: "Dacă credeţi că educaţia este scumpă, să vedeţi cât costă ignoranţa!". Este momentul să ne decidem ce anume finanţăm.