Omenirea sub asedii

Războaiele asimetrice sunt mai ieftine decât cele convenţionale, deci sunt accesibile pentru mai mulţi actori statali şi chiar non-statali. Lumea se confruntă cu o dezvoltare cantitativă, fără precedent în istorie, a modurilor în care se reflectă pe sine: televiziune, internet, social media, burse, pieţe financiare, coaliţii de creditori, alianţe militare, fonduri de investiţii, organizaţii internaţionale, companii multinaţionale etc. Aceste reflecţii ale realităţii au proprietatea de a influenţa cu rapiditate însăşi realitatea. Sunt coordonatele evolutive ale lumii contemporane şi au o nemaipomenită convergenţă, care induce omenirii un maximum de vulnerabilitate în raport cu ea însăşi. Este un derapaj de la realitate şi poate duce la prăbuşirea într-o vâltoare globală.

• Scurtă parabolă introductivă

Dacă lumea de azi ar fi un pacient internat în spital, la vizita de dimineaţă, medicul ar putea citi în fişa de observaţie o serie discontinuă de simptome: instabilitate recurentă în burse, depreciere valutară şi relaxare cantitativă, atentate teroriste cu autori cunoscuţi şi instigatori anonimi, accidente grave cu sorginte neclară, crize politice cronicizate, proteste de stradă violente, conflicte militare cu arie locală şi impact regional.

Mintea medicului ar încerca să reunească simptomele într-un tablou logic şi să formuleze un diagnostic care să permită începerea unui tratament, cel puţin experimental. Ar prezuma coerenţă în aceste manifestări şi probabilitatea de a fi interconectate, prin urmare ar prescrie medicamente care să producă efecte curative, scontate pe principiul stimul - reacţie.

Dacă, însă, acelaşi pacient ar fi vizitat zilnic nu de către un medic, ci de mai mulţi, care nu ar comunica între ei, ar fi urmat şcoli de medicină din ţări diferite, ar avea diverse niveluri de experienţă şi specializări, iar fiecare ar prescrie câte un tratament, aplicat imediat de personalul medical aflat pe tură?

Sub bombardamentul substanţelor chimice administrate în valuri, pacientul s-ar zbate spasmodic şi, probabil, ar muri curând, în timp ce numeroşii medici care s-ar perinda la patul său de spital, unul după altul, ar fi nedumeriţi de ce eşuează lamentabil tratamentul indicat de fiecare în parte. În final, pe certificatul de deces ar trebui consemnată drept cauză a morţii "sindrom de dezechilibru global multiplu indus".

• Idei despre război - de la consemnare, la proiectare

Omenirea îşi consemnează simptomatologia autodistrugerii prin scrieri mai elaborate, precum tratate de analiză politică, doctrine militare, strategii de război. Odată cu trecerea secolelor, aceste produse de gândire umană au reuşit o tranziţie complexă: de la funcţia iniţială de conservare în memorie a unor evenimente istorice remarcabile, la funcţia de interpretare a acestora şi, în cele din urmă, la funcţia de anticipare şi fundamentare conceptuală a unor scenarii alternative de viitor.

Exemple clasice: "Principele", prin care Niccolo Machiavelli l-a extirpat pe Dumnezeu ca temei în afacerile statului, şi tratatul "Despre război", cu care Carl von Clausewitz a legitimat războiul ca instrument al politicii de stat, ambele fiind lucrări publicate după moartea autorilor.

În epoca modernă, aceste scrieri au luat un ritm tot mai alert şi au servit drept instrumente de confecţionare a viitorului: premisa doctrinară a Războiului Rece a fost "lunga telegramă" transmisă Departamentului de Stat, în luna februarie 1946, de către diplomatul american George F. Kennan, la acel moment ambasador la Moscova. Raportul său a inspirat celebra "teorie a îndiguirii", în virtutea căreia NATO a luat naştere trei ani mai târziu. Aceeaşi teorie a fost preluată la Washington ca politică de stat, iar ulterior a inspirat deopotrivă Occidentul şi lumea comunistă să poarte o lungă serie de războaie şi intervenţii militare, cu egală paternitate, SUA şi URSS. Aşadar, astfel de scrieri reclamă atenţie pentru că generează realităţi.

În anul 1999, doi ofiţeri superiori ai armatei chineze, col. Qiao Liang şi col. Wang Xiangsui, au publicat cartea cu titlul "Războiul fără restricţii", conţinând viziunea unui război al viitorului, asimetric, în care actori statali mici şi relativ slabi ar putea înfrânge adversari mari şi mai puternici. Conceptul "războiului fără restricţii" era lansat în premieră şi propunea utilizarea unei palete de instrumente economice pentru a induce pagube severe unui adversar superior tehnologic, concomitent cu specularea legislaţiei internaţionale pentru a împiedica o eventuală ripostă militară din partea acestuia, recurgând mai ales la intermediari convenabili, de exemplu organizaţiile non-guvernamentale.

Autorii considerau o dublă premisă: conflictul militar nu poate fi câştigat şi trebuie evitat, în schimb poate fi declanşat unul economic şi social, care să provoace daune politice, scopul respectivelor acţiuni fiind aparent paradoxal: nu câştigarea războiului de către iniţiatorul lui, ci a face imposibilă victoria pentru inamic. Accentul se punea pe costurile financiare reduse ale unui asemenea conflict, chiar şi atentatele teroriste fiind luate în calcul (cu trei ani înainte ca turnurile World Trade Center să fie doborâte de avioane deturnate de terorişti).

Acţiunile asimetrice erau inventariate în raport cu profilul de vulnerabilităţi al adversarului şi alcătuiau o "forţă compozită", ce urma să fie desfăşurată gradual, pentru a avea timpul necesar consolidării acestora, până la un nivel care să permită aplicarea lor în cadrul unei "mari strategii".

Acelaşi concept de "război fără restricţii" s-a regăsit în noua strategie de apărare asumată în anul 2005 de Republica Islamică Iran, sub denumirea de "doctrina mozaic", în care pivot structural este Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice (IRGC), o combinaţie specific iraniană de serviciu secret şi armată regulată, care dublează atât Forţele Armate iraniene, cât şi principalul serviciu de informaţii al ţării, MOIS. Conceptul a fost elaborat de o echipă de strategi militari, condusă de generalul Mohammad Ali Jafari, la momentul respectiv director al Centrului pentru Strategie al IRGC, ulterior devenit comandant al IRGC.

Esenţa "doctrinei mozaic" este conflictul asimetric, în care a câştiga un război nu înseamnă să fii victorios şi în bătălii, ci trebuie să câştigi "reflectarea politică a conflictului" pe care îl induci, pentru a-i eroda sau anihila adversarului "voinţa de a lupta". Se focalizează pe descurajarea preventivă a agresiunilor, mai puţin pe confruntarea propriu-zisă, stimulând anticipativ riscurile şi costurile cu care s-ar confrunta adversarul în cazul unui atac real.

Conceptul a fost prezentat public, dar trunchiat, drept o strategie defensivă limitată la graniţele iraniene. În fapt, cea mai activă componentă a sa e ofensivă şi vizează zone din străinătate, alese pentru vulnerabilitatea lor geografică, economică sau demografică, cazuri vizibile fiind cele din proximitate: Bahrein, Liban, Afghanistan şi, mai recent, Siria şi Yemen.

La baza acestei doctrine au fost noţiunile militare americane preluate de Forţele Armate iraniene în timpul Şahului (sic!) şi exportul de revoluţie islamică, început imediat după războiul convenţional de opt ani cu Irakul. Din conceptul chinezesc al "războiului fără restricţii" au fost preluate mai multe idei, precum cea a disimulării propriilor acţiuni şi cea a costurilor reduse, un exemplu fiind folosirea navelor comerciale şi vaselor mici de pescuit pentru plasarea de mine în apele iraniene ale Golfului Persic.

Biblioteca virtuală cryptome.org (care, prin misiune şi conţinut, a precedat WikiLeaks) a făcut public, în anul 2013, un raport de peste 500 de pagini, întocmit pentru Pentagon de o echipă de profesori universitari şi amirali în retragere americani, cu privire la "cele trei războaie" - psihologic, mediatic, legal - pe care China le are în derulare împotriva SUA.

Documentul admite axiomatic interdependenţa la care au ajuns SUA şi China, însă postulează ideea că accepţiunea chineză de suveranitate diferă fundamental de conceptul consacrat de europeni în anul 1648, prin tratatele Păcii Westfalice, prin faptul că exclude existenţa unui egal la nivel mondial şi neagă intrinsec posibilitatea de a gira în comun cu un alt stat o ordine internaţională legitimă. Ipoteza că Pentagonul şi-ar fi însuşit această ultimă idee echivalează cu asumarea de către SUA a unui curs inevitabil de coliziune cu "partenerul" chinez.

În respectivul raport, se regăsesc idei esenţiale preluate atât din conceptul de "război fără restricţii", cât şi din "doctrina mozaic": autorii recomandă ca războiul cu China să fie limitat, scopul său fiind nu înfrângerea adversarului, ci aducerea lui la masa negocierilor, în condiţii defavorabile intereselor proprii. Ţinta conflictului trebuie să fie sufocarea economiei chineze sau aducerea ei în stare debilă, prin blocarea importurilor de materii prime şi a exporturilor de produse finite.

Toate cele trei exemple de strategie militară văd războiul "viitorului", adică cel contemporan, ca fiind asimetric prin natură, chiar dacă printre mijloacele angrenate pot fi şi forţe convenţionale. În viziunea exprimată recurent de fiecare lucrare, războiul modern trebuie să fie "ieftin" şi pornit de la premisa că cel puţin anumite puncte tari ale adversarului pot fi speculate ca puncte slabe.

SUA are cel mai dezvoltat sistem de transport aerian din lume, iar acum e o certitudine faptul că miile de aeronave aflate simultan în zbor au făcut dificilă detectarea celor asupra cărora teroriştii preluaseră controlul în ziua de 11 septembrie 2001. Atuul Chinei de a fi cel mai mare exportator şi cel mai mare importator al lumii e concomitent o vulnerabilitate majoră: economia chineză este dependentă de rute de transport maritim uşor de blocat, pe mai multe segmente ale acestora, chiar în porturi, printr-o ipotetică repetare în serie a recentei explozii de amploare de la Tianjin.

La rândul ei, Uniunea Europeană are imaginea de areal generos şi primitor cu cei "oropsiţi ai vieţii, osândiţi la foame", după cum spuneau versurile "Internaţionalei", scrise în anul 1870 de EugPne Pottier. Tocmai acest punct tare riscă să devină factorul de eroziune al Uniunii, dacă declinul ei demografic va fi acoperit numai de valurile de imigranţi veniţi din Orientul Mijlociu şi Africa, într-un ritm mult prea accelerat faţă de cât poate asimila acum spaţiul european.

Conceptul de "Eurabia" şi tranziţia pe care o presupune, de la Europa majoritar creştină la Europa majoritar musulmană, se pot înscrie lesne în logica unui război asimetric, dacă procesul respectiv ar fi stimulat artificial, chiar accelerat în mod deliberat.

• Război cu geometrie variabilă

În septembrie 2009, preşedintele Barack Obama declara în faţa Adunării Generale a ONU că "niciun echilibru de putere între naţiuni nu va rezista pe viitor" şi "nicio naţiune nu poate şi nu trebuie să încerce să o domine pe alta". Venită din partea celui aflat la conducerea unei superputeri militare, declaraţia pare un enunţ de principii generoase, dacă nu cumva a reflectat începutul unei noi epoci în proiecţia de sine a SUA la nivel global, una în care, odată pierdut statutul de hegemon, nu-şi mai are rostul străduinţa americană de a menţine un macro-echilibru în lume, dimpotrivă, propriile interese ar fi favorizate în condiţiile unui dezechilibru planetar continuu.

Desigur, au trecut mai mult de două decenii de multipolaritate, de când s-a încheiat bipolaritatea Vest - Est specifică Războiului Rece. În acest timp, şi alte state decât SUA, dar şi entităţi non-statale, au dobândit know-how şi capabilităţi neconvenţionale care le fac apte să alimenteze dezechilibre la nivel regional sau global. Federaţia Rusă are acum aportul cel mai evident în acest sens. Fără precedent, însă, este numărul mare al celor care pot avea astfel de contribuţii, un număr chiar excesiv în raport cu puterea de tolerare şi asimilare a societăţii umane contemporane.

SUA, China şi Federaţia Rusă au arsenale convenţionale masive, pe care şi le dezvoltă constant, dar subscriu oficial la utilitatea războiului asimetric. Greu de crezut că alte state, mai puţin dotate din punct de vedere militar, nu le urmează exemplul şi îşi susţin interesele prin mijloace neconvenţionale. Dar caracterul asimetric este dat şi de abolirea clasicei interacţiuni binare: în războiul modern, nu se mai confruntă două părţi, ci multiple părţi, concomitent şi pe traiectorii divergente.

Lumea, văzută ca pacient supus la tratamente dictate haotic de doctori care nu îşi corelează actul medical, nu poate avea o durată lungă de viaţă. De aceea, şi Biserica Catolică, şi Biserica Ortodoxă a Greciei au lansat îndemnuri categorice privind necesitatea iminentă a unei primeniri în profunzime a spiritului uman ce guvernează planeta. De aceea, în SUA sunt investite miliarde de dolari în tehnologii noi de zbor spaţial, pentru transportul privat de pasageri în cosmos.