Pe 1 octombrie 2019, BusinessMark vă invită la cea de a 9-a ediţie a proiectului Real Estate & Construction Forum. Evenimentul va avea loc la Hotel Radisson Blu din Bucureşti, sala Atlas, începând cu ora 08:30.
Oamenii se dezvoltă, tehnologia avansează, nevoile clienţilor se schimbă, organizaţiile se transformă şi simt nevoia de a se extinde. Smart Home, Smart Buildings, Smart Cities sunt termenii ce caracterizează piaţa de real estate. Sustenabilitatea a devenit un must - de la centre comerciale şi spaţii industriale, la birouri şi locuinţe.
În acest context, Real Estate & Construction Forum va fi structurat în patru paneluri, fiecare dintre acestea aducând în prim plan unul dintre segmentele de referinţă ale domeniului: Office, Rezidenţial, Retail, Industrial&Logistic.
Prin cele patru momente de discuţie, organizatorii vor provoca speakerii evenimentului să răspundă la întrebări, precum:
• Care sunt provocările şi soluţiile de creştere a cererii pe toate segmentele pieţei din perspectiva investitorilor, dezvoltatorilor si specialiştilor din imobiliare?
• Ce impact au inovaţia şi si digitalizarea în real estate? Care sunt trendurile la nivel global şi soluţiile inovatoare implementate cu succes pe pieţele din regiune?
• Cum arată spaţiul de lucru al viitorului, spre ce îşi îndreaptă atenţia chiriaşii şi ce soluţii au dezvoltatorii pentru a creşte calitatea timpului petrecut la birou?
• Care sunt segmentele pieţei care oferă investitorilor yield-uri mai bune faţă de pieţele din regiune?
Invitatul special al evenimentului va fi BERNARD STORCH, Partner, PLP Architecture.
Bernard are o experienţă excepţională într-o gamă largă de proiecte comerciale, rezidenţiale, instituţionale şi din domeniul ospitalităţii, în Marea Britanie, Europa, India şi Orientul Mijlociu. În prezent, munca sa se concentrează asupra unor proiecte care aduc regenerare urbană transformatoare, prin proiecte dinamice, cu destinaţie mixtă, printre care Westferry Printworks Redevelopment de pe Isle of Dogs în Londra, Sampson & Ludgate House, aşezată între Tate Modern şi Southbank Centre din Londra şi noul Tower Ten şi World Trade Centre din Amsterdam, conceput ca un proiect urban subtil şi aflat în evoluţie, de regenerare a locului de muncă, care integrează spaţiul şi clădirile existente.
Printre proiectele sale recente se numără premiatul Sky Central, sediul BREEAM-Excellent, care furnizează spaţii de lucru mari şi flexibile, pentru 3 500 de angajaţi ai Sky Television, în campusul lor din vestul Londrei.
Printre speakerii ce vor fi prezenţi la eveniment se numără:
• ANA DUMITRACHE, Country Head Romania, CTP Invest
• SÎNZIANA PARDHAN, Country Head, P3 ROMÂNIA
• ANTOANELA COMŞA, General Manager, GRANVIA ROMÂNIA; Preşedinte, AREI
• COSTIN BLIDEANU, Head of Leasing Retail Division, AFI EUROPE ROMÂNIA
• BEATRICE DUMITRAŞCU, Vice-President Residential Sales, ONE UNITED PROPERTIES
• MARIUS ISTUDORA - Business Development Manager, Portland Trust
• BOGDAN VOICA, Asset Director, ANA TOWER OFFICES
• ALEXANDRU MIHAI, Partener, NORDIS
• ANNE-MARIE DIACONU, Leasing & Asset Manager, SKANSKA ROMÂNIA
• CLAUDIU BISNEL, Partner & Co-Founder, BRISK GROUP
• MAURICIO MESA GOMEZ, Director General, CORDIA ROMÂNIA
• ROXANA DUDĂU, Associated Partner, Head of Real Estate & Construction Department, NOERR
• EMMA TOMA, Head of Office Division, AFI EUROPE ROMÂNIA
• CARMEN RAVON, Head of Advisory&Transaction Services | Retail Agency, CBRE ROMÂNIA
• LUCIAN VIŢELARU, Senior Managing Associate, Head of Real Estate practice, RADU ŞI ASOCIAŢII SPRL | EY LAW
• LUCIAN ANGHEL, Fondator şi CEO, ENERGYPAL - TIMEPAL ROMÂNIA ŞI FMS
• DUMITRU MINCIU, General Manager, NOVART ENGINEERING
• DANIELA BOCA, Head of Research, CBRE ROMÂNIA (Moderator)
• MIHAI PĂTRULESCU, Senior Associate, Investment Services, COLLIERS INTERNATIONAL ROMÂNIA (Moderator)
Real Estate & Construction Forum este un eveniment pe care BusinessMark îl organizează de două ori pe an şi în jurul căruia a reuşit să creeze o comunitate formată din specialişti din industrie. Astfel, cele 8 ediţii precedente au reunit peste 110 speakeri şi 1200 participanţi.
Mai multe detalii despre conferinţa Real Estate & Construction Forum, modalitatea de înscriere şi principalele teme de discuţie, puteţi afla AICI.