Oltchim doreşte preluarea sectorului de petrochimie al Arpechim Piteşti

F.A.
Companii #Industrie Extractivă / 21 noiembrie 2008

Acţionarii Oltchim au propus spre discuţie în cadrul Adunarii Generale Extraordinare a Acţionarilor (AGEA) din 22 decembrie, achiziţionarea sectorului de petrochimie din cadrul Arpechim Piteşti, rafinărie ce aparţine Petrom, se arată într-un convocator remis, joi, Bursei de Valori Bucureşti.

De asemena, acţionarii Oltchim vor supune spre aprobare contractarea unui credit, în valoare de maxim 100 milioane euro, pentru finanţarea achiziţionării activităţii de petrochimie de la Arpechim Piteşti şi asigurarea capitalului de lucru necesar, credit garantat cu active şi cu contracte de export.

Totodată pe ordinea de zi a AGEA se regăseşte şi aprobarea datei de 14 ianuarie 2009 ca dată de înregistrare privind piaţa de capital pentru identificarea acţionarilor asupra cărora se răsfrâng hotărârile adoptate în şedinţa acţionarilor.

De asemenea, Oltchim a mai anunţat că aproximativ 550 de salariaţi vor părăsi compania, în perioada noiembrie 2008- ianuarie 2009, ca urmare a scăderii consumului de produse chimice pe perioada de iarnă.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9763
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7792
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2704
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8884
Gram de aur (XAU)Gram de aur422.7614

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb