O POLEMICĂ AMICALĂ Cogito

Stimate domnule "Prazilianul", nu gândesc, nici măcar o secundă, că aţi fi premeditat să vă postaţi intervenţiile la ore târzii şi mă felicit că am norocul să nu mă numesc René Descartes, pentru că, în locul său, aş fi pregetat să asertez că "nu gândesc", panicat că imediat aş fi dispărut din Univers, drept revers al tezei "Cogito ergo sum" (teza carteziană ceva mai cunoscută decât "De omnibus dubitandum est" - "Totul este îndoielnic"- preferată de dumneavoastră ca titlu al replicii care vă aparţine).

Îmi cer scuze dacă textul meu anterior a inclus unele exprimări pe care le consideraţi improprii; sunt ziarist şi profit natural de lipsa de constrângeri, fără să urmăresc deliberat "plasticitatea".

Observ că a fost utilă repetarea precizării că mă refer la "o piaţă naturală, cu alte titluri decât cele listate, concomitentă cu funcţionarea Bursei" şi că nicidecum nu propun substituirea pieţei ordonate, cu una informală, pentru că, de aceea, mă şi întrebaţi "...ce treabă ar mai avea bursa în toată această dezbatere!?", în acest caz.

Voi repeta: concep piaţa informală drept treapta intermediară de acces în piaţa reglementată, atât a cercurilor largi ale investitorilor individuali, cât şi a emitenţilor.

În principiu, un sistem alternativ de tranzacţionare (ATS) reprezintă o astfel de treaptă intermediară, cu reguli mai laxe pentru clientelă - investitorii şi emitenţii - şi tot în principiu, cred că este etic, dar şi util, ca astfel de sisteme să nu tranzacţioneze valori mobiliare deja listate la o bursă (înfrângerea acestui din urmă principiu, în proeminente centre bursiere, din străinătate, conferă avantaje nemeritate sistemelor alternative şi întunecă viitorul burselor; de altfel, brokerii înşişi par să aibă un viitor sumbru, din cauza fenomenului, tot mai agresiv, de dezintermediere).

La data la care Legea pieţei a prevăzut expres permisiunea funcţionării ATS, am sărit în sus de bucurie şi am salutat, în ziarul BURSA, înţelepciunea acestei măsuri, crezând că brokerii vor evalua câştigul enorm care le revine direct, prin această apropiere de clientelă, dar şi influenţa minunată pe care aceste pieţe cu reguli laxe o vor avea asupra funcţionării Bursei noastre.

Am crezut că le este evident, în 2004, la aproape un deceniu de exerciţiu bursier decuplat de economie, că ATS-urile reprezintă un paliativ pentru veriga care ne lipseşte (ca să conexeze piaţa reglementată la nevoile ţării), prin posibilitatea acestor sisteme să se adapteze la nivelul de rigoare divers, potrivit vârstelor diferite ale societăţilor comerciale emitente (şi prin urmare, diversităţii de nevoi), ca şi tipurilor diverse de investitori, pe care le poţi identifica în rândul populaţiei şi al companiilor.

Mă aşteptam ca Bursa să fie, în scurt timp, înconjurată de un cerc întins de ATS-uri, care, prin natura exerciţiului şi prin activismul brokerilor, să scoată la lumină "noi talente": emitenţi necunoscuţi, merituoşi, unii doar incipienţi în afaceri, micuţi dar cu perspectivă luminoasă, alţii mai perceptibili şi cu ceva istorie (şi aceea, fără pată), pe care să îi antreneze în piaţa de capital, pentru că piaţa, odată ce se va fi dovedit utilă dezvoltării lor, să-i convingă natural că promovarea la Cota Bursei îi va avantaja încă şi mai mult în dezvoltare; şi tot aşa, să descopere investitori care, exersându-se pe pieţe fără mari exigenţe, să dobândească atât cunoştinţele, cât şi puterea financiară necesare să se încumete să investească la Bursă.

Este ceea ce numesc "cultură", fără "educaţie" (nu ţin morţiş să impun distincţia, dar eu o utilizez, găsind-o în acord cu definiţiile acestor noţiuni).

Din păcate, după circa un alt deceniu de piaţă de capital, scurs de la data permisiunii legale a ATS-urilor, constatăm că nu s-a întâmplat nimic din toate astea (de aceea am şi contestat că ar fi realistă strategia pe care o susţineţi, stimate "Prazilianul", întrucât o condiţionaţi de "voinţa" şi "disciplina" tuturor factorilor implicaţi în piaţa de capital - ele nu trebuie presupuse).

Când propun o piaţă informală, a tranzacţiilor directe, ţin seama de mai mulţi factori, dintre care menţionez (fără să epuizez lista):

1. absenţa pieţelor adaptate diversităţii de necesităţi ale clientelei;

2. absenţa activismului comunităţii brokerilor;

3. precara funcţionare a instituţiilor convertoare de economisiri în capital investiţional;

4. slaba ofertă de valorificare (plasament/investiţie) a economisirilor;

5. oportunitatea dezvoltării unei largi pieţe de retail, pe fondul diminuării încrederii în siguranţa plasamentului în depozite.

Repet: dacă găsiţi o altă formulă de mobilizare a economisirii să aflueze în Bursă, într-un mod natural, fără îmbrâncituri, devin, instantaneu, partizanul acelei formule.

Rămân sceptic că Bursa bucureşteană s-ar putea dezvolta prin mobilizarea, în principal, a "investitorilor de calibru", care să funcţioneze drept "scânteie" de aprindere a ei, deoarece acest lucru a mai fost încercat în mod repetat, în van, dar şi pentru că nu îmi apare drept posibilă concomitenţa condiţiilor pe care le presupune o astfel de strategie (am uitat să vă spun: opinez că protecţia minoritarilor, aflată în lista dumneavoastră de condiţii, este corectă ca măsură, însă, doar în economiile naţionale cu fiscalitate îndeajuns de rezonabilă, astfel ca investitorii strategici să nu fie siliţi să asigure supravieţuirea afacerii prin evaziune, ceea ce îi face şantajabili în faţa minoritarilor nepăsători la aspectul de funcţionalitate a întreprinderii şi care, în virtutea drepturilor lor, i-ar abuza pe majoritari - ceea ce s-a şi întâmplat în piaţa noastră, scârbindu-i pe majoritari de piaţă).

În câteva ocazii, sesisez diferenţe notabile între noi, în modul de articulare a interpretării unor stări de lucruri, deşi asupra realităţii lor, suntem amândoi de acord.

De exemplu, spuneţi: "Valoarea scăzută a ordinelor investitorilor de retail, taxele de succesiune sau distanţa mare până la o casă de brokeraj nu le identific drept cauze semnificative ale neimplicării investitorilor de retail. Primul factor ar trebui înţeles şi prin prisma necesităţii recuperării costurilor unui intermediar, iar ultimul s-ar putea diminua în condiţiile continuării procesului de consolidare la nivelul intermediarilor, care va avea ca efect concentrarea acestei activităţi preponderent la nivelul băncilor (acestea având o reţea mai extinsă decât SSIF-urile)."

În primul rând eu nu le identific pe acelea drept cauze "semnificative", ci drept cauze "structurale", adică, proprii sau decurgând direct din sistemul adoptat, neadecvat situaţiei noastre.

În al doilea rând, explicaţia unei disfuncţii nu poate sta drept justificare a adoptării/acceptării sistemului - necesitatea incontestabilă a recuperării costurilor intermediarilor, drept explicaţie pentru care milioane de acţionari PPM nu pot să-şi vândă acţiunile, nu justifică sistemul de piaţă adoptat, ci îl descalifică.

Tot aşa, disproporţia taxelor notariale de succesiune în raport de valoarea măruntă a acţiunilor moştenite.

Şi tot aşa, faptul că prin dezvoltarea viitoare, s-ar putea ameliora situaţia, în cazul lipsei de rentabilitate a tranzacţiilor mărunte care necesită transportul la distanţă, descalifică cei optsprezece ani de menţinere a acestui sistem disfuncţional (şi încă o dată, disfuncţia este structurală, chiar dacă aţi putea-o aprecia ca "nesemnificativă", deşi priveşte circa şaisprezece milioane de concetăţeni).

Eu, unul, nu interpretez aceste cazuri, drept "neimplicare a investitorilor de retail", cum o formulaţi, ci drept "excludere a lor de la piaţă", în sistemul adoptat (este aceeaşi diferenţă de interpretare care ne distanţează, în cazul absenţei iniţiativei antreprenoriale, unde dumneavoastră susţineţi că aceasta ne este caracteristică naţională, iar eu vă contest opinia, afirmând că acesta este rezultatul sistemului social-economic în care trăim - nu v-a plăcut vulgaritatea poantei mele cu marinarii sovietici, deşi, dincolo de cusurul vulgarităţii, ilustrează perfect fenomenul).

Un alt exemplu de notabilă diferenţă de interpretare: "Dacă menţionaţi cifra totală a economisirii, poate ar trebui să ne uităm către ce se pot duce aceste resurse - şi ajungem, ca într-un cerc vicios, la insuficienţa numărului emitenţilor de calibru."

Dar, aproape că nu pricep de unde provine neînţelegerea dintre noi: tocmai exasperarea generată de sărăcia posibilităţilor de valorificare a economisirii mă împinge la a propune o piaţă informală, ca aspirator către piaţa reglementată, dar şi ca potenţial formator de emitenţi care, eventual, să acceadă la Cotă, dimpreună cu investitori care vor fi fost iniţiaţi în aceste împrejurări.

Pe de altă parte, observ că mereu aveţi în vedere, în principal, "calibrul", fie că vorbiţi de investitori, fie că vorbiţi de emitenţi, dar nu luaţi în seamă modul de generare al "calibrului", sistemul care îl produce: nu toată lumea este moştenitoare de "calibru", ci unii se "calibrează" singuri, ceea ce este chiar mai de preţuit.

De altfel dumneavoastră înşivă, stimate "Prazilianul", deplângeţi absenţa spiritului antreprenorial, dar nu luaţi seama că îndrăzneala iniţiativei nu se poate manifesta, într-un sistem care se focalizează numai (sau precumpănitor) pe "calibru", descurajând-o şi veştejind-o.

Un cuvânt despre ideea dumneavoastră, principial corectă, că "Trebuie să cunoşti, chiar şi într-o fază incipientă, resorturile care determină fluctuaţia preţurilor; altminteri te-ai "curăţat" rapid de bani...": fluctuaţiile de preţ de la Bursa noastră, cel mai adesea, nu corespund vreunor gesturi ale emitentului, ci, mai degrabă ţin de componenta psihologică a pieţei (asta, în cazurile bune, când nu sunt, de fapt, determinate de informaţii privilegiate sau abuzuri de piaţă, ca să nu spun de manipulări).

Alt cuvânt, despre şoferii de taxi: visul meu este ca şoferii de taxi să vorbească permanent despre cotaţiile bursiere; dacă se poate, la fel şi frizerii.

Şi în sfârşit, un al treilea cuvânt, despre opinia dumneavoastră că "This time is not different": am spus-o anterior, cum că sunteţi un adept al "reglajului fin" şi că asta ţine de viziune, acum doar o confirmaţi explicit.

Impresia mea este că, dimpotrivă, "This time is different": nu cred în Kondratiev, pentru că nu găsesc vreun alt temei pentru teoria ciclurilor, decât credinţa metafizică că lumea este neschimbătoare (chiar în cuprinsul fluctuaţiei sale) şi că cineva ne duce grija.

Este celebră exclamaţia unui broker newyorkez, în faţa ecranului de tranzacţionare: "Dacă acesta nu ar fi sfârşitul lumii, atunci ar trebui să cumpăr totul!"

Vă sugerez ca, totuşi, să aveţi încredere în ceea ce reflectă pieţele: vedeţi pe careva că se înghesuie să cumpere totul?!