Oaia cu cinci picioare

Între filmul Oaia cu cinci picioare (Le Mouton B cinq pattes) şi realitatea românească imediată nu pare să existe vreo legătură. Şi totuşi, Henri Verneuil, realizatorul filmului îl lansa pe Fernandel într-una din cele mai spectaculoase apariţii cinematografice ale sale - şase roluri într-un singur film - plecând de la un subiect de actualitate: relansarea turismului.

Pe la mijlocul secolului trecut, în Trézignan - un mic sat din Var, în Provenţa franceză - notabilităţile încearcă să relanseze turismul local. Pentru asta îşi propun un mic artificiu de marketing, organizarea unei mari serbări publice pentru a celebra cei 40 de ani de la naşterea cvadrupleţilor Saint-Forget. Doar că tatăl, Edouard, un bătrân viticultor încăpăţânat, nu vrea să-şi vadă fii. Aşa că naşul lor, doctorul BolPne, este trimis de primărie în toate colţurile lumii să-i convingă pe cei cinci să participe la serbare. Dar totul se întâmpla pentru o cauză pe cât de practică, pe atât de nobilă: construcţia bunăstării comunităţii prin turism.

Ca în multe din filmele lui Verneuil, mai ales că la Oaia cu cinci picioare era şi scenarist, o doză de fină ironie socială este prezentă. Ideea că turismul rezolvă problemele unei comunităţi, fie ea mică sau mare, este persiflată. Căci dacă doar că turismul ar fi rezolvat marile probleme economice şi sociale Grecia, Egiptul sau Turcia ar fi fost deja "grădinile" Raiului. Dar nu sunt! Iar amploarea crizei greceşti arată că turismul singur nu aduce prosperitatea mult visată.

În România - ţară ce caută să-şi (re)lanseze turismul cu o insistenţă remarcabilă, dar fără rezultate - Raiul turistului ar fi trebuit să ia forma unei grădini carpatine încă neexplorate. Dar, cum reacţia ostilă mediei la lansarea logoului a prevalat - ba chiar, pe fondul lipsei estivale de ştiri, a devenit prima şire pentru vreo două zile - campania de lansare este probabil iremediabil compromisă. Degeaba Consiliul de Brand, organism în care, alături de reprezentanţii ministerului turismului sunt reprezentate şi asociaţiile din turism, a votat. Căci votul, ca în cele mai multe cazuri, nu rezolvă nimic prin sine. Iar noul brand turistic al României lansat la Expoziţia universală de Shanghai nu promitea, oricum, mare lucru. Aflăm acum, pe fundalul scandalului privind originalitatea logoului campaniei, că firma câştigătoare a licitaţiei - THR, o respectabilă firmă spaniolă de consultanţă internaţională în turism - a oferit şi alte propuneri de logo: o frunză de stejar sau chiar o căsuţă! A fost însă votată frunza împricinată. Aparent brandul a fost rezultatul unui proces democratic. Doar că nu de democraţie era vorba în ecuaţie!

Lansarea brandului turistic de ţară a oferit însă o bună oportunitate pentru execuţia politică a Elenei Udrea. Anul trecut, tot în vară, Elena Udrea era obiectul analizei unei comisii parlamentare de anchetă. Atunci, a reuşit să pareze loviturile, să ofere explicaţii alternative, să folosească înregistrări şi să depăşească momentul. Doar că pe atunci starea de spirit a opiniei publice româneşti nu era atât de ostilă PDL şi preşedintelui Traian Băsescu. Acum, surprinsă de acest atac mediatic în China, lăsată singură de partid, fără argumente alternative suficient de credibile Elenei Udrea îi va mult mai greu să revină. Şi cum atacurile au venit din toate părţile, va fi dificil să contraatace eficient pe toate fronturile. Iar între timp, turismul româ­nesc, aşa-zisul obiect al discordiei, numai ca în Rai n-o duce.

Nici politica, nici turismul nu se pot face cu improvizaţii. Improvizaţiile, ca şi campaniile de promovare fără ancoră în realitate, riscă să producă efecte contrare. Niciodată "oaia cu cinci picioare", faptul divers transformat în avantaj competitiv, nu rezolvă problemele.