OLTCHIM LA RĂSCRUCE Administratorii judiciari: Negocieri avansate pentru o schemă financiară complexă

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 aprilie 2013

Cel mai complicat şi mai important demers pentru salvarea Oltchim - ajutorul de stat şi ajutorul de salvare - a picat, dar a rămas în picioare planul B, ne-au declarat, într-un interviu, administratorii judiciari ai Oltchim, Gheorghe Piperea şi Niculae Bălan.

Domnul Piperea ne-a precizat: "Băncile creditoare nu mai acordă împrumuturi noi după semnalul negativ de la Bruxelles. Dar planul B nu a eşuat. Săptămâna viitoare (n.r. în această săptămână) o să avem o nouă rundă de negocieri şi discuţii intense cu băncile şi cu furnizori şi traderi, ca să vedem cum putem pune rapid în aplicare o schemă financiară complexă (factoring, lease-back, bilete la ordin), ca să repornim Oltchim".

Discuţiile sunt avansate. Schema pe care o avem în vedere nu este, însă, o certitudine, nu înseamnă că gata, am rezolvat problema. Sunt multe de făcut pentru restructurarea şi eficientizarea societăţii".

Domnul Bălan ne-a spus că sunt traderi şi furnizori care vor să lucreze în continuare cu Oltchim, dar nu pe credit şi că de aceea caută alte scheme financiare de repornire a producţiei: "Traderii vor să asigure intrările de materii prime şi condiţiile de comercializare. Important este că sunt şi companii noi, care nu au mai lucrat cu Oltchim, dar care vor să încheie contracte cu societatea vâlceană".

Administratorii judiciari ai Oltchim se străduie din răsputeri să recâştige încrederea finanţatorilor şi partenerilor comerciali şi susţin că protestele salariaţilor le îngreunează demersul: "Oamenii sunt dis­peraţi şi îi înţelegem. Este dreptul lor să protesteze. Dar nu fac decât să toarne gaz pe foc. Am făcut şi facem apel la calm pentru că este foarte important să reuşim să repornim producţia".

Cei doi administratori ne-au mai declarat că au fost acuzaţi că nu au soluţii pentru Oltchim şi că nu se mişcă repede: "Evident că nu este adevărat. Punem la punct un plan de restructurare, care presupune şi plata salariilor restante, care vor fi acordate de AJOFM (n.r. Agenţia pentru ocuparea forţei de muncă) pe Legea 200/2006. Înainte de a face noi nişte demersuri, compania nu era eligibilă pentru a accesa aces­te fonduri. Acum Oltchim este eligibil şi vom reuşi să atragem 16-18 milioane de lei pentru plata salariilor restante".

Gheorghe Piperea şi Niculae Bălan afirmă că prin demersurile lor au menţinut producţia la capacitatea de 7%, nivelul insignifiant pe care îl avea Oltchim la data intrarii în insolvenţă, şi, recent, au majorat această capacitate la 25% prin punerea în funcţiune a electrolizei cu membrană. Domnul Piperea a sub­liniat: "Asta nu înseamnă aproape nimic ca nivel de producţie care să asigure profitabilitatea. Vrem să aducem producţia la 65% din capacitate. Acest lucru presupune obţinerea unui capital de lucru de minim 15 milioane de euro. Sunt o sumedenie de contracte pe care trebuie să le menţinem la Oltchim. Avem zeci de întâlniri cu traderii pentru a menţine aceste contracte, ca să avem materie primă, dar şi piaţă de desfacere".

Administratorii judiciari ne-au mai spus că nu pot face la Oltchim lucruri care nu sunt de competenţa lor, respectiv obţinerea ajutorului de stat, conducerea efectivă a societăţii, acordarea de sprijin social, dar au pregătit societatea să fie eligibilă pentru aşa ceva. Principalul lucru pe care îl face un administrator judiciar este maximizarea averii companiei prin creşterea cifrei de afaceri şi reducerea costurilor, care include şi restructurarea personalului.

Întrebaţi de ce nu au ridicat dreptul de administrare al statului dacă au constatat că autorităţile nu sunt capabile să ia măsurile necesare salvării Oltchim, administratorii judiciari ne-au răspuns: "Noi nu am spus că statul nu şi-a făcut treaba. Când am fost numiţi adminis­tratorii Oltchim, am fost puşi acolo să-l reorganizăm şi să salvăm ce se mai poate salva din Oltchim, nu să-l lichidăm. Combinatul a fost administrat prost mult timp şi a cumulat pierderi mari. Acum este această nerăbdare de a rezolva toate problemele într-un timp cât mai scurt. Impresia este că noi, administratorii stăm pe loc. Dar această impresie este falsă. Sunt proceduri complicate, trebuie să fii transparent în măsurile pe care trebuie să le iei şi trebuie să ai resurse financiare la dispoziţie pentru aplicarea unui plan de eficientizare".

Gheorghe Piperea consideră că ministrul Vosganian are toate motivele să spună că şi-a făcut treaba în acest timp scurt, de la preluarea mandatului domniei sale şi de la intrarea Oltchim în insolvenţă. Domnia sa a afirmat că statul a dat greş în anii trecuţi cu abordarea pe care a avut-o cu Oltchim: "Foştii administratori de la Oltchim au constatat din septembrie 2012 că insolvenţa era instalată din 2009. Deci, putem spune că s-a pierdut timp prosteşte pentru intrarea in insolvenţă. Acum Oltchim are nevoie de bani şi măsuri adecvate ca să iasă din impas. Măsurile le-am identificat şi trebuie să facem rost de bani".

Cei doi administratori judiciari ne-au mai spus că sunt studii care arată că ţara noastră nu-şi permite să falimenteze Oltchim: sunt cos­turi uriaşe de ecologizare, impactul în economia locală a judeţului Vâlcea este foarte mare, iar închiderea combinatului afectează multe societăţi autohtone precum Uzinele Sodice Govora, CET Govora, Salrom.

Ei mai spun că sunt persoane care vor falimentul Oltchim pentru că au impresia că aşa au de câştigat: "Noi o să ne opunem din răsputeri. Cum am mai spus, nu am fost puşi acolo să administrăm un faliment, ci să salvăm şi să administrăm o privatizare a combinatului. FMI şi Comisia Europeană văd acolo un faliment. Singurii care spun altceva suntem noi, ministrul Vosganian şi Guvernul, bineînţeles".

După aplicarea restructurării cu succes, Oltchim poate avea un plan de reorganizare care aduce soluţii de privatizare într-o lună. Prioritatea administratorilor judiciari este să facă rost de bani cât mai urgent posibil pentru implementarea restructurării.

Vineri seară, premierul Victor Ponta a declarat, citat de Mediafax: "Din păcate, răspunsul Comisiei Europene faţă de ideea unui împrumut este negativ. Oltchim, în viziunea Comisiei Europene, a beneficiat deja de ajutor de stat în perioada 2010-2011, cred, deci bani de la buget nu avem voie să dăm, iar singura soluţie este o restructurare şi finanţare şi de la bănci, şi de la traderii care cumpără producţia în aşa fel încât o mare parte, nu toţi cei care lucrează acum acolo, să îşi poa­tă păstra locurile de muncă. Sunt foarte dezamăgit că în aceste trei luni nici măcar acel investitor care a fost cumva gonit de Dan Diaconescu nu a mai dat semne de revenire".

Premierul a afirmat că şi-a asumat permanent faptul că o restructurare nu va implica păstrarea tuturor locurilor de muncă, ci păs­trarea funcţionării Oltchim şi a spus că statul încearcă să atragă finanţare de la bănci şi traderi pentru activele funcţionale ale societăţii vâlcene.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. oltchim nu a mers la maimult de 5% din capacitate, cea ce a generat pierderi fff. mari. domnul PIPEREA minte mai ceva ca domnul PONTA.DNA trebuie sa treactioneze, dar trebuie bagati la subminarea economiei nationale ,cu liderul a 200 de oameni CERNEV cu tot, cu directorii PNL sot- sotie CIOBESCU care ridica lunar peste 200000000 lei vechi pe luna si multe altele.

    1. Nu cred ca mint administratorii judiciair, poate sunt prost informat, dar nu mint, nu-i ajuta cu nimic, incearca doar sa salveze ce se mai poate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4657
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3003
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9056
Gram de aur (XAU)Gram de aur368.9924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb