O pace cu prea mulţi clopoţei

SORIN ROŞCA STĂNESCU
Internaţional / 29 decembrie 2023

SORIN ROŞCA STĂNESCU

Acum, în ultimele zile ale anului, se intensifică din toate direcţiile semnalele privind realizarea unui acord de pace în Ucraina. Aparent, între cei doi combatanţi direcţi. Pacea care se pregăteşte are însă atârnată de ea o sumedenie de clopoţei. Care nu sună bine.

Dacă facem un stop cadru, dacă oprim filmul la ultima sa secvenţă, vom constata că aşa numita operaţiune militară specială iniţiată de Vladimir Putin sub aspect teritorial s-a soldat cu cucerirea unei suprafeţe echivalând cu 17,5% din statul numit Ucraina. Probabil că la acest rezultat se referă Serghei Lavrov, atunci când afirmă că Rusia şi-a îndeplinit obiectivele pe care şi le-a propus. Prin anexarea Peninsulei Crimeea, rezultat al unor ostilităţi anterioare, şi a perimetrelor Doneţk şi Lugansk, Moscova susţine că nu a făcut altceva decât să-şi ia înapoi teritorii care i-au aparţinut istoric vorbind, de drept şi de fapt, locuite de o populaţie preponderent de etnie rusă. Dacă războiul se încheie acum şi în aceste condiţii, sugerate sau chiar vehiculate de la Kremlin, atunci aparent ar putea fi susţinută afirmaţia că Federaţia Rusă a câştigat, în timp ce Ucraina, cu toţi aliaţii ei, a suferit o grea înfrângere. Numai că lucrurile nu sunt chiar atât de simple.

Acest război trebuie privit în întreaga sa complexitate. Războiul în sine şi urmările lui. Resursele atrase în joc şi în bună măsură epuizate au fost imense şi au fragilizat economia Federaţiei Ruse, economiile Europei occidentale şi economia Statelor Unite şi s-au dovedit a fi catastrofale în ceea ce priveşte economia Ucrainei. Ceea ce ruşii au câştigat pe harta geografică, dacă facem acum un stop cadru, au pierdut sub aspect geopolitic. Pentru prima dată, Rusia este cu adevărat încercuită de baze militare administrate direct sau indirect de către Washington. Deşi de-a lungul ultimelor decenii oficialii de la Kremlin s-au plâns în repetate rânduri că aşa numita "vecinătate imediată" este vulnerabilizată, fiind penetrată de către Occident, în realitate, cu excepţia bazei defensive de la Deveselu, până la declanşarea războiului din Ucraina nu s-a întâmplat absolut nimic de natură a alimenta îngrijorările Moscovei. Acum însă, la capătul aşa-zisei operaţiuni militare speciale "încununate de succes", Federaţia Rusă este realmente asediată de baze militare de-a lungul întregii linii de demarcaţie cu lumea occidentală. Ceea ce s-a câştigat deci sub aspect teritorial, s-a pierdut în plan geostrategic.

Pe de altă parte, acest război i-a permis lui Vladimir Putin să strângă atât cureaua democratică, restrângând o serie de drepturi şi libertăţi, atâtea câte mai existau, cât şi cureaua financiară, întrucât a putut să accelereze într-un ritm fără precedent în acest secol procesul de înarmare şi modernizare a acestui sector. La capătul războiului, dacă 2024 va marca finalul, Federaţia Rusă, mult mai vulnerabilizată la frontiere, redevine însă, dincolo de arsenalul ei nuclear, o superputere militară. Şi cu o armată mult mai bine echipată şi instruită.

În fine, în plan diplomatic, chiar în condiţiile în care nu mai are şansa de a lua locul în capul mesei, acest loc fiind ocupat pentru mult timp de aici înainte de către Statele Unite şi China, Federaţia Rusă reuşeşte totuşi, prin intermediul alianţelor pe care le-a cimentat pe parcursul acestui război şi printr-o ofensivă diplomatică extrem de dinamică, să-şi asume roluri relevante în BRICS, precum şi în teatrele strategice ale Africii, Americii de Sud, Asiei şi chiar şi Orientului Mijlociu. În ce măsură aceste noi poziţionări compensează pierderile pe care le-am enumerat mai sus, rămâne să vedem în deceniile care urmează.

Dar Ucraina cu ce s-a ales? Cu mai nimic. Cu o populaţie decimată şi în bună măsură deprimată, cu o ţară ciuntită, cu o conducere din ce în ce mai labilă, cu o desincronizare faţă de Uniunea Europeană şi NATO, care devin obiective imposibil de atins într-un viitor apropiat, dar în schimb cu o industrie de război proiectată în aşa fel, încât să poată deveni în viitoarele decenii cel mai important furnizor european de armament performant. În baza acestei industrii de război, există speranţa ca Ucraina să-şi poată reface infrastructura compromisă ca urmare a războiului.

În aceste echilibru de forţe, fragilizat mai mult decât oricând de la încheierea Războiului Rece, singurul mare câştigător care se detaşează este China. Iar în dinamica evenimentelor, parţial decuplată de la Federaţia Rusă, Europa are şansa de a încheia un ciclu şi de a se redefini sub forma "Statelor Unite ale Europei". Ceea ce în timp va putea reprezenta o mare performanţă.

Opinia Cititorului ( 17 )

  1. O soluție pentru pacea durabilă în lume, similară Declarației Universale a Drepturilor Omului, ar putea consta în adoptarea unei "Declarații Universale a Păcii". Această declarație ar putea include principii și valori fundamentale care să promoveze înțelegerea reciprocă, cooperarea și respectul pentru drepturile omului, în scopul prevenirii conflictelor și consolidării păcii în comunitățile naționale și internaționale. Argumentele în favoarea unei astfel de declarații includ:

    Promovarea Drepturilor Omului: Similar Declarației Universale a Drepturilor Omului, o Declarație Universală a Păcii ar putea sublinia importanța respectului pentru drepturile omului în orice context. Prin recunoașterea și garantarea acestor drepturi, se poate crea un cadru în care oamenii se simt protejați și respectați, reducând astfel potențialul pentru conflicte și violențe. 

    Încurajarea Dialogului și Negocierilor: O Declarație a Păcii ar putea încuraja dialogul și negocierile în rezolvarea conflictelor. Promovarea unui climat de înțelegere reciprocă și cooperare poate contribui la rezolvarea disputelor într-un mod pașnic și rezonabil, evitând escaladarea către conflicte violente. 

    Consolidarea Cooperării Internaționale: O declarație similară celei a Drepturilor Omului ar putea promova cooperarea internațională și diplomația în rezolvarea problemelor globale. Aceasta ar putea sublinia importanța relațiilor pașnice între state și organizații internaționale, reducând riscul unor conflicte internaționale. 

    Educație și Conștientizare: Adoptarea unei Declarații Universale a Păcii ar putea servi și ca instrument pentru educație și conștientizare. Prin integrarea principiilor de pace în sistemele educaționale și prin promovarea conștientizării în rândul populației, se poate contribui la formarea unei mentalități care să susțină pacea și să respingă violența. 

    Angajamentul Global: Similar cu Drepturile Omului, o Declarație a Păcii ar trebui să fie susținută și adoptată la nivel global, pentru a asigura un angajament comun față de pace și securitate. Organizațiile internaționale, guvernele și societatea civilă ar trebui să lucreze împreună pentru a implementa și promova valorile cuprinse în declarație.

    Prin adoptarea unei astfel de declarații, comunitățile din întreaga lume ar putea să își îndrepte eforturile spre construirea unei lumi mai pașnice, bazate pe respect reciproc și cooperare. Este important să se sublinieze că implementarea acestor principii ar necesita eforturi continue la nivel global și un angajament durabil pentru pace. 

    1. DECLARATIILE UNIVERSALE ALE MINCIUNII.Cate declaratii si juraminte pentru pace s-au facut de-a lungul istoriei/toate cu un singur scop,sa dea ragaz combatantilor pentru a porni o noua confruntare!.Si cad vad supernaivi crezand in declaratii solemne sau chiar elaborand proiecte,ei cei pe care nu-i baga nici dracu in seama ma apuca o durere.....Fiti multumiti cu pacea ,rugati-va ,daca credeti,pentru pace.Rugati-va ca marile puteri sa se teama unele de altele si sa se poata santaja intre ele.Ca altfel va fi prapad.Vedeti micile natiuni ce nu se pot apara ce patesc.Nici o declaratie nu le apara de distrugere ,.NU ESTE MILA PENTRU CEL SLAB.chit in cine credeti si cu tine tineti.cei mai umani-in declaratii s-au dovedit si se dovedesc a fi cei mai feroce si cruzi criminali.PENTRU RELIGIE,DEMOCRARIE,PACE,COMUNI SM etc-toate idealuri nobile,in sinea lor, au murit si in numale lor s-a distrus mai mult decat in toate razboaiele incepute pentru cuceriri si jaf

    Titlu: Proiect de Implementare a Declarației Universale a Păcii pentru Construirea Păcii Durabile

    I. Introducere 

    1.1 Context și Justificare 

    Pentru a contribui la construirea unei lumi mai pașnice și durabile, proiectul nostru se concentrează pe implementarea unei Declarații Universale a Păcii, care va cuprinde principii și valori fundamentale pentru promovarea înțelegerii reciproce, cooperării și respectului pentru drepturile omului. 

    1.2 Obiective 

    Implementarea Declarației Universale a Păcii la nivel național și internațional. 

    Promovarea culturii păcii prin educație și conștientizare. 

    Facilitarea proceselor de dezarmare și prevenirea conflictelor violente. 

    II. Metodologie 

    2.1 Implementarea Declarației Universale a Păcii 

    Dezvoltarea unui plan de acțiune pentru adoptarea Declarației la nivel guvernamental și internațional. 

    Consultarea și implicarea societății civile, organizațiilor non-guvernamentale și a reprezentanților comunităților în procesul de implementare. 

    2.2 Promovarea Culturii Păcii 

    Integrarea principiilor de pace în programele educaționale la toate nivelurile. 

    Organizarea de campanii de conștientizare și evenimente culturale care să promoveze dialogul și cooperarea. 

    2.3 Facilitarea Dezarmării 

    Elaborarea și implementarea unor strategii de dezarmare în colaborare cu organizațiile internaționale relevante. 

    Inițierea unor programe de prevenire a conflictelor prin dialog și negocieri. 

    III. Implementare Practică 

    3.1 Parteneriate și Colaborare 

    Stabilirea parteneriatelor cu guverne, organizații internaționale, societatea civilă și sectorul privat. 

    Colaborarea cu instituții de învățământ, ONG-uri și mass-media pentru a amplifica mesajul și impactul proiectului. 

    3.2 Monitorizare și Evaluare 

    Dezvoltarea unui sistem de monitorizare a progresului și impactului implementării proiectului. 

    Colectarea și analiza datelor privind participarea și implicarea comunităților în procesul de construire a păcii. 

    IV. Resurse 

    4.1 Resurse Umane 

    Angajarea unui personal cu expertiză în relații internaționale, drepturile omului, educație și dezvoltare comunitară. 

    4.2 Resurse Materiale și Financiare 

    Identificarea și securizarea resurselor financiare necesare pentru implementarea proiectului prin colaborare cu organizații finanțatoare, guverne și donatori privați. 

    V. Durată și Etape 

    Faza 1 (6 luni): Dezvoltarea Declarației Universale a Păcii și pregătirea terenului pentru implementare. 

    Faza 2 (1-2 ani): Implementarea declarației și promovarea culturii păcii. 

    Faza 3 (2-3 ani): Facilitarea proceselor de dezarmare și evaluarea impactului. 

    VI. Concluzii și Impact Anticipat 

    Prin implementarea acestui proiect, anticipăm o creștere semnificativă a conștientizării și angajamentului față de valorile păcii la nivel global. Așteptăm, de asemenea, o scădere a conflictelor violente și o contribuție la stabilirea unui climat internațional de cooperare și înțelegere reciprocă.

    1. Greu de presupus asa ceva .Invingatorul este cel care stabiliste conditiile .Rusia si China sunt inconjurate ca si intreg Orientul mijlociu .Occidentul este cistigatorul .

      Prea multa propaganda CNN strica,

      GDP-ul BRICS a depasit GDP-ul G7,

      situatia nu este de loc clara si sigura, momentan 

      Chiar dorim o lume cu invinsi si invingatori? Nu putem avea o viziune despre o lume mai buna?

      O lume mai buna pentru toti?

      Nu se poate,

      cel mai "puternic" trebuie sa subjuge pe cei mai "slabi"

      asa e firea omului si istoria asta dovedeste 

      Istoria primitivilor nu a oamenilor evoluati...

      Cauta definitia "istoriei" pe google, "evoluatule"

      pe vremuri coloniile erau jefuite cu sabia si tunurile, 

      aztazi coloniile sunt jefuite "pasnic" prin corporatii,

      banci,media cumparata...... 

    Proiect Societal: Crearea Statelor Unite ale Europei ca Putere Soft

    I. Introducere 

    În lumină globală a schimbărilor sociale și politice, dorim să inițiem un proiect pentru consolidarea Uniunii Europene (UE) ca o putere soft, concentrată pe exportul de dezvoltare și promovarea unei păci durabile în lume. Propunem, totodată, o legătură directă între această inițiativă și Declarația Universală a Păcii, promovând valorile UE la nivel global și prezentând proiectul la Organizația Națiunilor Unite (ONU). 

    II. Obiective 

    2.1. Consolidarea Cooperării Europene: 

    Consolidarea relațiilor între statele membre ale UE prin promovarea valorilor comune și încurajarea cooperării în probleme economice, culturale și sociale. 

    Dezvoltarea unui parteneriat solid între UE și organizații internaționale pentru a promova dezvoltarea și pacea la nivel global. 

    2.2. Promovarea unei Păci Durabile: 

    Elaborarea și promovarea unei politici externe orientate spre soluționarea pașnică a conflictelor și promovarea dezvoltării durabile. 

    Sprijinirea proiectelor de dezvoltare economică și socială în zonele afectate de conflicte și sărăcie. 

    2.3. Exportarea Modelului European: 

    Promovarea democrației, drepturilor omului și statului de drept la nivel global, inspirându-se din principiile europene. 

    Sprijinirea proiectelor de dezvoltare sustenabilă în colaborare cu organizațiile internaționale și societatea civilă. 

    2.4. Legătura cu Declarația Universală a Păcii: 

    Integrarea valorilor și principiilor din Declarația Universală a Păcii în strategiile și acțiunile UE la nivel global. 

    Prezentarea proiectului în fața Adunării Generale a ONU ca o inițiativă care contribuie la promovarea păcii și dezvoltării sustenabile. 

    III. Metodologie 

    3.1. Diplomație și Dialog: 

    Consolidarea diplomației europene prin dialog și cooperare cu statele membre ONU și alte organizații internaționale. 

    Participarea activă la procesele internaționale de mediere și soluționare a conflictelor. 

    3.2. Proiecte de Dezvoltare Globală: 

    Identificarea și implementarea proiectelor de dezvoltare economică, socială și culturală în țări și regiuni afectate de conflicte și sărăcie. 

    Crearea unor parteneriate cu organizații neguvernamentale și sectorul privat pentru a maximiza impactul proiectelor. 

    3.3. Campanii de Conștientizare: 

    Organizare a de campanii de conștientizare privind beneficiile unei abordări de tip soft pentru pace și dezvoltare. 

    Implicarea cetățenilor europeni în proiect prin promovarea valorilor europene și a unui angajament comun pentru pace. 

    IV. Resurse 

    4.1. Parteneriate Internaționale: 

    Dezvoltare a și consolidarea parteneriatelor cu organizații internaționale, inclusiv ONU, pentru promovarea păcii și dezvoltării durabile. 

    4.2. Finanțare Responsabilă: 

    Obținerea și administrarea resurselor financiare pentru proiecte, asigurând transparența și responsabilitatea în utilizarea acestora. 

    V. Impact Anticipat 

    Implementarea proiectului va avea un impact semnificativ prin: 

    Consolidarea poziției UE ca putere soft și promotor al păcii la nivel global. 

    Creșterea influenței și atractivității UE pentru statele partenere. 

    Contribuția activă la soluționarea conflictelor și promovarea unei dezvoltări durabile. 

    VI. Concluzii 

    Proiectul Statelor Unite ale Europei ca putere soft reprezintă o oportunitate pentru UE de a-și consolida rolul în promovarea păcii și dezvoltării globale. Prin prezentarea acestui proiect la ONU și legarea lui de Declarația Universală a Păcii, ne propunem să contribuim la construirea unei lumi mai pașnice și echitabile pentru toți locuitorii planetei.

    1. Ideile nu îmi aparțin, cea cu Declarația Universală a Păcii sau Statele Unite ale Europei sau Federația Mondială. Eu le-am preluat... in mod creator  

      Nu conteaza cui apartin .Nu pot fi transpuse in fapte .Doar dupa ce Rusia isi recuoaste eroarea si se retrage lucrurile se modifica singure .

      Se pot realiza numai daca exista vointa politica si intelepciunea liderilor vazuti dar si din umbra...

    Armata rusa a ralizat ceva in Ucraina. s-a facut din armata rosie, maro, adica de cacao.

    De unde ne tremurau la toti in europa chilotii cand auzeam de armata rusa, acum ne ducem cu gandul la soldati fugind dupa gaini, dupa masini de spalat si buzi. 

    Asta a realizat Putin. a facut armata rusa doar o alta armata nici intr-un caz "sperietoarea europei". a aratat ca fug, ca sangereaza, ca mor cu sutele de mii, ca fac greseli, de exemplu raman fara diesel la marele asalt asupra kievului.

    Marea armata rosie s-a rasturnat si la propriu si la figurat, cand a incercat sa treaca peste buturuga mica ucraina-zelenski. sa fii umilit de un actor si de niste "hoholi" e de rasul curcilor. 

    1. Armata rosie nu mai exista .Recrutii nu pot inlocui trupele speciale pregatie cu migala in timp iar Rusia nu este China care poate arunca in lupta milioane peste milioane de militari .Bine ca nu are impotriva cui .Pozitia geografica nu ii permite asta .Nu au cum ataca decit pe mare .Si asa cum ati vazut pe mare Rusia a fost rapid distrusa .asadar China nu va ataca pe nimeni nu are cum decit daca ofera rusiei milioane de soldati ca sa atace Ucraina si asta ar insemna distrugerea umanitatii .

    Castigatori detasati: complex militar American si Rus. Au primit comenzi acum si pt 10 ani de 1200 miliarde $...inclusiv de la contribuabilul mioritic prin slugile de la guwernare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb