Obiective şi obiectivitate

România europeană, prea ocupată cu ruleta mandatelor parlamentare, care nu mai reprezintă pe nimeni, ci doar asigură majorităţi de guvernare pentru cineva, nici nu a băgat de seamă că Uniunea Europeană a bifat cele şase luni ale preşedinţiei franceze. Au trecut ca acceleratul prin gara Periş! Nu mai este cazul să întreb cîtă politică europeană şi bilaterală a făcut România în aceste şase luni, cu şi pentru Franţa, pentru că tot nu ajută la nimic. Româ­nia nu mai are politică internaţională, cam de multişor, mulţumindu-se doar cu firimituri de diplomaţie şi aceea făcută mai degrabă birocratic şi în "orb", adică fără un suport real şi stabil în politica internă.

Ideea de a evalua performanţa managerială a unui om de stat, în acest caz Preşedintele Sarkozy, şi implicit capacitatea unei ţări, Franţa, de a genera impulsuri politice constructive la nivel european, în probleme cheie, pare o idee bună, mai ales pentru că sugerează un anume grad de obiectivitate. Ideea aparţine unui institut care poartă numele marelui om de stat Thomas More. Au fost luate în considerare cele douăsprezece teme care au angajat în cea mai mare măsură interesul şi activitatea acestei preşedinţii. Subiectele pot fi împărţite în două mari categorii, după relevanţa politică şi impactul lor: strategic-globale şi locale. În prima categorie se aşază: deblocarea tratatului constituţional (nota 5); gestiunea crizei georgiene (nota 8); promovarea obiectivelor strategiei Lisabona şi a politicilor economice adiacente (nota 6); gestionarea temelor crizei financiare (nota 7), promovarea soluţiilor energetice la nivel european (nota 6). Temele "locale", al căror impact instituţional şi politic este net mai redus, în ciuda domeniilor esenţiale pe care le acoperă, au fost: protecţia mediului (nota 4), problema unor politici europene coordonate pentru controlul imigraţiei (nota 9); dezvoltarea conceptului apărării comune la nivel european (nota 7); politica agricolă comună (nota 7); politica comună în domeniul pescuitului (nota 7); parteneriatul UE cu spaţiul mediteranean (nota 6); politica UE în domeniul cercetării ştiinţifice (nota 7). Dacă ar fi să dăm crezare imaginii create de cei care au realizat această evaluare, performanţa preşedinţiei franceze este una medie, adică pluteşte pe undeva prin jurul notei şapte. Pe vremea şcolii mele, era o notă mare! Acum, profesorii par să fie mai îngăduitori! Cu tot respectul, însă, "profesorii" care l-au scos la tablă pe elevul Sarkozy, ori s-au lăsat prea tare furaţi de farmecul lui personal, ori prea influenţaţi de rolul euro pean şi renumele istoric al Franţei. Altminteri, dacă te uiţi mai cu atenţie este greu de înţeles cum un eşec politic grav, gestiunea crizei georgiene, poate fi notat cu 8. Simplul fapt că UE a fost prezentă şi a marcat dorinţa de-a salva situaţia nu echivalează cu un succes. Cît despre afronturile pe care Rusia nu s-a sfiit să le facă diplomaţiei europene, condusă chiar de Preşedintele Sarkozy, ele au rămas fără niciun răspuns, nici măcar verbal! Chiar şi nota 7 pentru gestiunea crizei financiare este un cadou, nemeritat, pentru că nu Franţa, ci Germania şi Marea Britanie au fost soliştii temei, Franţa reuşind, în cele din urmă, doar să marcheze divorţul faţă de poziţia Germaniei, pe care a vrut să o şi penalizeze, la capitolul imagine. Va să zică, la temele majore, elevul nostru abia dacă a făcut de-un cinci, cît să nu rămînă corigent! La celelalte materii a luat şapte pe linie, aproape, dar de făcut nu a făcut mare lucru. Niciunul dintre aceste subiecte nu a fost semnificativ avansat, iar dacă ne referim la nota cea mai mare, nouă, pentru ideea creării unui pact european care să reglementeze imigraţia, atunci trebuie spus că deocamdată a fost realizat doar un preambul. Pînă la politici comune, la care să subscrie toţi cei 27, mai e cale lungă şi teamă mi-e că nici pînă la viitoarea preşedinţie franceză nu o să vedem rezultatele acestui "important succes".

O privire de ansamblu şi o lectură un pic mai riguroasă a faptelor arată că extensia obiectivelor şi a temelor menită să susţină ambiţiile Preşedintelui Sarkozy s-a dovedit prea mare pentru capacitatea politică de realizare. Cît despre temele majore, în care contribuţia Franţei era aşteptată şi ar fi fost foarte bine venită, rezultatele sunt mediocre sau chiar mai puţin. Din păcate şi pentru Uniunea Europeană şi pentru Franţa, preşedinţia aceasta nu va scrie niciun rînd în cartea de aur a Uniunii, a Europei sau a Franţei.