O fi ştiind vreunul să repare o ţeavă?

Despre primari e vorba, doar ce credeaţi? Criteriul acesta de selecţie ar putea să pară neobişnuit, ba chiar puţin bizar. Cu toate acestea, faptul este stabilit, nu există decît două feluri de oameni şi, desigur, de candidaţi la primărie: cei ce nu au habar să repare o ţeavă şi cei... Dar, să nu ne pripim!

Pentru ca să mai risipim un pic misterul, să spunem cititorilor noştri (mă rog, presupunînd că ar fi existat vreunul care să nu ştie, din capul locului!), că nu eu am inventat acest criteriu, ci un autor cu adevărat celebru: Arthur Miller. Ştiţi, dumneavoastră, acela cu Vederea de pe pod, Moartea unui comis voiajor, Toţi fii mei etc. Pentru împătimiţii culturii tabloide, un soţ tern şi cu totul pasager al celei care a fost sex-simbolul anilor 60, Marilyn Monroe! El şi-a imaginat şi ne-a povestit şi nouă, cum poate ajunge un motan primar, ba chiar, cît pe ce să fie şi guvernator!

Reţeta nu este deloc complicată. Totul este să ştii să vorbeşti, pe limba oamenilor, dar mai ales să ştii să asculţi ceea ce vorbesc ceilalţi competitori: la telefon, la o petrecere, la serviciu, într-o cîrciumă, în closet, în dormitor sau prin camerele de hotel închiriate cu ora. Cum nu le poţi face singur pe toate şi nici nu poţi fi în mai multe locuri deodată, practic este să-ţi faci o reţea de "ascultători" profesionişti, care fac oficiul să raporteze "la centru" ceea ce au auzit şi zărit printre perdele. Să faci "dosare" şi să le foloseşti cu artă! Orice om are o slăbiciune, un păcat, pe care, nici în ruptul capului, nu le-ar vrea ştiute de alţii! Şi-ar pierde, astfel, iremediabil, pojghiţa de "onorabilitate" care îl ajută "să fie cineva" în rîndul celorlalţi, cei care, desigur... au şi ei, fiecare, secretul său de nemărturisit. Totul este să ajungi la el şi după aceea să-l confrunţi pe respectivul cu o alegere simplă: ori faci ce-ţi cer, ori... ştiţi dumneavoastră... Caragiale... scrisorica de amor, pierdută... pac la Războiu!!! În general, cel care oferă alternativa este un tip "generos". Dacă faci ceea ce ţi se cere, capeţi încă şi ceva pe deasupra. De exemplu, onoruri noi, chiar mai mari decît cele pe care le deţii astăzi; ori îţi iese în cale, brusc, afacerea vieţii tale şi chiar dacă vrei s-o ocoleşti, tot nu poţi să scapi de ea, ori... cine ştie... îţi cade la aşternut, cu bucurie la drum de seară, chiar Ileana Cosînzeana... dar, să nu fim misogini! Ideea este că presiunea de a face tîrgul cu diavolul este mult mai mare decît cea la care a fost supus Faust, personajul acela precar al lui Goethe, mînat doar de un soi de frustrare cognitivă, amestecată cu un strop de curiozitate pentru gustul "otrăvit" al eternului feminin. Restul vine de la sine!

În scenariul lui Miller, aventura motanului ajuns primar, la un pas să fie ales şi guvernator, ia sfîrşit dintr-o ambiţie. Ambiţia unui simplu instalator, reparator profesionist de ţevi şi instalaţii, de a-l obliga pe Tom să recunoască evidenţa faptului că, dincolo de orice abilităţi electorale, există totuşi o diferenţă radicală între un om şi un motan, peste care nu se poate trece, nici chiar în politică!!! El crede că aceasta constă în faptul că un om poate repara o ţeavă, în timp ce un motan, nu! Scenariul lui Miller, scris pe la începutul anilor 40, nu ne spune, desigur, nimic nou despre primari şi logica alegerilor. Mai ales, nouă, cei care de atunci am văzut multe, în materie! S-a umplut lumea electorală de motani, şacali, hiene, şerpi şi alte "păsări" cîntătoare!

Problema cu care ne lasă în coadă de peşte autorul snoavei noastre, dar şi politica, nu ţine de "zoologia candidaţilor", ci de criteriile şi validitatea alegerilor pe care le facem, noi, cei ce punem votul în urnă. Culoarea partidelor este, de mult, doar o ficţiune în care nu mai crede nimeni! A devenit ridicol, pur şi simplu, să pretinzi măcar că ai putea alege pe X ori pe Y, doar, ori în primul rînd, pentru că este omul partidului Z ori W. Nimeni nu mai face aşa ceva! Atunci, pentru ce să-l alegem pe unul şi nu pe celălalt? Circul profesionist al maşinăriilor de prostit alegătorii, numit campanie electorală, ne propune criterii care mai de care mai atrăgătoare, chiar dacă absolut irelevante: arată aşa, ori mai aşa, are un look mai nu ştiu cum, are un slogan, zice aia, ori nu zice ailaltă, e mai ursuz, ori mai zglobiu, e cilibiu, ori dimpotrivă necioplit, dintr-o bucată, grobian etc. Să tot faci alegeri! Doar că, în felul acesta, nu alegi, ci doar îţi hrăneşti iluzia că ai ales cînd, de fapt, doar te-ai lăsat furat de votul de care insul cu pricina are neapărată nevoie ca să ajungă primar. Calităţile "morale" ale candidatului, aşijderea, nu sunt de nici un folos. Las la o parte că în vacarmul electoral şi în confuzia creată cu bună ştiinţă de maşinăria de zgomote, nimeni nu poate şti care este balanţa reală dintre ceea ce pare, afirmă despre el, ori ne îndeamnă alţii să credem că este un candidat şi ceea ce este, cu adevărat. Dacă nu este oprit expres de lege, astăzi nici candidaţii dovediţi hoţi, mişei, laşi, sperjuri, farisei, ca să nu mai zic mincinoşi, nu se mai dau la o parte din cursa pentru o "primărie" şi, fie vorba între noi, nici electoratul nu se mai sperie de asemenea "calităţi"! În definitiv, ce, ăilalţi sunt mai breji?!!

Drept pentru care mă bate gîndul că Miller avea dreptate: ce-ar fi să-i întrebăm dacă ştiu sau nu să repare o ţeavă!!!