OANA OZMEN: "În contextul noilor prevederi ale Planulul climatic al Comisiei Europene, eficientizarea energetică a clădirilor devine esenţială"

Politică / 16 august 2021

"În contextul noilor prevederi ale Planulul climatic al Comisiei Europene, eficientizarea energetică a clădirilor devine esenţială"

Începând cu a doua jumătate a anului 2020 preţul materialelor de construcţii a explodat, ajungând la scumpiri majore la unele produse şi componente.

Cauzele sunt multiple, cea mai de impact fiind pandemia şi, implicit, efectele acesteia asupra economiilor lumii. Capacităţile de producţie s-au redus afectând fluxurile de transport internaţional cu materiale şi influenţând major fluctuaţia preţurilor, întrucât România importă majoritatea materiilor prime pentru domeniul construcţiilor din ţări precum Italia, Franţa, Rusia, Turcia sau China.

În cazul anumitor materiale de construcţii folosite în termoizolaţii preţul a crescut cu pâna la 60% şi trendul este, din păcate, crescător. Astfel, se preconizează că scumpirile vor continua până cel puţin la sfârşitul acestui an.

Pe de altă parte, industria construcţiilor din România se confruntă şi cu o lipsă acută a forţei de muncă. Sunt estimări conform cărora avem peste 700.000 de români care lucrează în construcţii în afara graniţelor, iar deficitul în ţară este de câteva zeci de mii de persoane calificate, ingineri şi specialişti. Oficial, avem 300.000 de lucrători în construcţii. Calificarea, în domeniul construcţiilor, vine după 10-15 ani de studiu şi experienţă.

Acest deficit este acoperit cu forţă de muncă din afara ţării din nevoia de a răspunde cererii din piaţa construcţiilor pe plan local. Astfel, suplimentarea numărului angajaţilor a fost posibilă prin aducerea forţei de muncă din Orient. În ultimii ani foarte mulţi angajaţi români au plecat din acest sector, fie în alte ţări, fie în alte domenii, astfel că, începând cu 2019, pe şantierele din România au fost aduşi muncitori din Vietnam şi din alte state din Asia de Sud-Est.

Pentru a duce la îndeplinire proiectele de construcţii anunţate în România, va fi nevoie de o dublare a personalului din construcţii existent astăzi, ţinând cont de estimările care spun că puţin peste 300.000 de oameni au mai rămas să lucreze în ţară în domeniul construcţiilor, după declanşarea pandemiei.

Cauzele acestui deficit acut de forţă de muncă sunt: dispariţia şcolilor profesionale, lipsa alocării de resurse pentru formarea tinerilor în acest domeniu şi discrepanţele salariale, motiv pentru care mulţi muncitori aleg să plece în afara ţării după obţinerea calificării.

Lipsa forţei de muncă şi preţul în continuă creştere al materialelor de constructii vor determina, inevitabil, o creştere a preţului final pentru lucrările executate.

De asemenea, nu trebuie să uităm că, în lumina pactului pentru mediu şi a discuţiilor purtate în cadrul UE privind certificatele verzi pentru clădirile care nu sunt eficiente din punct de vedere energetic, există riscul unui decalaj în cazul ţărilor al cărui fond construit este îmbătrânit.

În atenţia legislativului şi executivului deopotrivă se află măsuri legale care să aducă îmbunătăţiri legislaţiei în privinţa posibilităţii indexării valorii contractelor conform creşterilor segmentare de preţ pentru a nu împovăra şi mai mult acest domeniu greu încercat de pandemie, la fel ca multe altele. În contextul Planului Climatic european, eficientizarea energetică devine esenţială, iar fără o piaţă a construcţiilor optim dezvoltată va fi foarte dificil să punem în aplicare toate recomandările europene. În plus, este necesară o intensificare a controalelor efectuate de către Consiliul Concurenţei în vederea evitării creării unui monopol de către jucătorii mari din piaţa construcţiilor.

Avem, în egală măsură, nevoie şi de măsuri legislative la nivel european care să asigure o evoluţie corectă a preţurilor materialelor de construcţie pe o piaţă aflată în cădere liberă.

Sunt convinsă că soluţiile vor veni cât mai curând şi industria construcţiilor va reuşi surmontarea treptată a dificultăţilor pe care le-a întâmpinat în această perioadă extrem de grea pentru noi toţi.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. stimata doamna,

    stiti cumva care este pretul acestui demers? 

    siti care sunt efectele sanitare cotidiane aspra sanatatii care rezulta din ac izolare?

    este corect pretul global pe care tot noi il platim? 

    1. 4.35 este o ora buna pentru luat pastile.

    DACĂ CRESC PREȚURILE LA GAZ , CURENT ... E FOARTE MIȘTO CÂT MAI MULTĂ ÎNCĂLZIRE GLOBALĂ . DUMNEZEU ECHILIBREAZĂ FENOMENELE ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb