OECD: Tranzacţiile cu produse contrafăcute - 3,3% din comerţul global

Ziarul BURSA #Internaţional / 19 martie 2019

Comerţul mondial cu produse contrafăcute a atins o valoare de 460 miliarde de euro pe an, arată o nouă evaluare a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) şi a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), transmite AFP.

Vânzarea de produse contrafăcute şi piratate a crescut în ultimii trei ani şi în prezent reprezintă 3,3% din comerţul mondial, faţă de un nivel de 2,5% în 2016, când a fost realizat precedentul studiu, au precizat luni cele două organisme care vorbesc de o "creştere considerabilă", conform Agerpres.

Doar în Uniunea Europeană, produsele contrafăcute şi piratate au ajuns la 121 miliarde de euro, adică 6,8% din totalul importurilor UE, potrivit raportului EUIPO-OCDE din 2019. Şi în acest caz este vorba de o "creştere puternică" faţă de un nivel de 5% estimat în raportul din 2016.

"Contrafacerea şi pirateria constituie o ameninţare majoră la adresa inovaţiei şi creşterii economice, atât la nivelul UE cât şi la nivel mondial", a avertizat directorul executiv al EUIPO, Christian Archambeau. Potrivit acestuia, creşterea contrafacerii este un fenomen îngrijorător şi necesită în mod clar o acţiune coordonată la toate nivelele pentru a fi rezolvată.

Companiile şi sectoarele cele mai afectate de contrafacere sunt situate în principal în zona OECD (SUA, statele membre UE, Japonia şi Coreea de Sud), dar şi un număr în creştere de alte economii sunt afectate, precum China, Brazilia şi Hong Kong, arată raportul publicat ieri. Produsele sechestrate în vămi detaliate în raport arată că principalele ţări şi regiuni de unde provin produsele contrafăcute sunt China, Hong Kong, Emiratele Arabe Unite, Turcia, Singapore, Thailanda, India şi Malaezia.

Produsele revândute sunt mult mai probabil să fie contrafăcute decât cele cumpărate direct de la producător. Până la două treimi din parfumurile şi ceasurile de pe piaţa secundată sunt contrafăcute. OECD subliniază că utilizarea coletelor şi a micilor livrări pentru mutarea produselor contrafăcute nu va face decât să majoreze comerţul mondial cu produse contrafăcute.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb