Olanda a început numărătoarea inversă pentru sfârşitul statului social european

În Constituţia Olandei se arată că monarhul trebuie să ţină un discurs anual în faţa camerelor reunite ale Parlamentului în a treia zi de marţi din septembrie.

Noul rege, Willem-Alexander, şi-a îndeplinit datoria recent, citind discursul pregătit de cabinetul premierului Mark Rutte, iar ceea ce a spus a bulversat Olanda şi, în curând, Europa.

"Olanda se luptă de cinci ani cu criza economică", a punctat suveranul, iar "consecinţele încep să devină palpabile". Din păcate, Regele Willem-Alexander nu a explicat şi de ce se văd consecinţele doar după cinci ani. Să fie de vină politicile economice ale guvernului actual şi ale celor anterioare, care au amânat luarea unor decizii dureroase din considerente electorale?

Ceea ce se întâmplă acum în Olanda şi se va extinde la nivelul ţărilor din aşa-numitul "nucleu dur" al zonei euro nu reflectă decât ceea ce a descoperit, cu mulţi ani în urmă, faimosul boxer Joe Louis: "Poţi fugi, dar nu te poţi ascunde".

Iar realitatea din Olanda arată că "şomajul creşte, numărul falimentelor creşte, casele valorează mai puţin, iar puterea de cumpărare scade", după cum se mai arată în discursul suveranului olandez. Datoria publică, cea a gospodăriilor, precum şi poziţia financiară a băncilor sunt identificate drept principalele probleme structurale ale societăţii olandeze.

Pe primul loc în clasamentul problemelor structurale se află, din nou, băncile. În condiţiile în care economiile olandezilor au fost canalizate preponderent către fondurile de pensii, care au investit masiv pe pieţele externe, sursele de finanţare ale băncilor au fost căutate pe pieţele internaţionale. Creditele ipotecare au crescut accelerat, pe fondul unor stimulente fiscale care au favorizat creditele pentru care se plăteau doar dobânzile, alimentând o bulă imobiliară de proporţii.

Acum euforia este de domeniul trecutului, în condiţiile în care ultimele date oficiale arată o scădere a preţurilor locuinţelor cu circa 20% faţă de maximul din 2008.

"Percepţia convenţională a fost aceea că preţurile caselor vor creşte mereu", a declarat în urmă cu o lună un analist al pieţei imobiliare din Olanda pentru BBC, declaraţie inclusă într-o analiză a problemelor tot mai mari cu care se confruntă olandezii ale căror locuinţe valorează mult mai puţin decât creditul obţinut pentru achiziţionarea acestora. Numărul redus al executărilor silite se datorează exclusiv numeroaselor opţiuni de refinanţare şi restructurare oferite de bănci, care nu îşi permit să absoarbă pierderile generate de preluarea garanţiilor de la debitori.

Tocmai acesta, alături de creşterea costurilor de finanţare, este motivul pentru care autorităţile au venit cu ideea înfiinţării unui Institut Naţional Ipotecar.

Bloomberg scrie că instituţia va prelua creditele ipotecare din portofoliile băncilor, după securitizarea acestora sub forma obligaţiunilor ipotecare, iar finanţarea se va face prin emisiuni de obligaţiuni garantate de stat, în speranţa unei scăderi semnificative a costurilor.

Agenţia de rating Fitch şi-a exprimat deja îndoielile cu privire la efectele pozitive ale unei astfel de instituţii asupra sistemului bancar. Conform unei ştiri din cotidianul olandez De Telegraaf, "beneficiile pentru sistemul bancar vor fi limitate, fără o scădere semnificativă a costurilor de finanţare". Motivul principal îl reprezintă raportul ridicat dintre creditele şi depozite din sistemul bancar olandez, de peste 130%, care îl fac deosebit de vulnerabil în faţa schimbării percepţiei investitorilor.

Mai sunt apoi costurile tot mai mari cu care se confruntă modelul statului social, adoptat de Europa de Vest în perioada postbelică. "Piaţa noastră a muncii şi sistemul facilităţilor publice nu mai îndeplinesc cerinţele timpului nostru, din cauza îmbătrânirii populaţiei şi internaţionalizării", a mai declarat Regele Willem-Alexander.

Apoi a venit "bomba". Regele Olandei a precizat că modelul statului social se apropie de sfârşit, noua orientare fiind direcţionată către o "societate participativă", în care cetăţenii preiau controlul asupra propriei lor vieţi, după cum arată presa olandeză. Extraordinar acest concept al adulţilor care trebuie să se comporte ca adulţii, fără să mai aştepte ca totul să vină de la stat, nu-i aşa?

"Dacă oamenii vor putea să-şi modeleze viitorul, ei nu vor aduce un plus de valoare doar propriei vieţi, ci şi societăţii", a continuat monarhul olandez.

Dar este posibilă o astfel de viziune, în condiţiile în care statul olandez nu renunţă la mulţimea de legi şi reglementări care împiedică libertatea economică a individului, în special cele referitoare la taxare? Şi oare cât timp va trece până când o societate care s-a dezvoltat în spiritul eticii protestante, dar apoi a fost pervertită de iluzia bunăstării prin intermediul banilor ieftini, va reuşi să se vindece?

Răspunsul nu este deloc simplu, mai ales că regele nu a uitat să accentueze importanţa "fundaţiei solide pentru moneda unică" şi "rolul activ pe care trebuie să-l joace Olanda în cadrul Uniunii Europene", pe fondul exprimării susţinerii pentru uniunea bancară.

Oare guvernul Rutte a uitat, înainte să-i înmâneze regelui discursul, că obiectivul unei libertăţi individuale mai mari şi întărirea diverselor "uniuni" din cadrul UE sunt contradictorii? Cum poate un individ să-şi asume întreaga responsabilitate pentru viaţa sa, când statul îi va cere să plătească pentru greşeli pe care nu le-a comis şi datorii pe care nu le-a făcut? Iar plata poate să ia inclusiv forma confiscării economiilor de o viaţă?

Dar olandezii nu trebuie, deocamdată, să se îngrijoreze. "Pe termen lung, guvernul lucrează la elaborarea unor reforme care să întărească potenţialul de creştere al economiei olandeze şi la adaptarea serviciilor publice la noile cerinţe ale vremurilor", a continuat Willem-Alexander.

Lucrează, într-adevăr! În timp ce regele face apel la asumarea unei mai mari responsabilităţi din partea populaţiei, ce face guvernul? Anunţă cu mare bucurie că s-a aprobat, după 18 ani, reînnoirea flotei de avioane militare cu 37 de aparate F-35 de la Lockheed Martin. Preţul este nesemnificativ, doar 4,5 miliarde de euro, la care se adaugă întreţinerea anuală de 270 de milioane de euro, în condiţiile în care bugetul pe anul viitor nu mulţumeşte pe nimeni, iar guvernul încearcă să găsească mijloace de reducere a deficitelor scăpate de sub control.

Oare şi la ei se urmăresc şi se aprobă contractele strategice ca la noi? Şi pentru ce se pregătesc? O eventuală invazie a fostelor colonii din Asia?

Toate acestea demonstrează că sfârşitul statului social din Olanda nu are nimic de a face cu viziunile măreţe privind libertatea şi responsabilitatea individuală, ci motivul este mult mai "pământean": s-au terminat "banii", iar tipărirea însemnelor monetare în pivniţele BCE nu mai poate aduce bunăstarea în Europa.