Oglinda sfărâmată

Europa e o oglindă sfărâ­mată dar politicienii se comportă de parcă nu ar şti asta. La Lisabona, cu ocazia summit-ului celor 27, şefii de stat şi de guvern s-au comportat de parcă oglinda ar fi doar puţin fisurată, iar o simplă operaţie de cosmetică instituţională ar putea reda strălucirea şi capacitatea de reflecţie iniţiale. Aşa se explică şi afirmaţia triumfalistă a preşedintelui în funcţie al UE, premierul portughez José Socrate: "Europa a obţinut o victorie". Căci ceea ce lui Socrate i se pare un progres, e confirmarea morţii tratatului constituţional. Pragmatici, dar lipsiţi de viziune, intoxicaţi de marketingul politic, jenaţi în orice acţiune de scurtimea mandatelor şi obsedaţi de tirania sondajelor de opinie, politicienii europeni nu pot să mai gândească strategic. De fapt, la Lisabona Europa a mai obţinut un răgaz, dar liftingul instituţional nu îi modifică datele morfologice. Cu sănătatea şubrezită de extinderea spre est şi de prea mult atlantism, Europa a fost redusă la un set de proceduri. Tehnic, ea funcţionează, dar conştiinţa i-a fost anesteziată. Şi, dacă situaţia e mai bună decât acum un an din punct de vedere formal, relansarea Europei nu salvează decât forma tratatului constituţional. Ceea ce pentru unii era simbolic, şi deci putea fi uşor înlăturat, era chiar spiritul Europei. Suveranismul de operetă - desuet, dar încă influent - electoralismul ca surogat al politicii, superficialitatea şi populismul se răzbună. Dar nu politicienii, ci societatea europeană este victimă a acestui proces de reformă deviat şi încetinit. Fără ca Europa să se transforme într-un autentic organism politic - iar nu să devină doar o instituţie ceva mai bine organizată - în locul unei guvernări europeane concertate, vom asista doar la o imensă cacofonie.

La baza întregului demers care a condus la tratatul de la Lisabona a stat o gravă eroare de analiză. Refuzând recunoaşterea identităţii europene, privind identităţile suprapuse drept opuse, sau în orice caz conflictuale, pe când ele sunt perfect complementare, şefii de stat şi de guvern au abandonat un proces pe care îl aprobaseră cu doar trei ani mai devreme, pe 29 octombrie 2004. Cedând pe rând în faţa exhibiţionis­mului politic francez sau olandez, apoi acceptând şantajul polonez, liderii europeni au deschis în 2007 cutia Pandorei. Deja majoritaris­mul, ilustrat atât de bine de regula dublei majorităţi (orice reglementare va fi aprobată cu votul a 55% din statele membre reprezentând cel puţin 65% din populaţia UE), prezentat ca o revoluţie instituţională, trădează, în realitate, spiritul consensualist care a făcut posibilă cons­trucţia europeană. Din acest punct de vedere, relansarea compromisului de la Ioannina - realizat la reuniunea informală a miniştrilor de externe ai statelor UE din martie 1994, dar care fusese teoretic "abrogat" odată cu Tratatul de la Nisa din 2000 - pentru o perioadă de tranziţie de zece ani urmăreşte să tempereze efectele devastatoare ale majorităţii calificate. Între timp, poate că Europa politică va putea fi conciliată cu Europa socială sau cu cea civică.

Chiar ideea agreată de toate statele membre de a aproba noul text în viitorul an, astfel încât la sfârşitul preşedinţiei franceze, pe 1 ianuarie 2009, să funcţioneze după noile reguli, trădează teama politicienilor de confruntarea cu popoa­rele lor. După ce au folosit Europa ca pe un subiect în bătăliile politice interne, după ce tot ce era rău provenea de la Bruxelles, acum aceiaşi politicieni nu înţeleg că înainte de a fi politică, Europa e deja o realitate civică.

Totodată, prevederea care va permite, odată ce noul tratat va fi ratificat, ca doar nouă state să se poată coordona pentru a elabora o legis­laţie distinctă într-un domeniu distinct, deschide calea Europei cu două sau mai multe viteze. Mai vechea propunere a lui Prodi privind o Europă restrânsă, cu şapte state, poate fi acomodată noului context. Aşa că, tonul forţat optimist al presei româ­neşti sau europene nu poate oculta realitatea: oglinda europeană e spartă, încât nu mai poate fi refăcută. Viitoarea Europă se va recompune după alte criterii, iar actuala formulă instituţională va permite doar ceva mai multă coordonare şi poate o mai bună administrare. Sigur, e şi asta ceva, dar mult prea puţin în raport cu proiectul fondatorilor.