O tannenbaum

Din motive pe care doar astrologii le-ar putea clarifica cîndva, luna decembrie a fost parcă predestinată să joace un rol însemnat în viaţa noastră comună, a ro-mâniilor luaţi ca o colectivitate. Reflexul acestui fapt ar trebui să fie, în fiecare buclă a unui an, traversarea unui spaţiu- timp, politic şi spiritual, cla-rificator, populat de limpeziri şi limpezimi, de finalizări, de aşezări întemeietoare pentru noul ciclu care se deschide dincolo de cortina Noului An. Pe măsură ce ne îndepărtăm de Decembrie 1989, lucrurile merg exact în direcţia opusă.

Cea mai căutată dintre clarificări a fost, în toată această perioadă, aceea capabilă să tragă linia definitivă, istorică şi politică, dintre revoluţie, contra-revoluţie şi lovitură de stat, iar pe fondul acestei clarificări, pe aceea care desparte responsabilităţi şi vinovăţii, de merite, laurii recunoştinţei şi privilegii. În locul clarificărilor, al tonelor de rapoarte ale comisiilor parlamentare, al investigaţiilor pe cont propriu, al dezvăluirilor şi reevaluărilor care nu mai contenesc, ne afundăm în confuzie. Marcat de momentul trist, dar atît de spiritualizat, al mutării lui Havel de la cele lumeşti, mă întrebam zilele trecute de ce în Cehia tema veridicităţii revoluţiei lor pur şi simplu nu a existat, în timp ce la noi nu conteneşte să genereze "baricade politice" şi, desigur, .... confuzie. Dacă pui sub lupă evenimentele care au determinat prăbuşirea regimului comunist de la Praga, acolo tot ceea ce pentru noi este mister, pentru ei este clar ca lumina zilei: da, a existat o puternică implicare, pe teren, a serviciilor de informaţii străine, inclusiv sovietice, în momentele cheie ale transformării valului popular de manifestaţii anti-comuniste în mecanism de legitimare a noii arhitecturi de putere care i-a luat locul; da, a existat o competiţie politică între susţinătorii unor soluţii alternative ale ieşirii din comunism, cel puţin în privinţa conţinutului politic al primelor etape; da, a existat problema politică, dar şi umană, foarte dificilă generată de dilematica alegere între "recuperarea" şi "proscrierea" celor pentru care comunismul nu fusese doar o simplă supă ideologică în care şi-au trăit viaţa, de nevoie, ci o parte esenţială a vieţii lor de idealuri, cariere, credinţe, loialităţi afirmate şi susţinute public. Toate aceste probleme nu au fost deloc mai simple la ei decît la noi; la ei însă, au fost clare de la început pînă la sfîrşit. Revoluţia lor nu a început cu schimbarea regimului comunist, ci mult înainte, odată cu fundamentarea politică şi afirmarea publică a unei alternative, căreia Havel şi grupul de intelectuali ai Cartei 77 i-a dat formă, conţinut şi simbol, un deceniu înainte ca schimbarea de regim să se producă.

Confuziile lui decembrie, la noi, nu încep şi nici nu se sfîrşesc cu temele revoluţiei. Ele încep a se aşterne chiar cu Ziua Naţională şi totul se trage de la uriaşul deficit de legitimitate de care este lovită structural întreaga noastră clasă politică. Acest gol încearcă politicienii să-l acopere, să-l compenseze cu orice prilej şi cu orice ocazie, inclusiv cea legată de ceea ce ar trebui să fie o sărbătoare naţională. Nu este! E doar un tablou de gang în care pe jumătate stau zugrăvite figuri înţepenite de oficiali nesiguri pe rolul şi menirea lor, plus uniforme, iar pe cealaltă jumătate se lăfăie agitaţia populară din jurul pomenilor publice organizate de oficialităţi cu acest prilej.

La fel de triste sunt şi confuziile "organizate" în jurul evenimentelor sprituale ale acestei perioade: Solstiţiul, Crăciunul şi Schimbarea anilor. Dacă v-aţi întrebat vreodată de ce a scris Shakespeare o piesă care se cheamă "A douăsprezecea noapte", aţi descoperit, desigur, că au fost vremuri cînd oamenii lumii creştine trăiau şirul acestor zile acoperite de bucurie şi spiritualitate, ca pe un lanţ de aur cu care-şi împodobeau vieţile. Astăzi, totul zace într-un morman zgomotos şi sclipicios de reclame, anunţuri şi activităţi comerciale. Esenţa uneia dintre cele mai frumoase şi mai bogate spiritual părţi a unui an a fost redusă şi este trăită de "creştinii noştri" ca o simplă vizită la un mare parc de cumpărături, cadouri şi libaţii bahice. Dacă vrea cineva să înţeleagă dimensiunea sărăciei spirituale în care ne-au cufundat confuziile cultivate de spiritul mercantil, nu trebuie să vă întoarceţi neapărat la vremurile shakespeariene, este suficient să (re)citiţi poveştile de Crăciun cu care se delectau bunicii sau părinţii noştri, pe cînd erau copii. De acolo veţi afla, sau redescoperi, că bradul de Crăciun era visul celor mici, cu care se culcau în gînd în Seara de Ajun, pentru a-l descoperi împodobit, aievea, ca pe cea mai mare minune a vieţii lor, în dimineaţa Sfintei Naşteri. Şi, poate, tot de acolo veţi redescoperi valenţele simbolice simple, dar atît de puternice, ale eternului verde din bradul Crăciunului, cîntate de versurile lui Ernst Anschutz, din care, pe orice meridian al lumii, cineva tot ştie să spună: O Tannenbaum, o Tannenbaum wie treu sind deine Blätter: Speranţă şi Statornicie întru credinţă.

Exact ceea ce ne lipseşte nouă, româ-nilor pentru a ieşi din confuzie.