Ofiţer ISU trimis în judecată pentru cumpărare de influenţă

C.P.
Miscellanea / 29 decembrie 2010

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşire de militari au dispus trimiterea în judecată a inculpatului cpt. (r) Nicolescu Robert Ionuţ, fost ofiţer în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dealu Spirii" Bucureşti, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de cumpărare de influenţă şi luare de mită.

În cursul anului 2007, Nicolescu a pretins şi primit de la un denunţător suma de 2.100 de euro pentru a-l ajuta să promoveze în mod fraudulos examenul organizat în luna august 2007 la I.S.U. Bucureşti în vederea ocupării unor posturi de subofiţeri. Ajutorul consta în furnizarea răspunsurilor la întrebările tip grilă la examenul scris, inculpatul având acces la aceste răspunsuri în baza calităţii sale de membru al comisiei de multiplicare a subiectelor de concurs.

Întrucât intenţiona să facă orice demers posibil pentru a fi selectat de factorii de decizie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) în vederea plecării într-o misiune în afara ţării, în teatrele de operaţii la care România participă cu misiuni poliţieneşti (Kosovo sau Bosnia Herţegovina), considerând că are şanse reduse de a fi selectat prin procedurile standard, în luna octombrie 2010, inculpatul Nicolescu Robert - Ionuţ a promis unui denunţător suma de 2.500 euro (echivalentul unui salariu extern) pentru a interveni asupra unor ofiţeri cu funcţii de conducere din cadrul M.A.I. care să înlesnească trimiterea sa într-o astfel de misiune.

La data de 12 noiembrie 2010, Nicolescu Robert Ionuţ a fost prins în flagrant delict după ce a dat denunţătorului suma de 500 euro, reprezentând o primă tranşă din banii promişi.

La data de 13 noiembrie 2010, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpatului Nicolescu Robert - Ionuţ pe o perioadă de 29 de zile iar pe data de 24 noiembrie a.c. a fost trecut în rezervă.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb