O nouă criptomonedă românească intră pe piaţa virtuală

Comunicate de presă / 18 noiembrie 2021

O nouă criptomonedă românească intră pe piaţa virtuală

FutureCoin, o criptomonedă bazată pe o tehnologie cu o viteză medie de 194 de ori mai rapidă în raport cu celalalte tehnologii blockchain, se lansează pe piaţa globală la începutul lunii decembrie. Proiectele care susţin FutureCoin deţin deja o capitalizare totală în valoare de 4 milioane de dolari, numai luna aceasta echipa reuşind să obţină aproximativ 3 milioane de dolari prin achiziţii ale monedei, din care 600.000 de dolari reprezintă investiţia a doi investitori privaţi din Dubai şi Elveţia, conform Agerpres.

FutureCoin îşi propune să creeze o punte între piaţa financiară tradiţională şi piaţa criptomonedelor. Tehnologia TradeLink, din spatele FutureCoin, are la bază un nou sistem de validare, POT (Proof of Trade), care presupune minarea automată în timpul tranzacţiei şi anonimizarea fiecărui schimb comercial, astfel încât să ofere protecţie completă împotriva atacurilor cibernetice. Aflată în faza de dezvoltare, noua tehnologie va fi lansată în decursul anului 2023.

Fondatorul FutureCoin, Cristian Filip, în vârstă de 19, îşi propune ca prin noua tehnologie să revoluţioneze piaţa monedelor virtuale şi să rezolve câteva dintre problemele existente în sistemul blockchain actual, precum: implicarea terţilor în tranzacţiile cu criptomonede, expunerea la atacuri cibernetice, performanţa scăzută în infrastructura blockchain actuală şi, mai ales, lipsa interoperabilitatăţii între diferite soluţii blockchain şi servicii externe.

Criptomoneda va fi susţinută de rezultatele reale a 12 proiecte tehnologice inovatoare în domeniul financiar, a căror valoare estimată ajunge la 4 trilioane de dolari până în 2030, şi pe care FutureCoin îşi propune să le lanseze la nivel global. Patru dintre aceste proiecte vor fi deja lansate anticipat în decursul acestei luni, faţă de termenul din 2022 stabilit iniţial.

"Suntem o echipă tânără şi vizionară, de 30 de oameni creativi şi experimentaţi, motiv pentru care avem încredere că această monedă şi proiectele ei vor fi capabile să producă schimbări în lumea în care trăim astăzi şi în viitorul apropiat. FutureCoin este singura monedă virtuală care oferă soluţii pentru actualele probleme din piaţa de criptomonede, iar proiectele dezvoltate în jurul ei îi vor amplifica impactul în piaţă. În prezent suntem în faza de pre-sale şi ne propunem să obţinem o finanţare în valoare de 15 milioane de dolari, cu ajutorul căreia să demarăm o parte dintre cele 12 proiecte şi să finalizăm câteva dintre ele în 2022", susţine Cristian Filip, fondator şi CEO Tradelink Technology LTD.

"Luna aceasta vom lansa Coinfiles, o platformă unde vor fi disponibile toate statisticile despre criptomonede, exchange-uri şi piaţa cripto, precum şi launchpad-ul pentru proiecte cripto şi aplicaţia investitorilor FutureCoin. Aici investitorii vor putea vedea toate datele financiare, statistici despre campaniile de marketing, vor avea posibilitatea să comunice între ei şi să primească cele mai recente ştiri din piaţă, dar şi să ia parte la deciziile board-ului cu privire la proiecte. În plus, suntem în faza de versiune Beta pentru Destiny Wallet & Destiny Swap, alte două proiecte din ecosystemul creat de FutureCoin", susţine Iustinian Filip, COO Tradelink Technology LTD.

Cele 12 proiecte din ecosistemul FutureCoin care vor contribui la scalarea companiei TradeLink Technology LTD şi la susţinerea monedei includ: procesator de plăţi şi card de credit/debit, prima bancă virtuală creată special pentru criptomonede şi 100% descentralizată (deja aflată în testare Beta), portofoliu cripto digital, o aplicaţie fintech de procesare a plăţilor - care să poată fi folosită inclusiv pentru monedele din circuitul curent - o platformă de licitaţii digitale în criptomonede şi alte proiecte similare. Scopul acestor proiecte este să ofere: scalabilitate, profitabilitate, descentralizare completă a sistemului, interoperabilitate între diverse sisteme blockchain, o tehnologie imposibil de minat şi 100% siguranţă prin tehnologia TradeLink.

Opinia Cititorului ( 15 )

  1. Cred in proiect si in Filip Cristian, deoarece viziunea, seriozitatea si ambiția acestui tânăr lider, vor revolutiona piata financiara si industria crypto in urmatorii ani! Cu siguranta, o sa mai auziti de Future(Coin) si Filip Cristian!

    FutureCoin e un proiect grozav care v a revoluționa industria crypto! Filip e un băiat ambitios, foarte muncitor și inteligent, eu unul am mare încredere în el și în acest proiect!

    Am investit deja si mai investesc si luna aceasta !

    Am mare incredere in fondator si in echipa! 

    1. Cum se poate investi in aceasta moneda?

      Vinzi casa si marci banu.

    Impresionante realizari pentru un tanar de varsta lui. Cred in acest proiect, am investit si voi mai investii pana la lansare. Succes Filip Cristian! To the moon!

    Am mare incredre in acest lider, Cisti Filip. Am investit aprox. 500 de bitcoin si nu regret deloc. Voi mai investi, desigur. Recomand tuturor sa o faca. E sansa voastra sa iesiti din saracie.

    1. Și eu am investit 5M BTC in acest token, are foarte mult potențial. Grabiti-va, stocul e pe terminate.

      ???????????? Amuzantule

      Hahahah, 500btc = 30m USD... Scammeru asta de cristian filip a zis ca a strans 3m USD pana acu...

      Am investit 50 milioane bitcoi in acest proiect.

      Partikip 

      Super tare

      Wow 

    Si aceasta revolutionara firma probabil ca nu plateste taxe si impozite, activand in domeniul IT, corect?

    1. Fiind Ltd și nu srl posibil să fie prin Cipru sediul sau alt paradis fiscal.

    Comentariile artificiale de lauda m-au convins că e vorba de o lăbăreală.

    1. Exact

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb