Obama: "Rusia nu face nimic, Occidentul trebuie să fie destul de ferm cu China"

V.B.
Internaţional / 4 august 2014

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a minimalizat rolul Rusiei în lume, calificând-o drept o naţiune care "nu face nimic" şi subliniind, într-un interviu acordat revistei The Economist, că Occidentul trebuie să fie "destul de ferm" cu China, ţară care se grăbeşte să îşi extindă rolul în economia mondială, transmite Reuters.

Obama a declarat că a încercat să concentreze politica externă a SUA asupra Asiei, ca răspuns la puterea economică şi militară a Chinei. Totuşi, de luni de zile, această decizie a fost afectată de o rafală de crize internaţionale, inclusiv sprijinul Rusiei pentru separatiştii din estul Ucrainei.

Obama a minimalizat rolul Moscovei în lume, considerând că Vladimir Putin este un lider ce provoacă probleme pe termen scurt pentru un câştig politic care va afecta Rusia pe termen lung.

"Eu cred că este important să se menţină perspectiva. Rusia nu face nimic. Imigranţii nu se grăbesc la Moscova în căutare de oportunităţi. Speranţa de viaţă a bărbatului rus este de în jur de 60 de ani. Populaţia este în scădere", a punctat Barack Obama.

Săptămâna trecută, liderul de la Casa Albă i-a reproşat omologului rus că Rusia ar fi încălcat Tratatul din 1988 al Forţelor Nucleare Intermediare (INF), conceput să elimine rachete de croazieră lansate de la sol.

Vorbind despre "provocările regionale" ale Rusiei, Obama a subliniat: "Trebuie să ne asigurăm să nu degenereze dacă, dintr-o dată, armele nucleare sunt din nou în discuţiile de politică externă". Cu toate acestea, tensiunile dintre SUA şi China "pot fi gestionate", a punctat preşedintele american.

"Trebuie, de asemenea, să fim destul de ferm cu ei [chinezii - n.r.], pentru că vor insista până când nu vor mai întâmpina rezistenţă. Ei nu sunt sentimentali şi nu sunt interesaţi de abstracţiuni. Iar acestea, la normele internaţionale, sunt insuficiente", a mai spus Obama în interviu, estimând că tensiunile comerciale vor slăbi când China va trece "de la a fi pur şi simplu un producător low-cost în lume" şi companiile ei vor începe să fabrice produse cu valoare mai mare, care să aibă nevoie de protecţia proprietăţii intelectuale.

"Trebuie să existe mecanisme atât pentru a fi duri cu ei, când credem că încalcă normele internaţionale, dar, în acelaşi timp, să le arătăm beneficiile potenţiale pe termen lung", a conchis Barack Obama.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Un PITECANTROP venit pe continentul Nordamerican, in fruntea unei natiuni "adolescentine" ce nu stie decit "valoarea" pumnului/muschilor si a banului/fatarniciei, fara intelepciune si autocontrol, dar in schimb stie, natiunea americana prin intermediul NSA, sa se uite pe sub fustele "doamnelor" stilate ce formeaza vechea lume, careia ii apartine si Rusia! Nu reuseste sa faca Rusia "sa-si iasa din pepeni" atunci SUA afirma ca nu prezinta interes (pe modelul - strugurii sunt acrii!), hai sa trecem la o natiune mai veche, cu o cultura ce da clasa inculturii americane!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb